Fratelli Tutti este o combinație familiară de afirmații îndoielnice, argumente „om de paie” și remarci originale

Un articol de Samuel Gregg pentru The Catholic World Report

Noua enciclică a papei Francisc reflectă maniera generală de a-și structura comentariile pe care a adoptat-o de-a lungul pontificatului său.

Unul dintre primele lucruri care îi va izbi pe cititorii noii enciclice sociale a papei Francisc, Fratelli Tutti, este lungimea sa. Atingând aproximativ 43.000 de de cuvinte în limba engleză (incluzând notele de subsol), aceasta este mai lungă decât Cartea Genezei (32.046) și de trei ori mai întinsă decât Evanghelia după Ioan (15.635).

În ciuda lungimii sale, textul conține foarte puține idei care nu au fost formulate de Franscisc înainte într-o formă sau alta. Însă indiferent dacă subiectul este pedeapsa cu moartea sau întâlnirea cu celălalt, enciclica sa condensează anumite idei pe care le-a subliniat de-a lungul timpului și anumite griji și năzuințe pe care le-a manifestat față de Biserică și de lumea întreagă. Enciclica ni-l dezvăluie pe Francisc la apogeul său, dar scoate la suprafață și ceea ce eu consider a fi punctele sale slabe.

La fel ca majoritatea enciclicelor sociale, Fratelli Tutti adresează un talmeș-balmeș de subiecte, de la o analiză detaliată a populismului contemporan, până la scurte cercetări despre semnificația bunătății, reciprocității și actului dezinteresat. În abordarea acestora și a altor subiecte, Fratelli Tutti insistă asupra necesității creștinilor și a celorlalți de a fi deschiși spre a învăța unii de la alții. De fapt, cuvântul „deschis” este folosit de nici mai mult, nici mai puțin de 76 de ori, potrivindu-se perfect cu accentul pus pe nevoia de dialog (la care se face referire de 49 de ori).

Aș vrea să răspund acestor două subiecte centrale pe care le abordează enciclica și care, cred eu, necesită o examinare mai atentă.

Sfântul Francisc și Sultanul

Personalitatea Sfântului Francisc a fost invocată foarte des pe parcursul pontificatului său, nu în ultimul rând pentru că Jorge Bergoglio a făcut alegerea inspirată de a lua numele său când a fost ales papă în 2013. Fratelli Tutti începe prin invocarea faimoasei întâlniri dintre Sfântul Francisc și Sultanul Malik-el-Kamil în Egipt în mijlocul celei de-a Cincea Cruciade. În enciclică este povestit un moment în care sfântul le-a spus discipolilor săi că „dacă se vor găsi în situația de a se afla «printre sarazini și alți necredincioși», fără a renunța la propria lor identitate, aceștia nu trebuie «să intre în dispute sau dezacorduri, ci să fie supuși fiecărei creaturi umane în numele lui Dumnezeu».” Papa Francisc adaugă apoi: „Suntem încă impresionați de faptul că, în urmă cu aproape 800 de ani, Sfântul Francisc a îndemnat la evitarea tuturor formelor de conflict și ostilitate și la manifestarea unei umile și fraterne «supuneri» să fie manifestată față de cei care nu îi împărtășeau credința.” (3)

La o privire superficială, aceste rânduri din enciclică ar putea sugera că Sfântul Francisc a fost mai degrabă blând și slab în fața unuia dintre cei mai puternici lideri musulmani ai acelor vremuri. Însă lucrurile nu stau deloc așa. Întreaga poveste este cel mai bine spusă de către preotul dominican Augustine Thompson în Francis of Assisi: A New Biography (2012). Unul dintre punctele forte ale cărții este că desființează diverse mituri despre Francisc de Assisi, prin prisma unei analize și evaluări meticuloase și atente a unor surse primare.

După cum povestește Thompson, când Sultanul i-a întrebat pe Francisc și pe însoțitorul său care este scopul vizitei lor, sfântul „a trecut direct la subiect, afirmând că este trimisul Domnului Iisus Hristos și că a venit să salveze sufletul sultanului. Francisc și-a exprimat clar dorința de a explica și apăra creștinismul.”

Ce a urmat a fost un schimb de replici între Francisc și consilierii religioși ai Sultanului (care l-au sfătuit pe Sultan să îl execute pe Francisc deoarece „predica împotriva lui Mahomed și a Islamului”), în care cele două părți au prezentat în linii generale adevărurile de credință creștine și islamice. Francisc a început apoi „o lungă conversație” cu Sultanul în care „a continuat să își exprime clar credința creștină în Domnul răstignit și promisiunea salvării pe care El a făcut-o.” Thompson subliniază că sfântul nu a vorbit niciun moment disprețuitor la adresa Profetului Mahomed. Însă Francisc nu mersese totuși acolo pentru un schimb de amabilități diplomatice. Misiunea sa era de a-l converti pe Sultan la creștinism prin cuvânt și faptă.

Invoc aceste fapte cu privire la întâlnirea dintre Sfântul Francisc și Sultan deoarece este important să fim conștienți că, deși întâlnirea dintre ei a fost într-adevăr caracterizată de dialog, scopul sfântului era acela de a adresa problema adevărului religios. Acesta nu este modul în care Fratelli Tutti portretizează această întâlnire. Asta poate constitui o problemă deoarece, dacă nu cunoaștem întregul adevăr cu privire la un anumit eveniment sau o anumită persoană, devine foarte ușor să îl sau să o descriem în modul în care am dori noi să fie cunoscut sau cunoscută de ceilalți, ba riscăm chiar să distorsionăm ceea ce a spus sau a făcut cineva la un moment dat. Din acest punct de vedere, modul în care Fratelli Tutti construiește imaginea Sfântului Francisc lasă de dorit.

„Oamenii de paie” economici

La fel de incomplet – și, of! specific pontificatului lui Francisc încă de la bun început – este modul în care Fratelli Tutti tratează problemele de economie. Se pare că, indiferent de cât de mulți oameni (nu toți dintre ei putând fi în mod necesar etichetați drept conservatori fiscali) subliniază caricaturile economice care se găsesc pretutindeni în textele lui Francisc, un pontificat care se laudă cu angajamentul său față de dialog pare pur și simplu dezinteresat de a purta o dezbatere serioasă cu privire la probleme de natură economică, în afara discuțiilor care au loc într-un cerc foarte restrâns.

Enciclica vorbește, de pildă, despre „cei care au încercat să ne convingă de faptul că libertatea pieței este suficientă pentru a menține totul în siguranță” (168). Mă întreb cine sunt, de fapt, acești oameni? Și unde mai exact susțin ei acest lucru? Dacă aceste perspective există cu adevărat, aș spune că ele se găsesc doar printre cei care alcătuiesc o minoritate foarte restrânsă de libertarieni radicali și care nu au nicăieri în lume nici cea mai mică influență asupra implementării politicilor publice economice. În același paragraf, Francisc afirmă că „De una singură, piața nu poate rezolva orice problemă, oricât de mult încearcă unii să ne convingă să credem în această dogmă a credinței neoliberale.” Din nou, întreb respectuos: cine sunt acești „neoliberali” care cred că piețele pot rezolva orice problemă? Dacă cineva vrea să facă o astfel de afirmație, trebuie să prezinte și dovezi pentru a o justifica. Asta cu atât mai mult cu cât câțiva dintre cei mai proeminenți susținători ai pieței libere argumentează de zeci de ani că piața necesită nenumărate obiceiuri și tradiții morale non-comerciale și piloni de susținere instituționali și culturali pentru ca indivizii și afacerile să poată genera valoare economică și să le ofere oamenilor bunurile și serviciile de care au nevoie. Aceste aspecte par să fi fost omise de către artizanii enciclicei.

Să mai luăm, de pildă, următoarea frază: „Speculația financiară care are ca scop fundamental obținerea cât mai rapidă a profitului continuă să facă ravagii” (168). Cel care a redactat fraza respectivă pur și simplu nu înțelege care este rolul pe care îl are speculația în stabilizarea prețurilor de-a lungul timpului și în creșterea predictibilității unor posibile costuri viitoare. Da, speculația poate fi abuzată. Însă atunci când este utilizată corespunzător, ajută la creșterea eficienței în investirea și utilizarea capitalului de către indivizi în afacerile lor și, deși este cu siguranță creată pentru a genera profit, poate de asemenea facilita o mai bună administrare a resurselor capitale disponibile, care altfel ar fi irosite.

În altă frază, Francisc afirmă (citându-se) că „fără forme interne de solidaritate și încredere reciprocă, piața nu își poate îndeplini adecvat funcția economică. Iar în zilele noastre această încredere a încetat să mai existe” (168).

Această afirmație este nefondată și mă determină să întreb: această încredere „ a încetat cu adevărat să mai existe”? Chiar și în lumea extrem de fragmentată generată de COVID, milioane de oameni continuă să se angajeze în fiecare zi în schimburi de piață cu alte persoane pe care nu le-au cunoscut niciodată, iar asta are loc pe baza unor promisiuni. Toate aceste lucruri implică încredere. Dacă o astfel de încredere nu ar fi existat, economiile globală, națională și locală ar fi încetat să mai funcționeze cu mult timp în urmă.

Este cu siguranță adevărat că există societăți – mai ales America Latină, o mare parte din Asia și multe alte țări în curs de dezvoltare – unde niveluri de încredere mai ridicate sunt foarte greu de întâlnit în afara cadrului familiei extinse. Acest fapt împiedică funcționarea eficientă a schimbului economic. Dar aceste circumstanțe nu au mai nimic de-a face cu piețele per se, ci mai degrabă cu obiceiurile și tradițiile culturale înrădăcinate și foarte greu de schimbat care s-au menținut acolo de sute de ani.

Există mai mult decât suficient loc pentru dezbateri constructive între catolici cu privire la rolul statului, legii, băncilor centrale și al altor instituții de stat în economie. Într-adevăr, nu am avut niciodată impresia că Francisc este pornit să susțină o creștere masivă a intervenției statului pentru a adresa anumite provocări economice. Însă neîncetata invocare a unor argumente „om de paie” cu privire la economie, atât în documentele papale, cât și de către anumite personalități proeminente de-a lungul pontificatului său nu prea dau impresia că majoritatea celor care l-au sfătuit cu privire la problemele economice au un interes real de a avea un dialog cu cei care nu se regăsesc în spectrul ce variază de la populiștii de stânga, până la obișnuiții neo-keynesieni.

Contrar opiniei multor oameni, stânga nu deține monopolul asupra problemei sărăciei sau asupra soluțiilor eradicării acestei probleme. Fie că e vorba de pontificatul actual, fie de cel ce va urma, există o nevoie disperată ca papalitatea și alți lideri ai Bisericii Catolice să îți lărgească semnificativ cercurile de dezbatere pe care le consultă când vine vorba de probleme economice cum sunt avuția și sărăcia. Dacă nu vor face asta, mă tem că vom continua să auzim aceleași afirmații goale și în aparență atotcuprinzătoare despre tipul de probleme menționate anterior, care reflectă lipsa substanțială a unei deschideri către dialog pe care Fratelii Tutti insistă că ar trebui să o prioritizăm pretutindeni.

Un amestec eterogen

Faptul că am ridicat aceste două semne de întrebare nu înseamnă că privesc Fratelli Tutti ca fiind în totalitate greșit. Sunt multe părți în care cred că enciclica pune punctul pe i.

Printre aceste părți se numără accentul care este pus pe rolul destructiv al relativismului moral în societățile contemporane (206), importanța perenă a iertării într-o lume în care conflictul face structural parte din condiția umană (236-249), și referirea din final la unul dintre sfinții mei preferați, Fericitul Charles de Foucauld – un aristocrat libertin, ofițer militar și agnostic care a devenit preot și pustnic în partea franceză a Africii de Nord – ca exemplu de fraternitate creștină.

Acestea fiind spuse, noua enciclică a lui papa Francisc reflectă maniera sa mai generală de a comenta pe care a adoptat-o de-a lungul pontificatului său. Remarci originale care izvorăsc direct din Evanghelii și meditații deseori profunde despre Scripturile ebraice și creștine merg mână în mână cu expuneri istorice îndoielnice, afirmații mult prea generale despre probleme care necesită multă prudență și care nu sunt justificate și o mare doză de ceea ce nu aș putea decât să numesc utopianism.

Cu cât citesc mai mult Fratelli Tutti, cu atât am senzația că această enciclică nu este doar o însumare și o elaborare prelungită a gândurilor papei. Mi s-a părut de asemenea a fi un fel de rămas bun pe care acesta și-l ia de la papalitate – motiv pentru care trebuie să spună acum ori niciodată tot ce are de spus. Asta nu înseamnă că pontificatul lui Francisc se apropie de final. Dar Fratelli Tutti are aerul unui texte care pare să anunțe un sfârșit. Rămâne să ne întrebăm dacă această enciclică va avea într-adevăr un impact puternic asupra Bisericii Catolice.

Dr. Samuel Gregg este Research Director la Acton Institute. Acesta a scris și a discutat pe larg despre probleme de economie politică, istorie economică, etică în finanțe și teoria legii naturale. Este autorul a 15 cărți, printre care se numără Becoming Europe (2013) și The Struggle for Western Civilization (2019).

Articol original: Fratelli Tutti is a familiar mixture of dubious claims, strawmen, genuine insights