Emanuel Conțac. „Și nu ne duce pe noi în ispită” sau „Și nu îngădui ca noi să ajungem în ispită”? (Mat. 6:13)

De prin 2017, când Papa Francisc a fost citat în presă cu niște declarații despre rugăciunea Tatăl nostru, se varsă multă cerneală pe tema traducerii și interpretării corecte a cererii „Nu ne duce pe noi în ispită”. Începând cu 29 nov. 2020, catolicii italieni vor folosi în cadrul slujbelor noua versiune, care conține textul „Nu ne abandona în ispită” (Sursa AICI).

„S-a apucat Papa să strice Biblia”, comentează îmbufnat unii protestanți, convinși că schimbarea propusă de Vatican ar deforma grav textul originar al rugăciunii Tatăl nostru.

Reacțiile critice n-au lipsit nici din zona ortodoxă. Pe blogul său, pr. Ioan-Florin Florescu își exprima rezervele față de decizia luată de magisteriul catolic:

Acesta [v. 13 din Matei 6, n.n.] nu pune din punct de vedere semantic nici cea mai mică problemă de înțelegere (singurul sens care poate fi pus în discuție este al termenului ispită, dar nu asta contează în discuția de față), așa că traducerea lui n-avea de ce să fie modificată. Cuvânt cu cuvânt, exact asta a spus Iisus – „și nu ne duce pe noi în ispită / încercare” – și nu încape, din punct de vedere gramatical-semantic, nicio interpretare. E o propoziție la fel de simplă ca „Ana are mere.”

Cum se întâmplă adesea, lucrurile sunt mai complicate decât par. În detaliile acestei probleme de exegeză biblică se ascund niște spiriduși ale căror codițe îmbârligate pot fi totuși zărite de observatorul atent.

Putem fi siguri că Isus nu a spus textual mḕ eisenégkēs hēmãs eis peirasmón (μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν). Isus nu a rostit Tatăl nostru în limba greacă, cea din care s-a tradus în română propoziția „nu ne duce pe noi în ispită”.

Judecând după dovezile păstrate în NT, Isus a vorbit în iudeo-aramaică, însă nu este exclus ca el să fi cunoscut și ebraica mișnaică (pe care o întâlnim în Mișna și în alte scrieri rabinice din primele secole creștine).

Ebraica, după cum știe cine s-a apucat să buchisească pe textul veterotestamentar, are anumite forme verbale care pot comunica o nuanță care nu poate fi tradusă „literal” în alte limbi.

De pildă, există în ebraică o formă cauzativă, care se cheamă hifil. Nu vă speriați, explic imediat ce este această gânganie gramaticală.

Dacă luăm verbul bo’ („a merge”) și îl punem la hifil, adăugându-i consoane și vocale după o paradigmă anume, el își schimbă forma și capătă valoare cauzativă. În consecință, poate fi parafrazat prin „a face (pe cineva) să meargă”. Să vedem mai jos două exemple din textul biblic.

În Geneza 7:1, Dumnezeu îi spune lui Noe: „Mergi/intră în arcă…” (ebr. bōʼ ʼel-hattēḇa).

Mai înainte, în Geneza 6:19, Dumnezeu îi spusese lui Noe ‒ pardon de literalism ‒ „fă să meargă în arcă (ebr. tāḇiʼ ʼel-hattēḇa)” ființe vii, câte o pereche din fiecare. Pe românește zicem „ia în arcă”, fiindcă avem la dispoziție verbul „a lua”, care corespunde formei verbale „hifilizate” din ebraică.

Așadar, de la „mergi” (bōʼ), am ajuns să zicem „fă să meargă” (tāḇiʼ), prin această magie a infixării specifice limbilor semitice.

Știm cu relativă siguranță că în spatele grecescului mḕ eisenégkēs μὴ εἰσενέγκῃς (lit. „nu duce” sau, tras la indigo „nu introduce”) se află ceva de tipul ’al ṯeḇi’eni  אל תביאני, „nu mă duce”, secvență pe care o întâlnim într-un psalm de la Qumran sau într-o rugăciune din Talmudul babilonian.

Să vedem mai întâi rugăciunea de la Qumran (11Q5 Psalmi a).

 זכורני ואל תש̇כחני ואל תביֿאניֿ בקש̇ות ממניֿ

„Adu-ți aminte de mine, nu mă da uitării și nu mă duce în necazuri care sunt prea mari pentru mine.”

Putem traduce, fără risc de sminteală teologică, „nu mă da uitării și nu mă lăsa în necazuri care sunt prea mari pentru mine”.

Rugăciunea din Talmud (Ber. 60b) are aceeași formă „nu mă duce” (hifil – we’al ṯeḇi’eni  ואל תביאני).

„Nu mă duce sub puterea păcatului, a nelegiuirii, a încercării sau a dezonoarei.”

ואל תביאני לידי חטא ולא לידי עון ולא לידי נסיון ולא לידי בזיון

Sensul acestei cereri ‒ după cum îl găsim tradus în dicționarul lui Marcus Jastrow (A Dictionary of the Targumim, the Talmud Babli and Yerushalmi, and the Midrashic Literature) ‒ este următorul: „suffer me not to come within the power of sin, iniquity, or temptation”, adică „nu îngădui să ajung sub puterea păcatului, a nelegiuirii etc.”

Ar fi o impietate să credem că Dumnezeu „ne duce sub puterea păcatului și a nelegiuirii”. Epistola lui Iacov a tranșat definitiv chestiunea când a enunțat principiul că Dumnezeu nu poate fi ispitit să facă rele (ἀπείραστός ἐστιν κακῶν).

În rugăciunea Tatăl nostru întâlnim aceeași mentalitate care se vede și în cele două rugăciuni citate mai sus. Deși nu știm cum a sunat rugăciunea ieșită din gura lui Isus, putem fi siguri că în spatele cererii din Matei 6:13 stau următoarele idei: (1) Dumnezeu nu-i întinde omului capcane spirituale; (2) omul trebuie să-și recunoască mereu, în rugăciune, fragilitatea și nevrednicia. Omul „sărac în duh” (conștient de sărăcia lui spirituală) îi va cere în permanență lui Dumnezeu să nu-l supună la probe (gr. peirasmós poate avea și acest sens) care îi depășesc puterile spirituale; (3) când îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne treacă prin „examene” pentru care nu suntem pregătiți, recunoaștem implicit că puterea de a ieși cu bine din încercare vine de la Dumnezeu. În definitiv, noi ne putem considera slabi, dar poate că tocmai disponibilitatea de a ne recunoaște slăbiciunea face posibilă manifestarea pregnantă a harului divin care este sursa puterii noastre (2 Cor. 12:9).

Așadar, fie că păstrăm formula „nu ne duce pe noi în ispită/încercare” (cu riscul ca cititorul mai slab de vârtute hermeneutică să o înțeleagă greșit) fie atribuim cererii o valoarea „permisivă” („nu îngădui să ajungem în ispită/încercare”), nu greșim.

Profit de ocaziune să postez aici textul Rugăciunii Domnești în varianta EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită), publicată în 2019 de Societatea Biblică Interconfesională din București. 

Tatăl nostru care ești în ceruri,

sfințească-se Numele Tău;

vie Împărăția Ta;

facă-se voia Ta

precum în cer, așa și pe pământ!

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi

și ne iartă nouă greșelile noastre

precum și noi iertăm greșiților noștri;

și nu ne duce în ispită,

ci izbăvește-ne de Cel Rău!

Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!