Presedintele Iohannis a fost, de asemenea, marcat de coabitare. De la inceput domnia sa a crezut, in mod eronat, ca nu se va confrunta cu problemele cu care s-a confruntat predecesorul sau si a ales, cel putin la inceputul mandatului, o cale mai degraba nonconfrontationala si nonconflictuala in raporturile cu PSD.
Dar se vede treaba ca in cele din urma presedintele Iohannis a inteles ca un presedinte in momente de coabitare trebuie sa fie conducatorul Opozitiei sau cel putin al unei parti din Opozitie. Si vedem astazi ca, in ceasul al 13-lea sau al 14-lea, domnia sa a inteles ca doar confruntarea cu PSD este cea care poate asigura si prestigiul, si realegerea.
Trebuie spus ca bilantul acestui pasivism prezidential din prima parte a mandatului presedintelui Iohannis este dramatic, pentru ca el a permis colonizarea statului si a institutiilor statului de catre PSD. Sa privim numai la modul in care a fost decapitat DNA, a fost decapitat Parchetul General, si la modul in care Consiliul Superior al Magistraturii functioneaza astazi.
Toate aceste involutii institutionale dramatice ii sunt imputabile in mod direct presedintelui Iohannis, pentru ca avea datoria sa vegheze asupra acelui domeniu care este definit prin Constitutie ca atare – garantarea statului de drept.
