I. D. Sîrbu: Pe pielea lor se va vedea cat de lasi, milogi, concesivi si tradatori pot sa fie fiii liberalismului si nepotii declaratiei drepturilor omului…

Pentru cititorii mai tineri, care nu au auzit probabil niciodata despre el: Un citat din I. D Sirbu. Dar si pentru noi, ceilalti, cei care desi stim adevarul despre aceasta formidabila figura -care ne spala rusinea colectiva si ne innobileaza istoria intelectuala a celei de a doua jumatati a secolului 20- nu reusim totusi sa articulam public cu suficienta fermitate si claritate ce stim. E scris in anii 80:

“Va veni o toamna…cand Europa asta lasa, stupida si iresponsabila nu va mai numara bobocii valorilor si culturii sale ci va culege roadele prostiei, indiferentei, scarbei detasate cu care a privit spre jalnica noastra zvarcolire. Nu vreau sa mai traiesc pana atunci. Pe pielea noastra s-a experimentat pana la ce limite de rabdare si murire se poate cobori prin frica si umilire – pe pielea lor se va vedea cat de lasi, milogi, concesivi si tradatori pot sa fie fiii liberalismului si nepotii declaratiei drepturilor omului…”

Pur si simplu iti ia suflarea. Cine a fost Ion Desideriu Sirbu? Iata: Biografia lui I. D. Sîrbu e cheia pentru personajul Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. Iar Sîrbu a fost mai mult decat iritat de asta. Si iata cum:

„Eu de aceea nu pot înghite romanul lui Preda «Cel mai iubit…», nu pentru că eroul principal a împrumutat datele tragicomice ale vieţii mele, ci fiindcă, după ce face puşcărie şi mină şi filosofie, acest Petrini al lui rămâne la idioata întrebare ce i se pare esenţială: mă iubeşte, sau nu mă iubeşte Matilda? Jalnic! (…) Petrini (nu Petrila) era fiu de muncitor, ajunge asistent universitar pe lângă cel mai mare gânditor din Cluj, apoi e arestat, soţia sa ajunge ministereasă, el lucrează în mină. Până şi vânătoarea de şobolani aparţine biografiei mele.

Cele de mai sus ar fi ale vieţii mele valuri: sunt şi ale lui Petrini. Diferenţa ar fi următoarea: Preda pune pe Petrini să filozofeze după ureche, iar eu ştiu filosofie, şi nu din auzite. Lui Preda (încă trăia), întrebându-mă ce cred despre al său roman, i-am spus (acum îmi pare rău, era pe moarte): «Este istoria văzută prin nişte coaie triste». Şi am argumentat că despre mină, puşcărie şi filosofie nu se poate scrie din auzite, ca amator sau privitor pe gaura cheii”.

Ei bine, dragi tineri: Asta este “standardul aur”! That’s the real deal. Ce e sub asta nu ar trebui sa ne intereseze decat ca exercitiu de antropologie clinica sau teologie aplicata.

Si poate intelegeti acum si ce poate fi in sufletul celor care, azi, dupa ce au trait si topait 30 de ani in libertate deplina, absoluta – de expresie, de gandire, de miscare- sub pretentia ca fac parte din aceeasi tagma, liga si specie cu un I.D Sarbu, se trezesc in fata realitatii implacabile ca se apropie sfarsitul si nu au fost si nu vor fi niciodata in stare sa produca nici macar o pagina, un paragraf, un rand comparabile – nu egale, ci doar comparabile!- cu niste fragmente de jurnal scrise pe genunchi de un fost puscarias, ratat si alcoolic, din Craiova, terorizat de Securitate… Si poate asta ne ajuta sa intelegem si de ce acesti oameni -dupa o viata dedicata masturbarii intelectuale exhibitioniste (sunt sigur ca I.D. Sarbu ar aproba sintagma)- se intorc acum si devin cu atata pasiune si determinare apologeti ai cenzurii si heralzi ai ingradirii libertatii de expresie…

Iar acum, dupa acest intermezzo, sa revenim totusi la ale noastre: ne iubeşte, sau nu ne iubeşte Matilda?