Hans G. KLEMM: Matei Călinescu a fost profesorul meu de România

Public mai jos un fragment mai amplu dintr-un interviu pe care am avut onoarea să i-l iau Excelenței Sale, Hans G. Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. 

Este un interviu – și fragmentul selectat este cât se poate de relevant în acest sens – despre relația specială pe care Excelența Sa a avut-o cu unul dintre marii umaniști născuți în România, Matei Călinescu. 

(C. Pătrășconiu)

 Cum l-aţi întîlnit pe Matei Călinescu?

S-a întîmplat în perioada în care am studiat  la Universitatea Indiana. Am  fost implicat într-un program legat de studiile est-europene – mai precis, un program interdisciplinar. În sensul acesta, îmi amintesc bine că am avut cursuri de economie, de istorie; de asemenea, am avut un curs de literatură comparată – şi aici l-am întîlnit pe profesorul Matei Călinescu. În week-end-ul care a precedat discuţia noastră de acum, am încercat, căutînd pe internet, să descopăr titlul exact al acestui curs. Dar nu l-am putut găsi. Îmi amintesc însă perfect că una dintre temele majore ale acestui curs a fost legat de rolul marxismului în literatura contemporană. Îmi amintesc, de asemenea, multe detalii legate de tematica freudiană şi de influenţa acesteia asupra literaturii – tot din cursul la care fac referire.

Pentru mine, a fost un curs extrem de provocator. Eu studiasem economia şi istoria şi aici, la cursul profesorului Călinescu, am găsit un tip de instruire foarte consistentă, foarte provocatoare cum spuneam. Aşa a decurs, în linii mari, prima întîlnire: una ca d ela student la profesor.

Ce fel de profesor era Matei Călinescu? Ce fel de om era acesta pentru dumneavoastră, Domnule Ambasador?

Ca instructor, ca pedagog, era, fără îndoială, foarte provocator. Era, din punctul de vedere al pregătirii, un profesor foarte consistent. În clasa la care intra, interacţiona într-un mod foarte dinamic cu studenţii şi îi stîrnea, îi incita mereu pe aceştia. Avea un stil de a lucra pe care l-aş numi „socratic”. Îmi amintesc de un moment, nu mai ţin minte exact care era tematic acelui curs, cînd a formulat o întrebare către clasă. Şi s-a uitat pe mine şi a spus direct – „Hans, tu ce părere ai despre aceasta?”.  Era o întrebare cu o miză importantă, eu am încercat să ofer un răspuns, nu ştiu dacă a fost cel mai satisfăcător cu putiinţă – dar a părut că este mulţumit de el.

Tot ca profesor, dar la un nivel mult mai personal, îmi amintesc că l-am abordat în cîteva situaţii în mod direct, în biroul său, într-o manieră informală. Am apreciat foarte mult cursul său, l-am găsit foarte instructiv şi l-am rugat în mai multe rînduri să îmi dea nişte sfaturi, nişte direcţii în legătură cu cele abordate la clasă. În acele circumstanţe, era o persoană foarte caldă, cu un grozav simţ al umorului, plin de idei şi de energie. Un personaj care inspiră! Matei Călinescu a fost cu adevărat  un om care m-a inspirat şi care m-a încurajat foarte mult să merg în direcţii pe care nu le-am anticipat cînd am început acele cursuri.

A fost Matei Călinescu, pentru dumneavoastră în mod personal, „profesorul de România”?

Oh, da. Este dincolo de orice dubiu aceasta. Aş pune o nuanţă: poate că, într-o anumită măsură, Matei Călinescu împarte acest titlu – de „profesor de România” pentru mine – cu un alt profesor special, Nicolas Spulber. Am urmat şi cursurile domnului Spulber – şi dumnealui, ca şi Matei Călinescu, era un profesor pretenţios în privinţa cerinţelor de lectură. Am făcut istoria economiei cu Nicolas Spulber. Foarte consistente lecţii şi, de asemenea, foarte provocatoare!

Dar, ca să revin la întrebare – aş spune, totuşi, direct, că DA, Matei Călinescu a fost profesorul meu de România. Fiindcă abia după mai mulţi ani, am descoperit că profesorul Spulber avea origini româneşti. De altfel, cel care mi-a clarificat acest aspect a fost însuşi profesorul Călinescu. În acele reuniuni informale pe care le-am menţionat şi pe care le-am avut cu Matei Călinescu, atunci am aflat multe lucruri despre România. În mod particular, îmi amintesc că în acele vremuri era foarte popular un film – iar muzica acelui film era compusă de Gheorghe Zamfir, celebrul cîntăreţ la nai. Şi Matei Călinescu a fost acela care mi l-a prezentat pe Gheorghe Zamfir şi m-a familiarizat cu muzica lui.

Cum v-a provocat, în ce fel v-a incitat Matei Călinescu să fiţi atent la România? La cîteva decenii după ce l-aţi avut ca profesor, aţi ales să veniţi aici ca Ambasador…

Aşa este. Am venit aici. Felul în care aş fi înclinat să caracterizez influenţa profesorului Matei Călinescu asupra mea a fost şi în direcţia respectului faţă de România: m-a încurajat să o descopăr, m-a introdus în literatura, arta, muzica de aici. De asemenea, mi-a spus cîteva ceva despre istoria României. Să ne gîndim: erau anii 80. Relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi România erau din ce în ce mai dificile. Cu francheţe spus, reputaţia România în USA şi în genere în lumea vestică devenise, cum să zic, problematică.  România devenea tot mai închisă, tot mai izolată. Ei bine, Matei Călinescu m-a ajutat să fac un fel de „spărtură” în această „Românie interzisă” şi să înţeleg din ce în ce mai clar cum erau lucrurile cu adevărat acolo.

În anul următor după ce mi-am terminat studiile de la Universitatea Indiana, am ales să intru în serviciul diplomatic, în Departamentul de Stat. Apoi mi-am petrecut o bună parte a carierei mele de diplomat în Asia. Am avut, de asemenea, ocazia de a lucra în Germania. Am lucrat, de asemenea, în Washington, ca responsabil pe Uniunea Europeană. Şi, în cele din urmă, am avut oportunitatea, s-a întîmplat anul trecut, de a experimenta direct ceea ce profesorul Matei Călinescu mi-a spus despre această zonă – cînd preşedintele Obama m-a nominalizat ca Ambasador la Bucureşti. Pentru mine, a fost ca şi cum un cerc s-ar fi închis: şi pentru aceasta a fost nevoie să treacă 35 de ani!

Vă amintiţi, fie şi în linii mari, ce spunea Matei Călinescu despre România politică la acea vreme?

Da. Nu pot spune în mod foarte concret – dar în mod clar, ceea ce spunea era negativ. A spus foarte clar că a părăsit ţara sa natală din motive foarte puternice – pentru acele vremuri erau, în România, foarte problematice, atît pentru el, cît şi pentru familia sa ori carieră. Era foarte critic faţă de regimul Ceauşescu – a şi vorbit despre aceasta în faţa noastră, la curs.

Pe de altă parte, despre istoria României, despre tradiţiile ei, despre cultura ei, cînd vorbea, o făcea cu multă afecţiune şi cu multă căldură.

„Dacă Matei Călinescu nu era, nu aş fi fost astăzi în România” – aţi spus aceasta relativ de curînd. Cum aşa?

Ceea ce spus acum probabil că este comun pentru mulţi dintre cei care aleg să meargă şi să studieze la universitate. Profesorii de la universitate sînt, nu încape discuţie, foarte buni, dar, în mod particular, există 3-4 profesori care îi marchează pe studenţi. Pentru fiecare student, există cîţiva, nu mulţi, profesori care îl influenţează în mod special, îl incită să înveţe, îl îndrumă. Profesori care au, cum s-ar spune, o influenţă particulară şi foarteputernică asupra studentului. Pe tot parcursul studiilor mele, pot să număr şi eu 3, poate 4 profesori de acest tip. Profesori cu un impact puternic asupra mea – şi ca student, şi în plan personal. Ei bine, Matei Călinescu a fost unul dintre aceştia.

Ceea ce a făcut profesorul Călinescu faţă de mine nu a fost în primul rînd ceva legat de România. Influenţa sa asupra mea ţine de pasiune, de provocarea intelectuală şi, foarte important, de disciplină. A fost ceva legat de insistenţa de a pune întrebări mari, întrebări cu miză, de insistenţa de a nu accepta înţelepciunea convenţională. Experienţa mea alături de Matei Călinescu ţine de ceea ce se numeşte să facă cu adevărat trebă, să munceşti foarte susţinut, să citeşti cît mai mult, să cauţi drumuri noi, nebătătorite, în privinţa cunoaşterii.

Aceasta este influenţa sa asupra mea, acesta este felul în care aş descrie-o: da, el m-a introdus în tematica românească, dar, mai important pentru mine, m-a motorizat şi m-a ajutat să devin un individ matură, capabil să gîndească cu mintea lui. Şi să fiu cît pot eu de bun în ceea ce am ales să fac. Ceea ce am învăţat de la Matei Călinescu a fost, de altfel, foarte preţios şi pentru cariera mea de diplomat: să fiu atent la ce e nou, să fiu interesant de diversitate, inclusiv de diversitatea culturală.

Cînd un intelectual îşi părăseşte ţara şi alege să emigreze în altă ţară, el devine un potenţial „contact” – să îi spunem, un potenţial „intelectual de contact”. Din punctul dumneavoastră de vedere, a fost Matei Călinescu aşa ceva – un „intelectual de contact” între SUA şi România?

Dincolo de orice dubiu, da. Doar dacă ne uităm la succesul pe care l-a avut la studenţi în SUA, la reputaţia sa extrem de puternică – şi aceasta, nu în faţa unor studenţi români, ci a unor studenţi străini, interesaţi de literatură comparată.  Sau la opera sa, dar şi la poziţia sa în comunitatea academică. Sigur că a fost aşa ceva, a fost şi aşa ceva…

În ce mă priveşte, a propos de această idee a contactului, unul din marile mele regrete este că nu am menţinut…contactul cu el. M-ar fi putut ajuta şi mai mult decît a făcut-o. Cînd am venit aici, ca Ambasador, m-am întîlnit în luna martie a acestui an cu soţia sa – a fost foarte foarte generoasă cu mine. A fost un fel de a mă reîntîlni cu el…

De asemenea, aţi spus recent că Matei Călinescu „îmi ghidează chiar şi astăzi eforturile mele de a înţelege România”. În ce fel? Cum anume?

Am spus aceasta după ce am avut plăcuta ocazie de a citi unele eseuri despre anii 1927-1928 din România. Despre acea generaţie intelectuală excepţională care a trăit acele vremuri atît de intense şi de problematice. Matei Călinescu mă ajută, deci, şi acum să înţeleg…