Mi se pare prostie, mitocănie și ipocrizie ca platformele Facebook, Instagram și Twitter să-i suspende conturile președintelui în funcție al Americii pe motiv de incitare la violență, în contextul în care aceste platforme au cenzurat în trecut multe voci conservatoare, dar au permis (uneori chiar încurajat) propagarea minciunilor și violențelor din partea altor grupări.
Din acest motiv, a continua să le utilizăm, furnizându-le atât conținut cât și informații personale ce ulterior pot fi folosite contra noastră atât politic cât și economic ar însemna să le legitimăm acțiunile imorale.
Pe de altă parte, sunt destul de pesimist cu privire la refugierea anunțată a multora dintre cei ce se opun progresismului pe MeWe sau Parler, pe ideea că “acolo nu ne cenzurează nimeni”.
În ultima săptămâna, am primit numeroase injurii de la unii pretinși de “dreapta”, pentru că am îndrăznit să anticipez corect ce urma să se întâmple în America și pentru că am considerat meetingul președintelui american din 6 ianuarie o idee proastă, dăunătoare mișcării conservatoare – precum și pentru că am considerat că Mike Pence și nu Donald Trump a avut atitudinea corectă în ultimele zile.
De ce m-aș muta așadar pe o altă platforma, unde aș da, (printre oameni de valoare pe care-i respect) peste persoane mânioase și agresive, care nu văd în culori și acceptă numai “adevărul lor”? Ce aș avea de dezbătut acolo cu acestia? De ce mitocania sau prostia agresivă autointitulată “de dreapta” ar fi mai virtuoasă ca cea de stânga?
Sunt așadar încă în reflecție… și trebuie să calculez riscul: Pe de o parte, am de înfruntat cenzura stângii pretins moral superioară, care nu admite opinii contrarii. Pe de altă, agresivitatea verbală a “dreptei” psihiatrice… Mă simt prins, ca Ulysee, între Scylla și Caribda… Dar spre deosebire de eroul lui Homer, nu am nici o presiune de a ajunge la vreo destinație pe calea mediilor sociale. Deci nu mă simt deloc obligat la un SAU exclusiv.
Farmecul mediilor sociale erau tocmai dezbaterile (civilizate!) între persoane cu opinii diferite. Dacă fiecare se retrage în bula sa, nu văd care mai este rostul acestora. Nu am nevoie să îmi aud în ecou gândurile, și nici să fac colecție de “like”-uri. Mă pot “retrage” foarte bine într-un alt mediu social – de pildă RL (real life), unde încă se mai poate discuta cu prieteni adevărați, așa puțini câți sunt, la o ceașcă de cafea, fără nervi și înjurături.
P.S: Da, am cont de MeWe.