Foreign Policy: Un genocid se petrece chiar acum în Xinjiang/ Regimul de la Beijing se folosește de tehnologii sofisticate pentru a extermina populația Uiguri

Un articol semnat de Rayhan Asat și Yonah Diamond pentru Foreign Policy

Două evenimente recente tulburătoare ar putea să deschidă în sfârșit ochii lumii către amploarea și oroarea atrocităților comise în provincia  chineză Xinjiang împotriva uigurilor, o minoritate etnică musulmană, majoritar seculară. Unul dintre acestea ar fi un raport care documentează sterilizarea sistematică a femeilor uigure, celălalt fiind episodul capturii de către vameșii americani a 13 tone de articole produse din păr uman care se suspectează că a fost recoltat cu forța de la uigurii deținuți în taberele de concentrare din China. Ambele evenimente crează paralele tulburătoare cu atrocitățile din trecut: sterilizarea forțată a minorităților, persoanelor cu handicap, grupurilor indigene, precum și imaginea munților de păr uman conservat la Auschwitz.

Convenția Genocidului, semnată și de China, definește genocidul ca pe ansamblul actelor specifice îndreptate împotriva membrilor unui grup cu intenția de a-l distruge integral sau parțial. Aceste acte pot include (a) uciderea; (b) provocarea de daune corporale sau mentale severe; (c) distrugerea; (d) impunerea măsurilor ce ar preveni reproducerea membrilor grupului; și (e) transferarea forțată a copiiilor grupului către alt grup. Oricare dintre aceste categorii poate defini genocidul. Dovezile covârșitoare despre campania deliberată și sistematică a guvernului chinez de a distruge poporul uigur o încadrează perfect în fiecare categorie.

Peste un milion de uiguri turcici sunt deținuți în tabere de concentrare, închisori și fabrici cu mână de lucru forțată în China. Deținuții sunt supuși la disciplină militară, reeducare psihologică și confesiuni forțate, fiind abuzați, torturați, violați și chiar uciși. Supraviețuitorii relatează că sunt supuși la electrocutări, tortură cu apă, bătăi repetate, poziții incomode și injecții cu substanțe necunoscute. Aceste tabere de detenție în masă sunt create să cauzeze daune fizice și psihologice severe și să distrugă mental poporul uigur. Repetatele ordine guvernamentale de a le „distruge genealogia, de a le distruge rădăcinile, de a le distruge legăturile și originile”, de a „aduna pe toți care trebuie adunați” și de a preveni în mod sistematic nașterile în rândul poporului uigur demonstrează o intenție clară de a elimina total acest grup etnic.

Ekpar Asat (fratele unuia dintre autorii acestui material) este un exemplu emblematic al modului în care uigurii sunt singularizați, indiferent de recunoașterea lor de către Partidul Comunist ca cetățeni chinezi model. Ca lider al comunității sale, Asat a fost lăudat de guvern pentru rolul lui de „forță pozitivă” al comunității și „creator de punți” între minoritățile etnice și guvernul local din Xinjiang. El a suferit însă aceeași soartă ca milioane de alți uiguri care au dispărut în tenebrele taberelor de concentrare în 2016, fiind deținut fără drept de a comunica pentru acuzația falsă de „incitare la ură etnică” pe o perioadă de 15 ani. Niciun document legal nu există despre cazul său.

În 2017, guvernul local din Xinjiang a demarat o brutală „Campanie specială pentru controlul încălcărilor contraceptive”, combinată cu directive locale specifice. Până în 2019, guvernul local a plănuit să supună peste 80% din femeile aflate la vârsta reproducerii din sudul regiunii Xinjiang la implantarea forțată de dispozitive contraceptive intrauterine (sterilete) și la sterilizare medicală. Țelul este de a obține „zero încălcări ale directivelor contraceptive”. Documentele guvernamentale dezvăluie existența unei campanii de sterilizare feminină în masă finanțată de stat, ce a realizat sute de mii de sterilizări în 2019 și 2020, trecând cu mult peste rata per-capita a sterilizărilor forțate la care au fost supuse femeile din restul Chinei în timpul anterioarei politici de un singur copil.

Pentru implementarea acestor politici, guvernul din Xinjiang a folosit investigații pe scară largă pentru a depista femeile aflate la vărsta reproducerii, obligându-le la sterilizare forțată pentru a evita deportarea în taberele de concentrare. Odată deținute, femeile sunt supuse la injecții și avorturi forțate, fiindu-le administrate substanțe necunoscute.

Statisticile arată că prin aceste măsuri, guvernul chinez își realizează obiectivele privind contracepția.

Între 2015 și 2018, sporul demografic din inima ținutului uigurilor s-a prăbușit cu 84 de procente. Documentele oficiale arată că în timp ce rata sterilizărilor este în scădere în restul Chinei, aceasta este într-o creștere continuă în Xinjiang, finanțarea pentru aceste programe contraceptive fiind și ea în creștere. Procentajul femeilor infertile sau văduvite a crescut într-un district al provinciei cu 124 și respectiv 117 procente între 2017 și 2018. În 2018, 80% din implantările de sterilet din China au fost efectuate în Xinjiang, deși populația regiunii alcătuiește 1,8% din populația Chinei. Aceste dispozitive contraceptive intrauterine pot fi îndepărtate doar în mod chirurgical și cu aprobarea statului, orice abatere fiind pedepsită cu închisoarea. În Kashgar, doar 3% din femeile căsătorite aflate la vârsta reproducerii au născut în 2019, iar ultimele raporturi demografice anuale au început să omită datele despre natalitatea din Xinjiang pentru a mușamaliza dimensiunea distrugerii, guvernul închizându-și total platforma online după aceste revelații. Scara și natura acestor măsuri face evidentă dorința de a limita nașterile în rândul uigurilor.

Prin faptul că bărbații uiguri sunt deținuți și femeile sterilizate, guvernul chinez a pus bazele distrugerii fizice a poporului uigur. Cel puțin 500.000 de copii uiguri au fost separați de familiile lor, fiind crescuți de stat în așa-numite „adăposturi pentru copii”.

Acest genocid este cu atât mai periculos datorită gradului său ridicat de sofisticare tehnologică care permite eficientizarea procesului de eradicare a unui popor și mușamalizarea acestuia în fața comunității internaționale. Uigurii suferă sub cel mai avansat stat polițienesc al lumii, fiind supuși la controale și restricții extensive asupra fiecărui aspect al vieților lor: religios, familial, cultural sau social. Pentru a facilita supravegherea, regiunea Xinjiang operează sub un sistem de administrare în unități: orașele și satele sunt împărțite în carouri de câte 500 de oameni, fiecare din ele având o secție de poliție care monitorizează îndeaproape locuitorii prin scanarea regulată a actelor, fețelor, mostrelor ADN sau prin monitorizarea telefoanelor, metode suplimentate de un sistem automatizat numit Platforma de Operațiuni Comune Integrate. Acest sistem folosește algoritmi de învățare automată pentru a aduna date personale prin intermediul supravegherii video, telefoanelor și a altor date private pentru a genera liste de persoane ce trebuie deținute. Peste un milion de ochi chinezi scrutează viețile uigure din interior, abolind intimitatea față de privirile guvernamentale.

Guvernul chinez menține cel mai invaziv sistem de supraveghere în masă din lume și neagă în mod repetat accesul comunității internaționale la acesta – din această cauză ne rămâne să speculăm despre natura, amploarea și viteza genocidului și să luăm măsuri până când nu este prea târziu.

Recunoașterea sau refuzul de a numi ce se întamplă „genocid” va deveni o chestiune de viață și de moarte. Până când oficialii Statelor Unite au reușit să termine de dezbătut aplicabilitatea termenului la evenimentele din Rwanda, peste un milion de etnici tutsi fuseseră deja măcelăriți. Un document guvernamental scris de un oficial al Biroului Secretarului Apărării, datat la 1 mai 1994, apogeul genocidului, opina că „acceptarea (situației) ca genocid ar obliga guvernul SUA să acționeze”. Patru ani mai târziu, președintele Bill Clinton a reflectat în fața supraviețuitorilor rwandieni la eșecul istoric al administrației sale și s-a angajat ca „Niciodată să nu mai ezităm în fața evidențelor.”

Odată cu emiterea Actului Politicii Drepturilor Uigurilor, guvernul american a început să facă pași în direcția evitării unei noi catastrofe umanitare, urmând un apel din partea a 78 de membri ai Congresului american pentru impunerea de sancțiuni Magnitsky asupra a patru oficiali chinezi și a unei entități însărcinate cu întreținerea sistemului Orwellian de supraveghere și cu extinderea taberelor de detenție din Xinjiang. Guvernul Statelor Unite trebuie să declare în mod oficial situația ca fiind genocid – o mișcare care nu va fi dificilă, având în vedere că purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Morgan Ortagus, a declarat că „ce s-a întâmplat cu poporul uigur… este potențial cea mai gravă crimă împotriva umanității de la Holocaust.”

O declarație formală care să recunoască situația ca genocid nu este doar profund simbolică ci și o acțiune care ar motiva restul comunității internaționale să se alăture unui efort organizat de a pune capăt genocidului din Xinjiang. O astfel de declarație ar putea de asemenea să motiveze populația să boicoteze cele peste 80 de branduri internaționale care profită de pe urma acestui genocid, întârind forța uneltelor legale existente de a sancționa companiile care profită de pe urma sclaviei moderne folosite în lanțurile lor chineze de aprovizionare și obligând companiile să se abțină de la a culege roadele genocidului și să se angajeze să se aprovizioneze în mod etic.

În lumea noastră interconectată, eșecul de a recunoaște genocidul atunci când el este evident devine complicitate.

Articol original: The World’s Most Technologically Sophisticated Genocide Is Happening in Xinjiang