• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Gabriel Liiceanu. Cei doi. Un bilanț și ce s-ar cuveni să urmeze
Gabriel Liiceanu. Cei doi. Un bilanț și ce s-ar cuveni să urmeze
Home
Opinii

Gabriel Liiceanu. Cei doi. Un bilanț și ce s-ar cuveni să urmeze

December 2nd, 2019 [ Marginalia ] [ Marginalia ] Opinii comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Duminică seară, la o oră după închiderea urnelor, am primit pe e-mail, la scurt timp unul după altul, două texte postate pe facebook. Întrucât ele aparțin spațiului public iar îmbinarea cuvintelor într-un gând care ne privește pe toți m-a tulburat întotdeauna, îmi voi permite să le citez fără să fi cerut încuviințarea autoarelor lor. Primul text aparține Ana-Mariei Caia:

„Au fost ani de mare hoție, sălbăticie, dar mai ales umilință. PSD a încercat și reușit să lipească imaginea României de aceea a unei maimuțe, explicând că maimuța nu e numai om, ci chiar prim-ministru. O piesă absurdă, aberantă, suprarealistă, în care am jucat toți, că ne-a convenit, că nu ne-a convenit. Toți, acoperiți de aceeași rușine, de același sentiment al neputinței, de aceeași greață. Dăncilă e un episod tragic în istoria României, nu e nimic amuzant la ea, triumful prostiei, gloria imposturii, glasul noroielii morale, chip pentru intelectul rudimentar, subuman. Nu a fost un candidat la prezidențiale, a fost doar expresia tupeului infinit al PSD, până în ultimul moment, de a arăta României că orice curcă, dacă e pesedistă, ar putea ajunge președinte.

N-a ajuns și sper să fim atât de înțelepți cât să nu mai trăim vreodată vremuri de-o asemenea cruntă tâmpenie.”

Două comentarii îmi inspiră aceste rânduri. Primul:

Mai putem avea vreo îndoială că PSD reprezintă perpetuarea riturilor comuniste după 1990? Rușinea contraselecției, despre care vorbește Ana-Maria Caia, a început din 1948. Și românii au trăit în ea peste patru decenii, mai mult decât jumătate din viața unui om. Electricieni, cazangii, turnători, țesătoare, strungari, lăcătuși mecanici, tinichigii, sudori, cizmari, rihtuitori, tipografi, croitorese, mineri – aceștia au fost peședinți ai țării, miniștri, secretari de stat, generali, șefi de întreprinderi, academicieni. Toate aceste meserii sunt, în sine, onorabile, iar elitele nu cunosc granițe profesionale. Grotești ele nu devin decât prin confuzia competențelor. Totul s-a petrecut atunci potrivit vorbei lui Lenin, citată adesea: „Bucătăreasa trebuie să învețe să conducă statul”. Și bucătăreasa, în loc să-și onoreze aleasa meserie, a tot învățat să conducă statul pe spatele nostru. Am trăit sub maimuțe înarmate (până și azi un pesedist se visează cu mitraliera la brâu), care ne urau și care, dacă nu ne schingiuiau, adorau să ne umilească maimuțărind competențele – făcând pe savanții, pe academicienii, pe miniștrii, pe președinții, pe arhitecții țării.
În alt peisaj politic și exploatând imbecilizarea în masă moștenită de la comuniști, PSD a perpetuat această batjocură. A instalat la butoanele țării indivizi care, de astă dată, maimuțăreau democrația. Punând subalternii să domnească peste cei capabili și deștepți, pesediștii ne-au urât și ne-au umilit așa cum învățaseră de la bunicii și părinții lor comuniștii. Ca și ei, au făcut din contraselecție politica de stat a României. Au ieșit acum câteva zile din scenă lăsând în urmă o țară devastată, cu pădurile culcate la pământ și pădurari uciși, cu întreprinderi privatizate dubios și falimentate, cu patrimoniul țării încăput pe mâna mafiilor imobiliare, cu un electorat speriat de ziua de mâine și captiv ideologic, cu copii abandonați în orfelinate și-n case de oameni miloși, cu milioane de analfabeți, cu jandarmeria dresată să bată bestial, cu sute de milioane de euro furate și nerecuperate niciodată, cu criminali, hoți, violatori și traficanți de carne vie zburdând prin capitalele Europei.

Al doilea comentariu. Viorica Dăncilă e, într-adevăr, „un episod tragic în istoria României ”. Nefiind nimic amuzant într-o marionetă de bâlci trasă de sfori, distribuită, în batjocură, într-o funcție supremă, n-aveam nici un motiv să râdem de ea. Hazul care a însoțit-o în lunile în care a guvernat viețile tuturor nu mai era „hazul de necaz” al românilor din deceniile comuniste. Pe-atunci, nemaiexistând nici o portiță deschisă spre atitudine și civism, singura libertate care ne mai rămăsese era să râdem pe furiș.
Acum a fost cu totul altceva. Acum ne-o făcuserăm cu mâna noastră, jignind, în 2016, prin absenteism, dreptul și obligația morală de a vota. Pomenindu-ne, din vina noastră, cu maimuțe la butoane, am găsit, în stil autohton, două căi pentru „a ne scoate”: mai întâi am început să ne văicărim de ce „ni se-ntâmplă”. Eram iarăși românii urgisiți, care, când ne întâlneam, ne cădeam unii altora în brațe plângându-ne de milă și de „vitregia istoriei”. De vină era din nou Mr. Nobody. Vina era din nou impersonală. De fapt, adevărul e că plăteam cu toții trufia, indiferența sau nesimțirea celor care, sastisiți de riturile democrației înainte de a le fi trăit pînă la capăt, rămăseseră în 2016, demni și scârbiți, acasă, cât mai departe de urne. Apoi ne-am zis că, dacă tot ajunseserăm aici, dacă tot vedeam în vitrina puterii scălâmbăiala primatelor, n-ar fi rău să folosim prilejul pentru a râde avantajos: acum aveam pe cineva în a cărui oglindă, privindu-ne, oricât de proști am fi fost, ne vedeam deștepți. Am transformat o candidată impauzibilă în claun național, când ea nu era decât palma grea – triumful prostiei, gloria imposturii și glasul noroielii morale – pe care o încasaserăm toți prin „tupeul infinit” al unui partid ce s-ar fi cuvenit de mult să dispară, ca impostor național și năruitor de țară, de pe harta noastră politică.
Așa încât, de-acum înainte, dacă ar fi după mine, aș prefera să nu mai vorbim de Dăncilă, s-o pitim în adâncul nostru, acolo unde ne arde rușinea, și laolaltă cu Dragnea, inventatorul ei, s-o privim ca pe un ordaliu și ca pe marea noastră gafă din „anii tranziției”. Să tăcem o vreme în privința lor, până ni se șterg de pe retină mustăcioarele și zâmbetele de șmecherași și șefi de sală, toaletele Barbie, broșele de smalț, coafurile înfoiate și tencuiala fardurilor. Așa cum, într-o familie, devine tabu și nu se mai pomenește numele celor care au făcut familia de râs, așa să nu mai rostim nici noi, măcar o vreme, numele celor care ne-au rușinat în Europa și ne-au așezat pe ultimul loc în ierarhia ei.

***

Al doilea text pe care l-am primit duminică seara îl privea pe Klaus Iohannis, celălalt candidat. Avea doar două propoziții. Autoarea lui: Ana Barton. Iată-l:

„Domnule Președinte, după cinci ani, poporul ăsta – din țară și de afară – v-a înviat. Îi sunteți dator cu viață.”

S-a spus, despre votul prezidențial recent că a fost unul al spaimei și dezgustului de un candidat, și nu neapărat al entuziasmului stârnit de celălalt. S-a mai spus că cei aproape 70% care l-am votat pe Klaus Iohannis l-am votat nu pentru ce a făcut, ci pentru că, făcând cu parcimonie, cel puțin n-a distrus nimic. Mai degrabă a asistat, olimpian, la ce se distrugea. Când cineva vine acum și spune că poporul ăsta, votându-l duminică pe Iohannis, l-a înviat, înseamnă că i-a dat ceea ce în primul mandat îi lipsise: viața aceea care, din clipa în care fusese ales în 2014, nu îi mai aparținea de fapt lui, ci milioanelor care-l aleseseră. Când accezi la locul din care răspunzi pentru o țară, te dezbraci de haina ta de ins. Viața ta devine măreață prin răspunderea unică pe care ți-ai asumat-o și prin orbita națională pe care ai ales s-o așezi.
Există într-un dialog al lui Platon o magnifică propoziție despre putere: „De putere trebuie să se apropie doar cei care nu o iubesc”. Așadar la putere n-ar trebui să aspire decât cei care o practică nu de dragul ei și al lor, ci de dragul milioanelor de oameni pe care, având întreaga putere, jură să îi respecte, să-i ocrotească și să-i slujească cu umilință și cu pasiune de ctitor. Un președinte de țară e viu nu câtă vreme respiră, surâde și primește oaspeți străini, ci câtă vreme, punându-și viața în balanță cu viața tuturor, el moare pentru sine și învie ca simbol activ al unui popor.
Șansa acestei învieri i-a dat-o, pentru a doua oară, votându-l ca Președinte, „poporul ăsta din țară și de afară”. El ne e „dator cu viață”, adică cu tot binele pe care ni-l poate face din clipa în care, la greu, l-am investit cu atâta putere.

notă: text publicat în premieră pe siteul CONTRIBUTORS

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Dragoș Paul Aligică. O întrebare care revine
Previous article Lucian Croitoru. Alegerile din 2020 și 2024 și nevoia PNL de a recâștiga caracterul contraciclic al politicii fiscale
[ Marginalia ]

[ Marginalia ]

Related Posts

Episcopul Ignatie al Hușilor. O mică persiflare (conservatoare)
January 22nd, 2021

Episcopul Ignatie al Hușilor. O mică persiflare (conservatoare)

Alexandru Lăzescu. Riscuri și costuri pandemice
January 21st, 2021

Alexandru Lăzescu. Riscuri și costuri pandemice

Bogdan Călinescu. Despre Trump, cu luciditate și obiectivitate
January 21st, 2021

Bogdan Călinescu. Despre Trump, cu luciditate și obiectivitate

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Cristian Pătrășconiu. 33 de motive pentru a (re) citi Omul recent Cultura

Cristian Pătrășconiu. 33 de motive pentru a (re) citi Omul recent

Jan 26th, 2021
Lupta pana la capat: Te astepti sa fie vorba de unitati de elita. Nu este adevarat... Istorie

Lupta pana la capat: Te astepti sa fie vorba de unitati de elita. Nu este adevarat...

Jan 26th, 2021
Bogdan Glăvan. Frica este irațională Debate

Bogdan Glăvan. Frica este irațională

Jan 25th, 2021
Virgil Iordache. Fapte în Adevăr. Note de lectură la ”Maladia ideologiei şi terapia Adevărului” Debate

Virgil Iordache. Fapte în Adevăr. Note de lectură la ”Maladia ideologiei şi terapia Adevărului”

Jan 25th, 2021
Pe Disney+, copiii nu mai pot urmări „Peter Pan” sau „Pisicile aristocrate” pentru a nu se expune „modurilor de reprezentare învechite sau peiorative ale minorităților” Cultură

Pe Disney+, copiii nu mai pot urmări „Peter Pan” sau „Pisicile aristocrate” pentru a nu se expune „modurilor de reprezentare învechite sau peiorative ale minorităților”

Jan 25th, 2021
Ne distruge tehnologia din ziua de azi memoria? Debate

Ne distruge tehnologia din ziua de azi memoria?

Jan 25th, 2021
Alexandru Călinescu: Artele la control Cultură

Alexandru Călinescu: Artele la control

Jan 25th, 2021
Pe marginea unei provocări formulate de domnul Teodor Baconschi. Este teoria critică calea României către tradiția occidentală? Debate

Pe marginea unei provocări formulate de domnul Teodor Baconschi. Este teoria critică calea României către tradiția occidentală?

Jan 25th, 2021
O teorie: Pana sa-i mintim si manipulam pe altii, ne auto-mintim si auto-manipulam... Focus

O teorie: Pana sa-i mintim si manipulam pe altii, ne auto-mintim si auto-manipulam...

Jan 25th, 2021
Câteva fragmente din „Teoria râsului”, de Henri Bergson Filozofie

Câteva fragmente din „Teoria râsului”, de Henri Bergson

Jan 24th, 2021
„Middlemarch” & raţiunile inimii Cultură

„Middlemarch” & raţiunile inimii

Jan 24th, 2021
Despre schimbare doar de dragul schimbării Educație

Despre schimbare doar de dragul schimbării

Jan 24th, 2021
Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Alain Juppé. Patru decenii de loialitate. Partea II Debate

Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Alain Juppé. Patru decenii de loialitate. Partea II

Jan 24th, 2021
Daniel Uncu. Până când vom rezista ? Debate

Daniel Uncu. Până când vom rezista ?

Jan 24th, 2021
D. P. Aligica: Neototalitarianismul contemporan vizeaza libertatea de expresie; in absenta ei, votarea nu-i incurca si va fi mentinuta... Filozofie politică

D. P. Aligica: Neototalitarianismul contemporan vizeaza libertatea de expresie; in absenta ei, votarea nu-i incurca si va fi mentinuta...

Jan 24th, 2021
Christina Zarifopol-Illias: Alte povesti ale doamnelor si domnilor din Bucuresti: "Strada Palade 23" Societate

Christina Zarifopol-Illias: Alte povesti ale doamnelor si domnilor din Bucuresti: "Strada Palade 23"

Jan 23rd, 2021
Cetățeanul dependent Societate

Cetățeanul dependent

Jan 23rd, 2021
Câteva intuiții matematice pentru noțiuni teologice (partea I) Cultură

Câteva intuiții matematice pentru noțiuni teologice (partea I)

Jan 23rd, 2021
C. A. Rosetti: A cugeta este a urzi. Ca sa fiu urzitor trebuie sa fiu liber.... Istoria ideilor

C. A. Rosetti: A cugeta este a urzi. Ca sa fiu urzitor trebuie sa fiu liber....

Jan 23rd, 2021
I. D. Sîrbu: Pe pielea lor se va vedea cat de lasi, milogi, concesivi si tradatori pot sa fie fiii liberalismului si nepotii declaratiei drepturilor omului... Literatură

I. D. Sîrbu: Pe pielea lor se va vedea cat de lasi, milogi, concesivi si tradatori pot sa fie fiii liberalismului si nepotii declaratiei drepturilor omului...

Jan 23rd, 2021
Calea mai puțin bătătorită a lui Clarence Thomas Politică

Calea mai puțin bătătorită a lui Clarence Thomas

Jan 22nd, 2021
Florin Cojocariu: Ce se întâmplă acum in SUA e cu totul ieșit din comun Politică

Florin Cojocariu: Ce se întâmplă acum in SUA e cu totul ieșit din comun

Jan 22nd, 2021
Czesław Miłosz: „Ținutul Ulro”. Fragmente Cultură

Czesław Miłosz: „Ținutul Ulro”. Fragmente

Jan 22nd, 2021
„Civilizația” lui Kenneth Clark după 50 de ani Cultură

„Civilizația” lui Kenneth Clark după 50 de ani

Jan 22nd, 2021
Episcopul Ignatie al Hușilor. O mică persiflare (conservatoare) Opinii

Episcopul Ignatie al Hușilor. O mică persiflare (conservatoare)

Jan 22nd, 2021
Bogdan Călinescu. A gândi liber Debate

Bogdan Călinescu. A gândi liber

Jan 22nd, 2021
O imagine. Două coloane. Despre violențele din Statele Unite Politică

O imagine. Două coloane. Despre violențele din Statele Unite

Jan 22nd, 2021
Silviu Man. TEHNOCALIPSA DUPĂ ELON ŞI ALTE CÂTEVA PROFEŢII „SECULARE” ALTFEL

Silviu Man. TEHNOCALIPSA DUPĂ ELON ŞI ALTE CÂTEVA PROFEŢII „SECULARE”

Jan 22nd, 2021
P. J. Proudhon: A fi guvernat ALTFEL

P. J. Proudhon: A fi guvernat

Jan 22nd, 2021
Dragos Paul Aligica. Noi nu am avut de ales: A fost simplu. Generatia urmatoare insa are... Educație

Dragos Paul Aligica. Noi nu am avut de ales: A fost simplu. Generatia urmatoare insa are...

Jan 22nd, 2021
Rețeaua – cea mai recentă utopie Debate

Rețeaua – cea mai recentă utopie

Jan 21st, 2021
Boemul și revoluționarul Cultură

Boemul și revoluționarul

Jan 21st, 2021
Alexandru Lăzescu. Riscuri și costuri pandemice Opinii

Alexandru Lăzescu. Riscuri și costuri pandemice

Jan 21st, 2021
Bogdan Călinescu. Despre Trump, cu luciditate și obiectivitate Opinii

Bogdan Călinescu. Despre Trump, cu luciditate și obiectivitate

Jan 21st, 2021
Melania Cincea. Dandy mârâind la „câinele alfa” Opinii

Melania Cincea. Dandy mârâind la „câinele alfa”

Jan 21st, 2021
Marcela Țușcă: "Aici prezintă Domnul Țușcă Petrică" Istorie

Marcela Țușcă: "Aici prezintă Domnul Țușcă Petrică"

Jan 21st, 2021
Dragoș Paul Aligică: Si astfel vom avea din nou două categorii, două clase, două tipuri umane... Cultură

Dragoș Paul Aligică: Si astfel vom avea din nou două categorii, două clase, două tipuri umane...

Jan 21st, 2021
Tanarul Eliade: o excursie de grup absolut -dar absolut- memorabila! Istoria ideilor

Tanarul Eliade: o excursie de grup absolut -dar absolut- memorabila!

Jan 21st, 2021
O scrisoare de la Ion D. Sîrbu către Liviu Rusu Cultura

O scrisoare de la Ion D. Sîrbu către Liviu Rusu

Jan 20th, 2021
Despre Sinele ca poveste: Suntem noi oare numai propriile noastre povești? Filozofie

Despre Sinele ca poveste: Suntem noi oare numai propriile noastre povești?

Jan 20th, 2021
Timpuri potrivnice Cultura

Timpuri potrivnice

Jan 20th, 2021
Mircea Mihăieș. Rasismul cultural Opinii

Mircea Mihăieș. Rasismul cultural

Jan 20th, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.