Gabriel Liiceanu: Așteptând o nouă omenire. (Din capitolul Mercenarii conștiinței) (fragment)

Marginaliaetc.ro vă oferă un fragment în avanpremieră din volumul  Așteptând o altă omenire de Gabriel Liiceanu ce va lansat la Târgul de Carte Gaudeamus*, în standul Editurii Humanitas, sâmbătă, 17 noiembrie, 14.30. La eveniment vor vorbi Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu.

FRAGMENT:

             De la „vinderea sufletului“ la „vinderea conştiinţei“

În modernitate se întâmplă ceva interesant: din forma ei clasic-legendară, „vinderea sufletului” trece în spaţiul etic-comunitar şi devine „vindere a conştiinţei“. Am putea spune că vinderea conştiinţei e varianta secularizată a vinderii sufletului. „Pactul cu diavolul“ atesta simbolic utilizarea strict instrumentală a seamănului şi, astfel, triumful egoismului în lupta dintre Bine şi Rău. Căci prin „pactul“ făcut, cel ce-şi vindea sufletul se auto-expulza de pe teritoriul Binelui prin ruperea contractului divin cu chipul lui Dumnezeu oglindit în semenii săi. Pentru semnatarul pactului nu mai exista „celălalt“, nu mai existau mila, iubirea şi dăruirea. Astfel mutilat, vânzătorul sufletului fugise din ograda Domnului şi trecuse în cea a diavolului. Asta era tot. Am putea chiar spune că diavolul-cumpărător nu obţinea în fapt mai nimic. El nu-i ceruse celuice-i vânduse sufletul să facă un lucru anume. Îi era de-ajuns să ştie că-i răpise victimei sale capacitatea de a (se) dărui. Nu exista o utilizare precisă a sufletului cumpărat. Cel ce vindea putea la o adică să-şi spună că a primit totul fără să dea în schimb „ceva“. Tocmai pentru că şi-a vândut sufletul, el nu mai are nimic de dat nimănui (nici măcar Satanei!), ci numai de luat. Cumpărarea sufletului, pe care Satana îl prelua la împlinirea termenului, nu era mai mult decât o rundă câştigată în pariul infinit făcut cu Dumnezeu în privinţa omului, un fel de „sâc!“ adresat Cerului.

Una dintre variantele secularizate ale „pactului“ apare în principal când politicul suprimă contactul cu divinul, fără să fie capabil să pună în loc urma acestuia în lume. Altfel spus, fără să poată pune în locul rămas gol un cod etic funcţional. Varianta secularizată a „pactului“ apare când cenzura pe care onoarea, fidelitatea şi credinţa o impun conştiinţei se relaxează sau e suprimată şi, în lume, îşi fac loc mai lesne, în absenţa acestei cenzuri, trădarea, sperjurul şi incoerenţa spaţiului interior al conştiinţei. Cumpărătorul nu mai e acum reprezentat de întruparea unui simbol satanic. Tranzacţia are loc numai între oameni. Pe de o parte, cei care cumpără: grupurile de putere (putem să le spunem direct „partide“), care se prezintă de fiecare dată ca slujitoare ale unei părţi a poporului (dacă nu chiar ale poporului în întregul lui) şi ale nobilelor cauze pe care le presupune slujirea lui. Pe de altă parte, cei ce vând, adică indivizii seduşi de putere şi de privilegiile ei şi care, de dragul acestora, sunt dispuşi să-şi folosească semenii, manipulându-i, ca trepte de ascensiune către varii poziţii. Iar la capătul acestei tranzacţii, fiecare „parte“ se alege cu „ceva“: donatorul obţine, asemeni lui Faust, facilităţi de existenţă; iar cel ce cumpără, spre deosebire de Satana, obţine o marfă pe care o foloseşte în imediat şi în scopuri clar definite.

Calităţile conştiinţei ca marfă

Din clipa în care e vândută, conştiinţa ta nu mai e a ta, deşi, după însemnele exterioare ale posesorului, ea apare în continuare în public ca aparţinându-ţi. Însuşi soclul vizibil al persoanei tale e un garant pentru existenţa ei. Numai că în fond ea nu te mai reprezintă pe tine, ci, în mod ocult, pe cumpărătorul ei. E important ca vânzarea să nu poarte semnele vizibile ale efectuării ei. În secret, tu cedezi altuia dreptul de folosinţă al conştiinţei pe care ai înstrăinat-o, dar, astfelvândută, ea poartă în lume, pe mai departe, masca persoanei tale.

Dar ce se poate face cu conştiinţa? La ce e ea bună, ca să fie cumpărată? Să ne imaginăm conştiinţa ca pe un recipient care treptat, până la o anumită vârstă (a maturizării), se umple cu anumite conţinuturi de idei, credinţe şi sentimente. Care te structurează ca persoană şi conturează un caracter. Vinderea conştiinţei trebuie atunci imaginată ca o golire a recipientului însoţită de o reumplere a lui cu conţinuturile pe care le decide cumpărătorul. Iar la capătul acestei tranzacţii, cel ce cumpără conştiinţe spre a umple „locul“ rămas gol cu ideile, credinţele şi sentimentele lui îşi va multiplica propria conştiinţă cu numărul conştiinţelor cumpărate.

Cumpărarea şi vânzarea de conştiinţe reprezintă axa negoţului în spaţiul puterii. Deţinătorul puterii într-o ţară coruptă este cel care a cumpărat îndeajuns de multe conştiinţe pentru a putea manipula cu ele conştiinţele care nu sunt cumpărate sau nu sunt de vânzare. Nu e nevoie, aşadar, pentru a acapara puterea, să cumperi toate conştiinţele, ci numai numărul necesar pentru manipularea majorităţii conştiinţelor. În felul acesta, voinţa posesorului de conştiinţe cumpărate se poate impune asupra tuturor. Asupra unora prin cumpărare, iar asupra celorlalte prin manipulare, cu ajutorul celor cumpărate. Succesul unui regim totalitar, al unei dictaturi sau al oricărei puteri corupte depinde până la urmă de numărul de conştiinţe scoase la vânzare pe piaţa puterii. Într-o lume în care conştiinţa n-ar deveni marfă, în care, deci, n-ar exista nici o conştiinţă de vânzare, nici o putere coruptă n-ar fi, evident, cu putinţă.

Pe o piaţă politică devenită, după „revoluţiile burgheze“, vastă şi „populară“, vinderea şi cumpărarea conştiinţei ajunge să fie o activitate comercială curentă. Începând din secolul XIX, eliberată de angajamentul sacru al slujirii pe care se baza instituţia medievală a cavalerismului, conştiinţa se poate vinde şi cumpăra în mod liber. Pentru deţinătorii puterii corupte, ea devine un organ extrem de căutat şi, în mod simetric, extrem de bine vândut. Apare acum şi o concurenţă

între cei dispuşi să vândă conştiinţă. Cea mai căutată şi mai bine vândută este conştiinţa dotată cu o cantitate minimă de scrupule. Dar cea mai preţioasă şi, astfel, cea mai scumpă conştiinţă este, evident, conştiinţa total lipsită de scrupule. Cumpărătorul poate să-i ceară persoanei care şi-a vândut conştiinţa orice: să mintă, să înşele, să fure, să-i facă ode, să participe, cu bună ştiinţă, la manipularea conştiinţelor unui întreg popor. Vânzătorul unei conştiinţe lipsite de orice scrupul prezintă imensul avantaj de a fi pregătit pentru toate tipurile de matrapazlâcuri şi pentru toate „treburile murdare“.

În cazul acestui tip de vânzare-cumpărare avem de-a face cu un „organ“ care este ceva altfel intim, şi cu mult mai intim decât ficatul, inima, rinichii. Este intimul însuşi, ceva care îţi aparţine ţie şi numai ţie, pierderea lui însemnând pierderea propriei definiţii: sufletul tău, conştiinţa ta, umbra ta. Putând deveni orice, putând lua forma pe care pactul semnat ţi-o cere, ai renunţat la articularea proprie unei personalităţi şi nu mai eşti, în fond, nimic.

Despre carte:

Suntem doar o verigă către „ceva mai bun și mai înalt“? Va ieși vreodată din noi, ca dintr-o uriașă crisalidă, „omul cu adevărat uman“? Sau poate că ar trebui să ne împăcăm cu gândul că nu vom arăta niciodată mai bine decât ne-a creat bunul Dumnezeu?
Așteptând sau nu ceva mai înalt decât noi, s-ar cuveni deocamdată să ne punem această întrebare: cum ar fi bine să trăim ca „buni muritori“? Căci este o datorie de onoare, dacă tot am fost dotați cu rațiune, să încercăm să înțelegem ce trăim, după cum e o dezonoare a speciei să fi primit rațiune și să murim fără să fi încercat. Paginile acestei cărți s-ar fi putut tot atât de bine intitula Îndreptarul bunului muritor.

-Gabriel Liiceanu

MARGINALIA mulțumește Domnului Gabriel Liiceanu și editurii Humanitas pentru permisiunea de a reproduce acest text.