La Aniversară. Andrei Pleșu – Gândirea, mai mult decât suma părților sale… (Cătălin Avramescu)

L-am cunoscut pe Andrei Pleșu în primăvara lui 1994. Începuseră înscrierile la doctorat, la Facultatea de Filozofie a Universității București. Fiecare candidat trebuia să indice un conducător al tezei. Obiceiul cerea să vorbești în prealabil cu respectivul, să fii sigur că te admite și că subiectul tezei îi este pe plac. Însă eu nu am fost niciodată adeptul convențiilor. Așa că l-am indicat pe Andrei Pleșu fără ca măcar să îl fi întâlnit vreodată până atunci.
În ziua Z m-am trezit în fața unei comisii de profesori între care, desigur, era și Andrei Pleșu. Cu avânt, am început să expun detaliile teribil de tehnice ale proiectului meu. Oamenii mă ascultau amabili. Mi se părea că lucrurile merg bine.
La un moment dat, Andrei Pleșu m-a întrerupt. “Bine” – mi-a spus el cu un ton ușor nerăbdător – “am înțeles planul, însă ne puteți explica simplu, în câteva cuvinte… Care este șpilul?…”
În prima fracțiune de secundă nu am înțeles. În fond, credeam că explicasem clar, precis. După aceea, vorba americanului, “the penny dropped!”.
Atunci Andrei Pleșu mi-a dat prima, memorabilă, lecție de filozofie. “Șpilul” românesc este, la originea sa, “Spiel”-ul german. În contextul de față: joc, fentă, vicleșug, vrajă, stratagemă.
Gândirea filozofică este mai mult decât suma părților sale. Mintea noastră purcede, rațional, prin procedee logice și retorice. Elementele discursului se leagă unele de altele. Te apropii de concluzie.
Însă filozofia nu este condamnată să fie arta pașilor mărunți. Aici intervine “șpilul”. Când mintea face o fentă. Când sare peste propria sa umbră. Când te aduce într-un loc neașteptat, de unde lucrurile se văd, dintr-o dată, în adevărata lor lumină.
Autorii Renașterii vorbeau despre sprezzatura,  o calitate supremă a unui spirit. Este arta de a face ca lucrurile grele să pară ușoare. La limită, însemnă să înfăptuiești ceva extraordinar, miraculos chiar,  lăsând însă impresia că ai realizat asta cumva din întâmplare, că lucrurile s-au întâmplat de la sine, fără măcar ca tu să fi încercat.
Andrei Pleșu a ajuns la șaptezeci de ani. Și nici măcar nu a încercat.