Andrei Vieru. Forța sudalmei

O lozincă protestatară scandată de o sută de mii de oameni are forță dacă și numai dacă și-ar păstra-o în gura unui singur om. Dacă forța unui slogan pare că este proporțională cu numărul celor care îl scandează, atunci putem fi siguri că sloganul în sine n-are de fapt nici incidență nici impact. 

Mulțimea e prima care se plictisește de asemenea lozinci. Se demobilizează tot atât de repede pe cât s-a mobilizat. Or, ca să dai jos un guvern, cel mai adesea trebuie să ai un minimum de răbdare. Rareori răstorni un guvern într-o singură noapte, oricât de furtunoasă ar fi ea.

Unora le-a crescut inima când au auzit sloganul-înjurătură. Altora – sau acelorași – nu le-a crescut suficient cât să revină și a doua zi. Asta cred că e problema. Lozincile au rol mobilizator. Întrebarea e însă nu doar câtă lume mobilizează, ci și pe câtă vreme. Cred că noi românii avem o problemă cu mobilizarea pe termen mediu și lung. Înjurătura funcționează exclusiv pe termen scurt. S-ar putea ca tocmai de asta să aibă așa de mare trecere la noi. Fiindcă, vorba lui Rădulescu-Motru, e doar poetică.

Pe cât m-am lăsat, în prima seară de protest, vrăjit de sunetul « șamanic » al goarnelor, pe-atât mi-a fost de jenă în piața Victoriei în seara de ieri. Fiindcă nu doar regele rămăsese gol, ci și mulțimea răsfirată. Să ne fie învățătură de minte cu sloganurile-înjurătură!

Cinic vorbind, doar pe tâmpenia autorităților se poate baza contestatarul român. Pe inteligența sa, deocamdată nu.