Ioan Stanomir. Bernard Lewis şi elocvenţa erudiţiei

Scrisul istoric al lui Bernard Lewis a unit, magistral, sobrietatea erudiţiei cu un gust al formulărilor memorabile şi vizionare.  Imaginea pe care o lasă, în posteritatea, nu este aceea a unui savant împăiat şi anodin, ci aceea a  intelectualului ce nu ezită să infrunte, temerar, locurile comune ale gândirii “ progresiste”. Căci, spre deosebire de Edward Said, elogiat de stânga academică ca  un demistificator anticolonialist, Bernard Lewis este fundamental incorect politic. Ceea ce predomină, în reflecţia sa, sunt nuanţele şi luciditatea, ca şi ataşamentul faţă de un stat, Israel, a cărui  raţiune de a exista este pusă în cauză, cu tenacitate.

Ce nu a mers bine în interacţiunea dintre Occident şi Islam ? “What went wrong”- iată întrebarea ce domină ultimele decenii de activitate academică ai lui Lewis. Evitând capcanele de simplificare jurnalistică ale lui Huntigton, Bernard Lewis  excavează în solul , delicat, al modernităţii din lumea arabo- islamică, spre a releva temeiurile ostilităţii în raport de Vest ce explodează, o dată cu fanatismul islamist.  Distanţa dintre Vest şi spaţiul  islamic este, înainte de toate, una teologico- politică: absenţa , în spaţiul islamic, a separaţiei dintre braţele secular  şi  divin, tentaţia autocraţiei ce îmbracă  haina teocratică. De aceea, poate, Bernard Lewis a fost unul dintre avocaţii revoluţiei kemaliste, în care a văzut ocazia întemeierii unei ordini radical laice. Simbolic, experimentul kemalist este pe cale să fie, în Turcia lui Erdogan, istorie.

Pentru Vest, lecţia erudiţiei lui Bernard Lewis este  clară şi  vizionară. A abdica de la  principiul statului laic, acceptând enclavele de    fanatism  islamist şi subjugarea femeii, echivalează cu o sinucidere colectivă. Acomodarea  laşă permite acestui islam integrist să  îşi reafirme vocaţia misionară şi totalitară. Recitirea lui Bernard Lewis este, în era multiculturalismului glossy, un act de luciditate etică.