1.” Tensiunea activă spre Dumnezeu ţine de statutul ontologic al creaturii. Mi se cere, deci, să nu uit că am de a face cu un dat infinit (şi, ca atare, de neposedat), dar să mă situez faţă de el în postura efortului plin de speranţă: să-mi valorific maximal capacităţile, pentru a mă apropia de Dumnezeu cât mai mult cu putinţă. Pe scurt, e vorba a lua imposibilul ca ţintă, ştiind că e imposibil: a gândi la limita puterilor tale de gândire, a încerca să pricepi la limita puterilor tale de pricepere. A fi într-o harnică ofensivă, fără iluzii, dar plin de încredere. Efortul şi îndrăzneala sunt comportamentul cel mai adecvat dinaintea lui Dumnezeu. Ambele, dublate de conştiinţa perpetuă a transcendenţei Sale.” (Jurnalul de la Tescani)
2.” Nu e de ajuns să te duci la biserică regulat, trebuie ca Biserica să te însoţească în toată activitatea ta, în toată gândirea ta, ceea ce ştiu că e un lucru dificil.” (Despre îngeri)
3.” Gândul suprem pe care îl putem gândi e Dumnezeu. Dar e limpede că nu-l putem gândi până la capăt. Există o disproporţie uriaşă între înzestrarea noastră curentă şi anvergura acestui gând. Miraculos e până şi faptul că realizăm această disproporţie.” (Jurnalul de la Tescani)
4.” S-ar putea ca aceasta să fie condiţia contemporană a oricărui intelectual, dacă nu condiţia intelectualului dintotdeauna: a formula întrebări optime, în nădejdea că buna lor formulare echivalează cu un răspuns.” (Minima moralia)
5.” Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.” (Despre frumusețea uitată a vieții)
6.” Termenul grecesc pentru a educa pe cineva, pentru a pune în ordine pe cineva implica ideea de “ritm”: rythmizomai. Cu alte cuvinte, “a educa” echivala cu a ritma pe cineva, a-i da ritm. Însemna a-l pune într-o anumită regularitate dinamică. A-i “regla pasul”. În general, omul necultivat, aş spune omul needucat, merge brambura. Merge haotic, merge împiedicat, merge după un traseu arbitrar. Omul educat se vede şi în stilul, în alura pasului lui.” (Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieții)
7.” Fericirea apare de obicei ca un efect colateral. E ca atunci când te uiţi pe cer şi sunt stele foarte mici, pe care nu le vezi dacă te uiţi direct la ele, dar, dacă muţi privirea un pic mai la stânga sau mai la dreapta, le percepi. Cred că aşa e şi cu fericirea. Dacă îţi iese ceva – în plan profesional sau privat – te trezeşti şi că eşti fericit. Dar dacă te duci glonţ, halucinatoriu spre fericire, ai toate şansele să o ratezi.”