Era G.K. Chesterton socialist?

Una dintre cele mai bizare și deplasate opinii care circulă în prezent este că G.K. Chesterton era socialist. Această sugestie, sau mai degrabă acuzație, l-ar fi amuzat pe Chesterton, care și-a petrecut toată viața condamnând socialismul.

Să luăm, de exemplu, condamnarea pe care o face socialismului într-un articol din Illustrated London News la 10 octombrie 1925: „Lucrul pe care merită să-l precizăm, în primul și ultimul rând, este că socialismul este o tiranie… Este pretenția că guvernul poate preveni orice nedreptate implicându-se direct în absolut tot.” Există și o replică teologică inteligentă a lui Chesterton: „Socialismul este maniheist și îi castrează pe oameni pentru a le păstra castitatea.”

El scria, de asemenea, în New Witness, la 6 iulie 1916: „Socialismul este bazat pe ideea că omul de rând e incompetent și că trebuie să fie supravegheat de un birocrat.”

Având în vedere opiniile sale și lupta sa de o viață, cum e posibil ca Chesterton să fie acuzat că susține exact lucrul pe care l-a condamnat atât de vehement?

Răspunsul se poate găsi în câteva concepții greșite despre ce este și ce nu este socialismul. Unii oameni au redefinit cuvântul „socialist” pentru a denumi astfel pe orice individ care consideră că guvernul are un anumit rol în economie. Acele persoane care consideră că piața ar trebui să fie lipsită de orice reglementare guvernamentală sunt de multe ori ipocrite și nu aplică ceea ce predică. Acestea nu doresc cu adevărat o absență completă a reglementării guvernamentale din economie – de exemplu, nu cred în libertatea totală de mișcare a forței de muncă, fiindcă consideră că guvernele ar trebui să poată limita imigrația. Aceasta reprezintă în sine o blocare a libertății pieței deoarece previne în mod coercitiv tranzitul forței de muncă către zonele cu locuri de muncă disponibile.

Mișcarea liberă a forței de muncă și mișcarea liberă a capitalului necesită îndepărtarea totală a guvernelor de pe Pământ pentru a permite economiei globale să funcționeze pe un teren de joc echitabil, fără implicare guvernamentală. Astfel, în termeni practici, piața liberă implică eradicarea statului națiune. Libertatea pieței cere înrobirea omenirii în slujba internaționalismului globalist. Este ușor de observat că majoritatea oamenilor care cred în ceea ce numim „piața liberă” nu sunt în favoarea eradicării statului națiune sau a tuturor formelor de control al imigrației. Astfel, ei acceptă inevitabil că o formă de implicare a guvernului în economie este necesară, chestiunea devenind una de grad: cât de mult ar trebui să se implice guvernul în economie?

Ajungem astfel la un alt motiv pentru care anumite persoane l-au acuzat pe Chesterton de simpatii socialiste. Argumentul este că teoria politică a distributismului, pe care Chesterton o susținea, ar implica redistribuția coercitivă a bogăției, act perceput ca socialist. Problema este că distributismul nu este înțeles și definit corect. Distributismul, despre care Chesterton a recunoscut că are un nume nefericit, nu cere redistribuirea bogăției, ci reîmproprietărirea – se numește distributism deoarece susține că distribuirea largă a proprietății private creează societăți și economii mai sănătoase decât cele în care proprietatea privată se află în posesia unui procentaj redus din populație. Această teorie nu își dorește ca guvernul să redistribuie avuția, ci își dorește ca guvernul să caute moduri în care să încurajeze cetățenii să devină proprietari.

Să oferim câteva exemple de idei distributiste puse în practică:

În anii 1980, Margaret Thatcher, care e departe de a putea fi considerată socialistă, a implementat o lege care le permitea celor ce locuiau în imobile deținute de stat să își cumpere case cu costuri avantajoase, dându-le multora opțiunea de a deveni proprietari. Aceasta a fost o intervenție artificială pe piața imobiliară care a dus la impunerea unor dobânzi aflate mult sub nivelul pieței, permițându-le milioanelor de oameni care au beneficiat de program să se bucure de libertatea și responsabilitatea de a deveni proprietari, nu proletari lipsiți de proprietate, plătind chirie guvernului.

Paradoxul acestei legi este că a implicat guvernul în economie într-un mod care i-a eliberat pe cetățeni de controlul guvernului – exact lucrul pe care îl susțineau Chesterton și distributiștii. Poate fi o astfel de măsură considerată socialistă? Doar cei mai extremi ideologi libertarieni ai pieței libere ar putea argumenta așa ceva.

Să mai privim un exemplu de distributism pus în practică. Majoritatea puburilor englezești erau deținute în anii 1970 de câteva mari companii de bere, fiind numite „case legate” deoarece erau „legate” de câte o companie ,putând să comercializeze doar produsele acesteia. Pe măsură ce publicul a generat o cerere crescută de bere artizanală, a existat o dezvoltare egală a micilor producători de bere artizanală care să satisfacă cererea. Marea problemă era, însă, faptul că piața de desfacere era închisă acestor mici producători, excluși de către giganții care monopolizaseră puburile. Ca reacție la această situație, guvernul britanic a emis o lege care permitea comercializarea „berilor musafire” în toate puburile, indiferent de contractele de exclusivitate pe care le aveau cu marile firme, oferind micilor producători acces direct la o piață de desfacere și aducând consumatorului bere artizanală. Această lege a dus ulterior la o explozie a numărului de mici fabrici de bere artizanală, lucru care era imposibil imposibil în lipsa reglementării și „interferenței” guvernamentale – acesta este exact tipul de acțiune guvernamentală proactivă pe care Chesterton o susținea. Putem spune despre el că era socialist din această cauză?

Un alt motiv pentru care oamenii îl consideră pe Chesterton socialist este faptul că critica în mod frecvent „capitalismul” – prezumția fiind că oricine critică a capitalismului este automat de sorginte socialistă. Contează însă la ce ne referim când vorbim despre capitalism: dacă capitalismul se referă la utilizarea capitalului pentru a obține un profit, Chesterton s-ar fi numit bucuros capitalist. Dacă înțelegem prin capitalism sistemul economic caracterizat de companii private care concurează echitabil, Chesterton ar fi fost apărătorul său cel mai aprig.

Chesterton scria însă că problema capitalismului modern este că acesta încurajează prea puțini capitaliști, nu prea mulți. El mai susținea că sistemul prezent concentrează proprietatea în mâinile a din ce în ce mai puțini oameni, forțând marea majoritate a populației să lucreze pentru proprietari pentru a-și câștiga existența. Într-un astfel de sistem, orice inițiativă antreprenorială a majorității oamenilor este stingherită de lipsa lor de proprietate. Deveniți simpli proletari, fără putere și capital, ei sunt efectiv excluși de la libera participare pe piața liberă.

Din aceste motive, Chesterton ținea să evidențieze asemănarea nesănătoasă dintre capitalism și socialism:

„Diferența dintre sistemul socialist ideal, în care marile întreprinderi sunt controlate de stat, și sistemul capitalist actual, în care statul este controlat de marile întreprinderi, este mult mai mică decât cred mulți. Sunt mult mai apropiate între ele decât e vreuna dintre ele de idealul meu – fragmentarea marilor întreprinderi într-o mulțime de afaceri mici.” (Illustrated London News, 27 octombrie 1928)

Pentru a rezuma problema, Chesterton a declarat că „proprietatea este de fapt forma pozitivă a Libertății”. Cu cât o societate este caracterizată mai mult de deținerea privată a proprietății, cu atât va fi mai sănătoasă. Este această opinie socialistă? Nu susține socialismul, cel puțin în forma sa comunistă, abolirea totală a proprietății private? Așadar, poziția lui Chesterton se plasează în antiteză totală cu socialismul.

Chesterton a criticat egoismul, redefinit ca „interes personal”, care stă la baza unui anumit tip de individualism „capitalist”:

„Școala economică și etică care se denumește individualistă a sfârșit prin a amenința lumea cu cea mai anostă răspândire a uzualului. În loc să fie ei înșiși, oamenii au pornit în căutarea unui sine: un tip de sine economic abstract, care se identifică cu interesul personal… Departe de a rămâne un sine separat, omul a devenit parte dintr-o masă comună a egoismului.” (Illustrated London News, 25 februarie, 1928).

Îl face această condamnare a egoismului socialist?

„Argumentul meu este că soluția pe care o propun este una umană, restul fiind soluții dezumanizante. Să spui că ori putem avea socialism, ori putem avea capitalism este ca și cum ai spune că trebuie să alegem între a avea o lume în care toți bărbații se retrag în mânăstiri și una în care câțiva au haremuri.”

Să închizi oamenii în mânăstiri sau în sisteme comunale socialiste împotriva voinței lor este cu adevărat îngrozitor, dar la fel este și să-i excluzi de la libertatea de a deține proprietate productivă printr-un sistem care îi obligă să lucreze pentru un salariu în loc să fie antreprenori.

Chesterton nu neagă, desigur, faptul că mulți oameni vor continua să fie angajați sau că vor dori să fie angajați, nu să își asume responsabilitatea care decurge din libertatea antreprenorială, dar consideră că mai multe persoane ar trebui să aibă oportunitatea de a se bucura de o astfel de libertate și de a-și asuma o astfel de responsabilitate. El susține, de asemenea, că o societate bazată pe o multitudine de întreprinderi mici va fi mai sănătoasă decât una în care economia este controlată de câteva corporații globale și instituții financiare internaționale – idee care nu poate fi considerată socialistă, ci doar de bun simț.

În centrul viziunii pe care o avea Chesterton despre societatea umană stau sănătatea și sacralitatea instituției familiei. Chesterton argumenta, astfel, că distributismul este necesar pentru supraviețuirea familiei, gândul nobil de mai jos, atât de îndepărtat de ce s-ar putea numi socialism, încheind cel mai bine argumentul nostru:

„Recunoașterea familiei ca unitatea fundamentală a statului este izvorul distributismului, iar insistența asupra împroprietăririi pentru a-i proteja libertatea este armura sa. Noi, creștinii, considerăm că familia are un rol divin, însă orice păgân rezonabil, dacă va sta să se gândească, va descoperi că familia a existat înaintea statului și are drepturi anterioare, că statul există doar ca o colecție de familii, și că singura sa funcție este de a apără drepturile fiecăreia dintre ele.” (G.K.’s Weekly, 3 ianuarie 1933).

Articol original: Was G.K. Chesterton a Socialist?