Despre schimbare doar de dragul schimbării

În această perioadă se află în dezbatere publică proiectele planurilor-cadru aferente învățământului liceal și profesional care vor intra în vigoare odată cu anul școlar 2021-2022. Discuțiile despre cât de încărcată sau ineficientă este programa vor reprezenta întotdeauna a never-ending story, cum ar spune englezii. La nivelul actual, sistemul de învățământ public din România este un mare conglomerat de birocrație, școli moderne, olimpici internaționali, profesori dedicați, elevi plictisiți, titularizări de nota 7 și tavane care cad în clase lipsite de căldură. Cu toate acestea, discuția privind calitatea actului pedagogic va rămâne doar la nivel declarativ în discursul politic cât timp va lipsi o direcție unitară a opiniilor publice privind așteptările pe care le avem de la școală.

Aud din ce în ce mai des ideea conform căreia școala ar trebui să-l pregătească pe elev pentru viața reală. Total de acord cu această premisă. Problema care conduce însă la dezbateri interminabile este dată de întrebarea „la ce ne referim prin viața reală?”. Această nealiniere a definițiilor a făcut ca în ultimii 30 de ani sistemul educațional să fie un domeniu în continuă fază experimentală, în care au avut loc schimbări doar de dragul schimbării, astfel încât fiecare ministru să poată spună că lăsat ceva în portofoliul său.

Cea mai frecventă critică adusă sistemului de învățământ izvorăște din lipsa lui de practicalitate, din faptul că se tocește mult și fără sens, din faptul că elevul are prea multe materii și prea puțin timp liber.

Problema de fond a învățământului românesc nu constă în numărul materiilor deja existente, ci în modul în care acestea continuă să fie predate de parcă acum se inventează calculatorul cu Windows 95. Într-adevăr, generațiile s-au schimbat. Trebuie să fim conștienți de avansurile tehnologice și de faptul că trăim într-o perioadă în care informația ne este imediat la îndemână. Aici rolul profesorului nu mai este doar acela de a informa, ci de a lega informația de fenomene și evenimente existente astfel încât acestea să capete sens pentru elev. Prin urmare, nu neapărat faptul că „avem n ore de fizică/biologie/chimie/ș.a.m.d” reprezintă o problemă, ci faptul că materiile cu caracter practic se predau pur teoretic, fără demonstrații concrete sau experimente.

Acesta este cazul materiilor tehnice la care putem spune că se găsește imediat componenta practică. Ce se întâmplă însă cu orele de literatură, de limbi străine, de științe sociale, geografie sau istorie – acele materii care se consideră specifice profilului uman? Doar pentru că ies de sub titulatura de materii de real să nu mai aibă acestea importanță pentru viața reală? Revin la problema enunțată anterior. Faptul că decidem să tratăm aceste materii separat conduce la o abordare anostă și o neînțelegere generală a trecutului. Cum ar fi dacă scrierile lui Marin Preda ar fi interpretate mai degrabă în contextul începuturilor comunismului în România și mai puțin din perspectiva apartenenței la un gen literar? Sau dacă s-ar explica despre cum geografia locală a reprezentat unul dintre factorii determinanți în formarea popoarelor și luarea deciziilor politice de-a lungul istoriei? Dacă s-ar înțelege mai degrabă conceptul de utilitate marginală și contextul în care a apărut revoluția marginală decât doar să se memoreze formule și exerciții tip?

Exemplele sunt multiple și până acum am prezentat situația în învățământul teoretic. Discuția despre învățământul profesional și vocațional va rămâne deschisă pentru un viitor articol.

Nu voi încheia fără a face referire la inovațiile pentru care se face lobby din ce în ce mai mult din partea anumitor reprezentanți ai societății civile (elevi, organizații non-guvernamentale, formatori de opinie, etc). Cele mai dorite intervenții în programa școlară se referă cu precădere la educația financiară și sexuală și, în general, la materii care se doresc a crea o legătură între școală și ce se află în afara zidurilor ei. Toate acestea în schimbul altor subiecte școlare pentru a păstra regula celor 30 de ore pe săptămână.

Consider aceste subiecte importante în contextul în care România ocupă o poziție precară în Europa din perspectiva acestora? Da. Nu consider însă necesară existența unor materii de sine stătătoare, eventual notate, pe baza acestora. Alternativa pe care o propun este tratarea acestor teme în timpul orelor de dirigenție, planificate în parteneriat cu membrii comunității locale, ai mediului non-guvernamental și de afaceri, în esență cu persoane specializate pentru astfel de subiecte. Să nu evităm elefantul din cameră, este mai mult decât cunoscută situația orelor de dirigenție care devin ore suplimentare pentru alte materii. Dacă tot există în orar, să fie utilizate pentru scopul existenței acestora.

Sistemul educațional din România are nevoie de o reformă, însă nu prin schimbări de formă care să creeze aparența alinierii la standardele europene, ci de un plan pe termen lung care să răspundă nevoilor și specificului local, care să rezolve în timp carențele ce țin profesorii și elevii sufocați de dosariade și limbaj de lemn.

Închei prin a vă adresa două întrebări. Ce așteptări aveți de la învățământul preuniversitar? Ce înțelegeți prin a pregăti pentru viața reală?