Simona Halep înseamnă credință în Dumnezeu, tenacitate, perseverență, inspirație, dragoste față de familie și țară. Deci, tot ceea ce are mai frumos și minunat România. Simona, we are proud of you. God bless you!”.
În 2018, Simona Halep a câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros. De-a lungul carierei, Halep a câștigat la simplu 19 turnee și a mai disputat alte 17 finale.
Deşi se bucură de un succes enorm, Simona Halep nu s-a ferit niciodată să-şi mărturisească credinţa în Dumnezeu.
Imediat după câştigarea turneului de la Wimbledon, sportiva a salutat-o pe adversara ei, apoi căzut în genunchi şi s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci.
De asemenea, gestul ei de a mulţumi lui Dumnezeu după meciurile disputate nu este unul singular, campioana noastră fiind surprinsă de nenumărate ori când îşi făcea semnul Sfintei Cruci.
Anul trecut când a primit distincția „Crucea Sf. Apostol Andrei” din partea Arhiepiscopiei Tomisului ea a declarat: „mereu mă închin şi cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic”