Însinguratul, un companion pentru carantină

O lectură potrivită pentru această perioadă este Le Solitaire, de Eugen Ionescu. Singurul său roman, scris în franceză, foarte puțin cunoscut. O bijuterie a literaturii absurdului. Am vorbit despre el la școală, aici în Franța, m-a surprins că nu auzise de el nici un coleg de literatură. Nu știu de ce, merită oricând un loc lângă Străinul sau Ciuma.

Elevilor mei le-a plăcut. L-am recomandat, la filosofie, ca lectură facultativă pentru lecția Timpul, unde recomandarea clasică este Mitul lui Sisif, de Camus.

O meditație despre modul în care vedem lumea, trecând prin filtrul propriilor proiecții mentale. La limita solipsismului, eroul lui Ionescu se va “carantina” singur, când a terminat de căutat, zadarnic, un înțeles al lumii, în desfășurarea ei zgomotoasă.

O carte care merită citită de cel puțin două ori. Cu un arrière-goût mai degrabă optimist, dar care trebuie bine decantat pentru a fi găsit.

În română a fost tradus Însinguratul, la editura Humanitas, imediat după Revoluție. O ediție mică, de buzunar. Așa am și citit-o, aveam obiceiul de a lua de la Biblioteca județeană din Ploiești câte o carte sau două în plus în buzunar. Le duceam înapoi. Pe atunci nu era vreun sistem electronic de supraveghere. Geaca cu două buzunare mari la piept mi-a fost un companion de mare seriozitate.

_______________________________________________________________________________________________________________

Articol apărut pe blogul Semn din carte