Ioan Stanomir: Iunie 2018 – România şi puciul fesenist

Şantaj, intimidare, patronaj, corupţie, complicitate,abuz: metodele de care PSD se serveşte spre a organiza contramanifestaţia sa din Bucureşti nu îi pot surprinde decât pe cei care nu posedă o elementară memorie istorică. Acesta este PSD, acesta este FSN, un mecanism a cărui unică menire este să asigure celor care conduc acces la resursele statului şi să procure supuşilor săi iluzia normalităţii. De la Ion Iliescu până la Liviu Dragnea, profilul partidului- stat este acelaşi, unul de lăcomie, de brutalitate, de rapacitate. Dominaţia pe care o exercită fesenismul se sprijină pe manipularea potenţialului de laşitate şi de conformism pe care îl lasă comunismul în urma sa. Fesenismul nu se poate schimba, el este egal cu sine, de la 1990 până astăzi.

De această dată, însă, România este confruntată, în circumstanţe încă şi mai dramatice decât în vara lui 2012, cu un puci fesenist menit să restaureze controlul său absolut. Mobilizarea fidelilor în Bucureşti este dublată de capturarea statului. De la Parlament la Curtea Constituţională, instituţiile constituţionale sunt reduse la postura de anexe ale voinţei conducătorului PSD şi acoliţilor săi. Totul este bazat pe coordonarea, atentă, a paşilor. Activitatea Comisiei Iordache se suprapune peste pregătirile din teritoriu şi peste publicare motivaţiei CCR. Nimic nu este întâmplător în această regie de partid şi de stat.

Puciul fesenist de acum are ca obiectiv ultim restauraţia. Modelul spre care se tinde a se reveni ne este unul familiar. Este un tipar autocratic, ce menţine, înşelător, aparenţele de pluralism: este soluţia pe care o regăsim în anii în care România a fost guvernată de Nicolae Văcăroiu sau de Adrian Năstase. Restauraţia urmează să elimine obstacolele pe care evoluţiile de după 2004 le ridică în faţa dominaţiei absolute a PSD. Iar cel mai important dintre acestea este justiţia independentă.

Simbolic, memoria administraţiei Rodicăi Stănoiu îl bântuie pe Tudorel Toader. Graţie unei Curţi Constituţionale aservite şi domesticite, procurorii revin la statutul de obedienţă care îi definea înainte de reformele anunţând aderarea la Uniunea Europeană. Dincolo de prolixitatea limbajului Curţii Constituţionale se poate întrevedea imaginea unui Minister Public care îşi pierde garanţiile de protecţie ale neutralităţii sale, înregimentat fiind, de acum înainte, comenzilor de partid ce vin prin vocea Ministrului Justiţiei. Aplicarea legii devine o chestiune de oportunitate, decisă în forul de conducere al PSD.

Puciul fesenist face apel la majoritatea parlamentară spre a mutila legislaţia penală şi spre a întrona o eră a arbitrarului. Favorizarea infractorilor,justificată ipocrit prin necesitatea respectării liniei europene de conduită, devine elementul definitoriu al politicii statului român. Codificarea privilegiilor este şi codificarea fărădelegii. Inegalitatea este noua normă cardinală pe care suntem chemaţi să o acceptăm.

Puciul fesenist pune în mişcare pârghiile de control locale, parlamentare şi mediatice, spre a iniţia un proces de de-democratizare. Lichidarea garanţiilor statului de drept acompaniază tendinţa de consolidare a oligarhiei parlamentare. Aceeaşi Curte Constituţională ce aserveşte Ministerul Public PSD este responsabilă şi pentru vidarea de conţinut a instituţiei şefului de stat. Preşedintele Republicii încetează să mai fie relevant, el este obligat să ia act, cuminte, de deciziile pe care le ia PSD. Castrarea funcţiei este dublată de înjosirea simbolică.

Puciul fesenist pune în mişcare partidul- stat împotriva societăţii sale. Proiectul de ţară al României, la centenarul Unirii, este conservarea subdezvoltării ce permite hegemonia elitei prădătoare. Imunitatea şi impunitatea îi sunt necesare, spre a se emancipa de inacceptabila egalitate constituţională. Puciul fesenist de acum face din bunul- plac al stăpânilor singurul reper care mai contează cu adevărat. România euroatlantică dispare, zi după zi, înlocuită fiind de autocraţia cleptocratică.

Vara lui 2018 ne somează să alegem. A opta pentru tăcere, supunere şi adeziune laşă înseamnă a opta pentru abolirea libertăţii noastre. Puciul fesenist de acum ameninţă fundamentele demnităţii noastre. Apele se separă şi , o dată cu ele, cărările spre viitorul României.