Ioan T. Morar. Extrem de scurt eseu despre negustorii din Templu

Se dă următoarea scenă

„Și intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? Iar mulțimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii. Și a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceți peșteră de tâlhari!” (Matei 21, 10-13)

Este una dintre scenele biblice pe care le-am tot văzut și revăzut în închipuirea mea. O scenă care mi s-a părut că separă apele de uscat, că stabilește fucnția sacră a Templului care alunecase spre un loc “lumesc”, spre o instituție negustorească. Acestei relatări a lui Matei i-am asociat, adesea, o povestire pe care i-o datorăm lui Marcu : Şi trimit la El pe unii din farisei şi din irodieni, ca să-L vâneze în cuvânt. Şi venind ei îi spun: „învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi nu-Ţi pasâ de nimeni, căci nu te uiţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da cens Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?” El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar să-l văd!” Iar ei I-au adus. Şi le spune: „A cui e imaginea asta şi inscripţia?” Iar ei I-au zis: „Ale Cezarului.” Iar Iisus le-a zis: „Cele ale Cezarului daţi-le înapoi Cezarului şi cele ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu!” Şi se mirau de El.(Marcu 12,13-17).

   Recent, am citit ceva despre cetatea Pompeii, despre un fapt care era valabil în tot imperiul Roman. Forumul, ca  nucleu al Cetăților era locul de întîlnire al aleșilor, locul în care se discutau marile probleme curente, uneori (în cazul forumului din Roma), acolo se țineau și luptele de gladiatori. Dar mai exista ceva important acolo: erau etaloanele măsurilor romane. (așa cum, astăzi, la Londra, se află metrul etalon). Cei care vindeau ceva și voiau să demonstreze că sînt cinstiți, mergeau în Forum pentru a face apel la aceste etaloane (de greutate, de volum, de lungime).

   Cele două scene invocate mai sus, care-l au în centrul lor pe Isus, se petrec atunci cînd Iudeea și Ierusalimul erau sub stăpînire romană. Asta reiese mai ales din îndemnul”dați Cezarului ce-i al Cezarului”. Și, într-un fel, fără echivoc, arată limitele supunerii pe care Isus o acceptă în fața administrației de la Roma în plan administrativ. Dar există ceva ce trebuie păstrat doar pentru Dumnezeu. Iar acel ceva este Templul.

   Nu sînt istoric, nu sînt teolog, dar avansez aici o cheie de lectură,  o presupunere care mi-a fost inspirată de lectura cărții Ierusalim, Biografia unui oraș  de Simon Sebag Montefiore. Acolo am aflat un amănunt interesant relativ la adaptarea la modă a unei părți, să-i zicem mai laice (poate termenul e impropriu) a evreilor. De pildă, în vreamea influenței grecești, la luptele corp la corp, care se desfășurau fără veșminte, tinerii evrei voiau să arate că sînt la modă și-și făceau operații de chirurgie, să-i zic, reparatorie, adăugîndu-și prepuțuri false. A existat o pornire “adaptativă” a societății iudee an acele epoci. Iar Roma a cultivat această pornire pentru toate popoarele imperiului (“dacă ești la Roma, poartă-te ca romanii”, vorbă atribuită Sfîntului Ambrosie).

   Așadar, negustorii s-au adunat în Templu după modelul roman. Au confundat Templul cu Forumul. Această “utilizare” greșită se datorează unei contaminări de civilizație pe care minunata carte a lui Simon Sebag Montefiore o nuanțează cu pricepere, talent și o documentare foarte bună. Alungîndu-i pe negustori, combătînd influența romană, Isus a separat, și mai clar, “biserica “  de stat. A luat Cezarului ce nu era al lui.

(am preferat textele din traducerea ortodoxă ca să nu-mi ridic lumea în cap)