Comediantul John Cleese, fosta vedetă de la Monty Python, nu suportă corectitudinea politică și nici „cancel culture”, iar cât privește starea de fapt în lume, o descrie ca fiind „complet lipsită de speranță”, se arată într-un material publicat de Reuters.
Actorul britanic este cunoscut publicului în special pentru rolul proprietarului nepoliticos de hotel, Basil Fawlty, din serialul TV britanic Fawlty Towers, precum și ca omul din Ministerul Mersurilor Prostești (în original „Ministry of Silly Walks”), o schiță de la Monty Python.
În urmă cu o lună Cleese a numit BBC „[un post de televiziune] laș și fără coloană vertebrală” pentru că a scos temporar din grilă un episod din Fawlty Towers care lua în râs germanii și al Doilea Război Mondial și care, de asemenea, prezenta un personaj folosind o insultă rasială.
„Cancel culture înțelege greșit principalul scop al vieții, care este acela de a ne distra”, a declarat acesta pentru Reuters, referindu-se la tendința de a ostraciza oamenii din cauza comportamentului sau remarcilor considerate inacceptabile.
„Tot ce e umoristic e critic. Dacă ai pe cineva amabil, inteligent și care se comportă întotdeauna corespunzător, nu e amuzant. Amuzamentul este despre oameni care nu fac asta, cum ar fi Trump”, a spus referindu-se la președintele SUA.
Problema corectitudinii politice, a adăugat, este că „li se impune comedianților stabilirea ștachetei în conformitate cu ceea decid cei mai sensibili, mai instabili emoțional, fragili și mai puțin stoici oameni din țară”.
În schimb, Cleese, în vârstă de 80 de ani, a promis „o scurtă selecție de cîntece de înmormîntare peruviene” pentru cel mai recent spectacol al său transmis live și urmat de o sesiune de Q&A (n.t. Întrebări și Răspunsuri) care s-a ținut pe 2 august la Cadogan Hall în Londra în fața unui public restrîns și respectînd distanțarea socială.
Spectacolul, intitulat „De ce nu există nicio speranță” (în original „Why There is No Hope”), este prezentat ca fiind, pe de o parte, prelegere și, pe de altă parte, spectacol de comedie. Cleese îl descrie ca pe un experiment în fața publicului restrâns cerut de distanțarea socială în epoca coronavirusului.
Acesta a mai adăugat că nu este deranjat să joace în fața unei mulțimi atât de mici: „Am jucat odată în fața unui public din Noua Zeelandă unde nu a râs nimeni”.
Articol original: Cancel culture takes the fun out of life, says comedian John Cleese
Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de Stanciu Petru, student.