În căutarea rasismului

Un articol de Bobby Jindal pentru The National Review

Conservatorii trebuie să vadă retorica radicală a rasei ca ceea ce este de fapt: un mod prin care liberalii  pun mâna pe putere.

Liberalii au extins definiția rasismului, pentru a-și reduce la tăcere oponenții politici și motiva expansiunea de putere. Chiar dacă America are tendința de a reveni constant la aceleași povești apologetice față de celebrități și politicieni –  în special de la cei care sunt implicați în scandaluri sexuale sau financiare – rasismul rămâne unul dintre păcatele politice de moarte. Mulți politicieni cunoscuți răspund acuzațiilor și se apără viguros, anticipând proporțiile condamnării rezultate din acest proces. Astfel, pentru ca să se apere, liberalii au găsit o armă puternică, și anume teoria critică a rasei. Cu ajutorul ei, aceștia pot vedea problemele societății prin lentile care prezintă totul din punct de vedere rasial, ajungând până la rasismul structural.

Începând cu diversa teoria a impactului [ n.t. disparate impact theory]– care poate identifica rasismul chiar și în lipsa intenționalității acestuia – liberalii au extins semnificația rasismului, pentru a include microagresiunile individuale, pe care și ei le comit în mod inconștient, din cauza prejudecăților implicite. În loc să elimine în primul rând efectele prejudecăților, mult mai dăutătoare și mai reale, susținătorii acestei acțiuni încep prin a pretinde că majoritatea americanilor sunt dovada vie a prejudecăților inerente. Mutând centrul de interes de la acțiunile groaznice ale indivizilor rasiști la o scară mai mare, liberalii dau vina pe întreaga societate de americani neinformați asupra acestui fapt. Definiția rasismului a fost schimbată și pentru ca să includă comportamente care erau lăudate până recent (cum ar fi de exemplu, recompense pentru efort într-o meritocrație), permițându-le liberalilor să își țină oponenții politici cu capul plecat și constant în defensivă și, de asemenea, justificându-le tot mai mult cererile nepotrivite pentru despăgubiri, cursuri obligatorii pentru corporații și coduri represive de limbaj.

Muzeul Național Smithsonian de Istorie și Cultură Africano-Americană a creat o pagină online, care discută modul în care America a normalizat rasa albă, în interiorul căreia minoritățile sunt văzute ca inferioare și oamenii albi se bucură de privilegii. Ca răspuns la controversele care au rezultat din aceste discuții, Muzeul Smithsonian a eliminat secțiunea care prezenta caracteristicile definitorii ale culturii și rasei albe. Printre aceste caracteristici definitorii erau incluse și individualismul, încrederea în sine, familia nucleară, metoda științifică, amânarea gratificării, regulile majorității și expresii cum ar fi: „copii ar trebui să fie independenți”, „munca este cheia succesului” „progresul este întotdeauna cel mai bun”.

Cei de la Laboratoarele Naționale Sandia și-au trimis toți lucrătorii executivi, care erau bărbați albi, într-o stațiune luxoasă și i-au obligat să urmeze un program de cursuri finanțat de contribuabili, pentru a înveța cum să se lupte cu privilegiul de a fi albi, bărbați și heterosexuali. Participanții au învățat că atitudinile de tip „pot să fac asta!”,  „muncește și vei reuși” sau „ țintește succesul” fac parte din „însușirile devastatoare a bărbaților albi”. Bietele familii de albi, pradă sărăciei de generații întregi, ar putea să  întrebe de ce privilegiu se bucură ei, comparativ cu academicienii liberali bogați și consultanții în diversitate. Acest tip de test de laborator, impus de corporații creează armele nucleare ale națiunii; iar pe o scară a priorităților politice, oricine ar pune pe ultimul loc acest non-sens de corectitudine politică. Cu toate acestea, din fericire, Președintele Donald Trump a semnat recent un ordin executiv  care punea capăt oricărei forme de finanțare pentru cursuri de teorie critică a rasei.

Imaginați-vă pedeapsa pe care ar trebui să o primească orice suprematist alb care consideră că munca asiduă, metoda științifică și încrederea în sine sunt atribute inerente ale albilor. În timp ce protestatarii liberali albi și bogați condamnă teoretic gratificarea amânată și familia nucleară, practic, tot ei își învață copii aceleași valori. Acesta este un alt exemplu pentru ipocrizia liberală, care îi rănește exact pe aceași oameni pe care pretinde că îi ajută. Liberalii au luptat în anii ‘60 și ’70 împotriva structurii familiei tradiționale, ca mai apoi, începând cu anii ’80, liberalii cu educație universitară să îmbrățișeze familia stabilă și parenting-ul intensiv, rata divorțurilor scăzând considerabil. Familiile cu venitul și nivelul de educație mai scăzut au fost cele care au fost cele mai afectate de atacul liberalilor asupra căsătoriei. Liberalii din ziua de azi cer mai puțină implicare din parte poliției, fiind încrezători că cei din jurul lor nu vor fi afectați de rata crescută a crimelor.

Expresia Black Lives Matter este folosită atât ca și ca un slogan radical, cât și ca un brand anodin al corporațiilor. Problema este, desigur, că puțini văd această mișcare ca evidențiând nevoia adevărată de a face ceva în legătură cu sănătatea precară, încarcerarea, educația, venitul și avuția afro-americanilor. Totuși, doar câțiva oameni iau în serios faptul că doi din cei trei organizatori ai mișcării BLM sunt „Marxiști antrenați” și că principiile de căpătâi declarate public de BLM includ: stricarea „structurii prestabilte a familiei nucleare occidentale”, ocrotirea „rețelei queer”, dezmembrarea „privilegiul cisgen” și încurajarea „populației negre, trans”. Mișcarea se autodescrie ca decentralizată, cerând desființarea poliției din D.C., oprirea construcțiilor închisorilor noi, decriminalizarea muncii sexuale și interzicerea cauțiunii în numerar. Punctul comun în toate acestea este credința în existența rasismului sistemic care delegitimează societatea americană și care cere schimbări structurale.

Conservatorii trebuie să vadă retorica radicală a rasei ca ceea ce este de fapt: un mod prin care liberalii  pun mâna pe putere.

După ce a urmărit cum de-a lungul țării protestatari din mișcarea BLM vandalizează statuile, primarul D.C., Muriel Bowser a format un comitet pentru a reexamina numele școlilor locale, ale statuilor și parcurilor. Mai târziu, consiliul a recomandat înlăturarea lui Franklin, Jefferson și a altor fondatori din capitală. În loc să judece fiecare personalitate în contextul său, ori după realizările sale, liberalii insistă să se ia după cele mai groaznice acte pe care aceste personalități le-au săvârșit și care nu sunt în conformitate cu standardele mereu schimbătoare ale noilor liberali din statul american. Franklin a fost cunoscut pentru multe lucruri, inclusiv pentru faptul că a fost un lider aboliționist. Așadar, condamnarea acestuia ar însemna negarea posibilității de creștere morală. Însă liberalii insistă să vadă partea negativă din America, justificându-și eforturile de a distruge și de a înlocui societatea, în loc să încerce să o îmbunătățească.

Proiectul 1619, dezvoltat de New York Times Magazine, centrează istoria Americană și fondarea ei pe momentul în care primii sclavi americani au ajuns în Virginia,  în contrast cu semnarea Declarației de Independență din 1776. Proiectul declară faptul că sclavia și capitalismul american sunt inerente și întrepătrunse și transformă Revoluția Americană într-un eveniment care avea ca scop „protejarea instituțiilor de sclavie”. Istorici cunoscuți au scos în evidență mai multe erori factuale, dar acuratețea nu „intră în discuție”pentru mulți promotori ai proiectului. Stânga radicală refuză să vadă în America reprezentanta unei națiuni imperfecte, care încearcă să ajungă la idealurile ei fondatoare și să ofere „egalitate pentru toți”. Contrar liderilor drepturilor civile de pe vremuri, care au văzut abolirea sclaviei și instituirea legilor bazate pe drepturile civile ca dovezi ale progresului, apelând la conștiința națională a țării ca să trăiască pe măsura promisiunilor Americii, liberalii de azi văd doar că America este fondată, în mod irecuperabil, pe sclavie și rasism. Liberalii de ieri se luptau împotriva ipocriziei; cei de azi se luptă împotriva lor însiși. Scopul lor nu este să lupte doar pentru incluziunea în paradigmele existente, ci și să le niveleze și să restructureze întraga economie, sistemul legislativ și politica.

Conservatorii trebuie să vadă retorica radicală a rasei ca ceea ce este de fapt: un mod prin care liberalii  pun mâna pe putere – mod care le îngăduie să decreteze altfel politici nepopulare și să ceară contracte pentru cursuri de diversitate. Ei trebuie să condamne rasismul real care persistă în Statele Unite. Conservatorii ar trebui să continue să îi provoace pe liberali să lucreze de-a lungul linilor de partid, pe politici care, de fapt, ar crea un beneficiu americanilor dezavantajați de orice rasă.

Articol original: Looking for Racism