Dost thou not know, my son, with how little wisdom the world is governed?

Care este deci lectia pozitiva sau partea buna a intregului ciclu epic cu accente tragi-comice care ruleaza de ani buni in politica romaneasca? Raspuns: Probabil ca dematelarea Misticii Statului, a ideii de bonitate intrinseca, de calitate umana si excelenta, de status si autoritate si gravitas cand vine vorba de functii publice, parlamentare si ministeriale, de asocierea cu “Statul”.

Ceea ce au vazut tinerii si mai putin tinerii in mod repetat in toti anii astia este ceea ce venerabilul Cancelar Oxenstierna -atat de prizat de inaintasii nostri, aici, in Principate- ne spusese de mult: In clipa in care realizam adevarul despre natura treburilor publice, nici nu ne vine sa credem cat de putina minte, caracter, talent, stiinta, responsabilitate sunt de fapt necesare pentru a conduce o tara, pentru a fi dregator si om de stat. Nici nu ne imaginam prin cat de putin, cu cat de putin, se poate conduce un popor….

Cazul Romania, de pilda: Un spectacol fabulos, o intreaga “elita politica” a carei trasatura comuna este lipsa se distinctie si calitate umana. Tara nu a colapsat, nici ce ar fi putut fi nu a fost, dar lucrurile au mers inainte. Merge si asa… Si astfel s-a ofilit si mitul etichetei de om de stat, de “ministeriabil”, ca sinonim sau indicator al competentei si staturii publice.

Mai nou, prin noile figuri publice aparute cu ambitii de a da o noua fata politicii acestei tari, o alta revelatie:

Nici nu ne vine sa credem cat de putina minte, caracter, talent, stiinta, responsabilitate sunt de fapt necesare pentru a conduce o corporatie sau pentru a face figura de mare succes in lumea corporata. Nici nu ne vine sa credem prin cat de putin, cu cat de putin, poate deveni cineva “ceva” in “lumea marilor corporatii internationale”. Sau viceversa: ceva “cineva”…

Aparuti de nu se stie unde, dupa decenii de absenta totala din viata publica; in incapacitate demonstrata sistematic de a-si exercita cat au fost in mediul corporat sau antreprenorial functiile civice sau filantropice sau cetatenesti sau de responsabilitate sociala (vezi starea reala a tuturor institutiilor si organizatiilor din societatea civila, mass media si filantropice care in mod normal ar fi trebuit sa fie dezvoltate prin sprijin si parteneriate cu sectorul privat) iata-i asadar aparuti la rampa: Salvatorii Natiunii.

Sa le dam o sansa sa se rascumpere: Nu au facut NIMIC cat au avut resurse si influenta corporata. Dar sa le dam Statul pe mana si, da, vor face TOTUL.

Ce ramane din toata povestea asta? Poate doar atat: Speranta ca un tanar inteligent si atent va retine totusi urmatoarea lectie: Oricine poate ajunge Mare Om Politic. Dotat cu suficient tupeu, cu incompetenta neasumata, cu lipsa de scrupule si masura este foarte usor sa fii Om Politic si sa iti asumi onorurile si privilegiile respective. Om insa, om simplu: om la casa sa, om la profesia sa, om si cetatean conectat la interesul national si binele comunitatii tale: mai rar. E foarte greu sa fii Om, un simplu Om, si sa iti asumi Responsablitatea de a fi Cetatean.

Mai sus, Axel Gustafsson Oxenstierna (1583–1654)