Gânduri despre Stânga și despre Dreapta

1.Noua Stângă occidentală a adoptat poziții antisemite. În ultimii 30 de ani, cel puțin. Ceea ce, din perspectivă istorică, vine paradoxal în contradicție cu logica stângii marxiste. Și formele tradiționale de comunism (bolșevismul, troțkismul, stalinismul etc.) și (cel putin la nivel declarativ) comunismul naționalist, și școala de la Frankfurt, și Noua Stângă, toate au avut, cu nuanțele de rigoare, o atitudine binevoitoare și pozitivă față de evrei și față de ”chestiunea evreiască”. La început, nici antisionismul comunismului sovietic nu părea să fie antisemit, și, deși antisemitul a fost mai tot timpul condamnat, atitudinile antisemite și un anumit fond antisemit latent au fost tot mai multe tolerate și, uneori, chiar încurajate.

Actulamente însă, establishmentul politic vest-european, de la elitele UE și până la ONU, incluzînd UNESCO, exersează un antisemitism inechivoc, îmbrățișând cauza unor narațiuni de tip Hamas, de sorginte teroristă, până acolo unde a ajuns să cocheteze chiar cu ideea desființării statului Israel.

Ceea ce până nu demult părea de neînchipuit – ca Stânga să fie antisemită – mai nou, a devenit o tulburătoare realitate.

2.Noile partide de Dreapta occidentale sunt mai degrabă naționaliste decât conservatoare/creștin-democrate. Un naționalism care se regăsește și în retorica unor partide de extrema-stânga, declarat eurosceptice, ceea ce rezonează punctual cu platformele multor partide conservatoare. Inclusiv în ceea ce privește poziția față de imigrația de sorginte islamică și, deloc de neglijat, inclusiv în ceea ce privește o certă simpatie față de regimul personalizat al lui Vladimir Putin. Mai degrabă, putem vorbi de un nou discurs public atașat atât unui anumit segment al Stângii, cât și unui anumit segment al Dreptei – în aceste cazuri, discurs impregnat de o combinație inedită între autoritarism și naționalism.

3.Fie și numai din aceste perspective trebuie să ne întrebăm cum se definește și ce anume definește diferența dintre Stânga și Dreapta. Desigur, dincolo de evidenta proiecție generică a intervenției statului în economie, care în cazul Stângii se dorește intensă și normativă, iar în cazul Dreptei, minimală și adeptă a autoreglării naturale a pieței libere, pe baza cererii și a ofertei.

4.Devine din ce în ce mai greu să definim doctrinar, într-o manieră unitară și lipsită de confuzii, valorile și principiile care diferențiază cele doua curente politice în acest început de secol XXI. Iar această relativizare doctrinară se regăsește în politicile publice ale partidelor aflate la guvernare peste tot în Europa, ceea ce a transformat fasta paradigmă a bunei guvernări (“quality governance”) într-un simplu exercițiu matematic, dezumanizat, cu pretenții științifice și indulgențe progresiste. Actul guvernării pretinde că nu își mai asumă doctrine, ci doar cifre. Problema este că dictatura cifrelor dezumanizează actul politic. De aici și cotele din ce în ce mai mari de absenteism la vot, peste tot în Europa.

5.Progresismul neomarxist își construiește, astfel, narațiunea pretins non-doctrinară pe această stare de confuzie. O pretenție care, de fapt, propune o și mai mare confuzie, cauzatoare de vid valoric și în care se poate introduce absolut orice: de la perversitatea polimorfă propăvăduită de Marcuse, la paradoxalul antisemitism exersat de UE și ONU și până la totala deconstrucție identitară a Europei, cauzată de relativizarea realității obiective, a credinței, a obiceiurilor și a structurii demografice a societății prin imigrație masivă islamizantă.