Emil Pânzaru. Liberalism fără liberali

Liberalii vechi își ancorau argumentele într-o definiție a condiției umane (ceva ce numim în mod curent “natura umană”). Pentru Locke, eram ființe în legătură cu un Dumnezeu care ne-a investit c-o rațiune universală și cu drepturi universale (la viață, libertate și proprietate). Pentru Kant, eram creaturi investite cu autonomie morală și de-aici responsabilitatea pentru acțiunile noastre (spre deosebire de un copac, o piatră sau un animal). Pentru Adam Smith, suntem indivizi urmărind întotdeauna să ne îmbunătățim existența, cu o propensiune unică de-a coopera, coordona, de-a beneficia de avantajul fiecăruia. Pentru John Stuart Mill eram “ființe progresiste” îndreptându-ne spre rațiune, autonomie, adevăr și bunăstare. Și așa mai departe.

Liberalii noi (egalitarieni) au respins aceste baze. Potrivit lui John Rawls, ierarhul filosofiei politice academice, gândirea liberală trebuie să fie “politică, nu metafizică”. În alte cuvinte, argumentele noastre trebuie să renunțe la premisele “înguste” ale condiției umane. Ele sunt prea controversate ca să fie acceptabile. Cum rămâne cu oamenii incapabili de a-și exersa rațiunea? De ce aș accepta ideea de Dumnezeu? Merită căutate doar motivele cu care am putea fi toți de-acord în spațiul politic.

Consecințele acestui abandon sunt grave. Fiecare dintre noi operează cu o concepție a condiției umane. Fără ea, nu am putea găsi un scop în viată – să trăim în lumina divinității, să ne exersăm condiția autonomă, să ne îmbunătățim viețile. Un liberalism fără o “natură umană” susține că e tolerant și divers. Dar nu poate da oamenilor un scop în viață inspirându-i în acest sens. “Fă și crede ce vrei” e un motto gol. Și-atunci ei vor căuta un țel în altă parte: în site-uri ultra feministe precum Everyday Feminism, în seminariile psihologului canadian Jordan Peterson, în identificarea absolută a propriei persoane cu un grup social/rasial/de gen/politic oprimat istoric (ceea ce numim “politica identității”), în terorism în cazuri extreme……. Uitați-vă și la flagelanții ideologici din spațiul politic occidental ca produsul final al acestui proces. Au găsit scop într-o teologie seculară a suferinței, regăsind în sine și-n lucrurile din jur o matrice a abuzului puterii care trebuie permanent suprimată.  Și așa a ajuns doctrina Rawlsiană într-o contradicție clară. O toleranță și diversitate generale, dar fără inspirație la nivel personal, creează o populație intransigentă. Dacă-i lași, nu te lasă. În cuvintele lui Carlo Argenton și Enzo Rossi, suntem prinși într-un “liberalism fără liberali”.

Criticii liberalismului nu fac decât să menționeze această idee în diferite forme. Suporterii online ai președintelui Trump o invocă prin simbolismul meme-ului NPC. NPC-ul (“non-playable character”) este un personaj în jocuri video lipsit de caracter și de viață, un mănunchi pre-programat de pixeli care oferă jucătorului niște misiuni, repetând aceleași instrucțiuni din nou și din nou și din nou…. Mesajul e clar aici. Liberalul prototip este lipsit de autentic în sensul lui Heidegger, captivat cel mult de câteva lozinci mecanice găsite pe Google, în the Guardian sau BBC. Din perspectiva stângii (mai ales a Școlii Frankfurt), e “omul unidimensional” Marcusian – un ins care e mulțumit să existe într-un rol de mic consumator cultural capitalist, de piesă într-o mașinărie socială represivă, de hashtag pe Instagram și Twitter în carne și oase. Omul liberal e unul gol. Și-atunci esența umană trebuie căutată altundeva, în figura iliberalului și intolerantului menționat înainte.

Cum ar putea răspunde liberalismul acestei crize sociale și teoretice? Nu propun să abandonăm liberalismul tout court (spre neplăcerea criticilor). Vreau în schimb să privim dincolo de perspectiva seacă a lui Rawls; să redescoperim virtutea trecutului pentru noi ca oameni ai prezentului. Liberalismul vechi ne învață că suntem indivizi, adică ființe unice cu valoare și rațiune dincolo de apartenența la un anumit grup social. Recunoașterea acestui fapt ne-ndeamnă la respect fată de ceilalți ca indivizi, la cooperarea pieței libere, păcii în schimbul războiului, compasiunii și iertării în locul înfierării ideologice, la umila conștientizare a limitelor noastre umane în loc de flagelare apocaliptică. Este antonimul unui NPC plicticos din Fallout sau World of Warcraft.