La Aniversară. Andrei Pleșu – o întâlnire intelectuală (Robert Gabriel Ciobanu)

Dacă ar fi să-l descriu pe domnul Andrei Pleșu, aș spune: ultimul enciclopedist român la care cunoașterea se îmbină (atât de!) natural cu nuanța, judecata pertinentă, remarca fină și concluzia inteligentă; toate acestea învelite în carapacea unei stufoase, atent mânuite și deloc pretențioase limbi române. Domnul Andrei Pleșu ne arată că limbajul are o funcție estetică, iar textul una catartică – așa că orice ar scrie, domnul Pleșu rămâne coerent cu vocația sa de filozof și critic al artei. Stilul său ne trimite în profunzimile limbii; ca mentorul său din tinerețe, Constantin Noica, și domnul Pleșu explorează posibilitățile și limitele limbii române, chiar dacă se angajează în acest exercițiu dintr-o poziție opusă.

Prima dată m-am întâlnit cu domnul Andrei Pleșu-publicistul. Eram în liceu și citeam fascinat articolele sale din Dilema Veche; nu știu ce mă fermeca mai mult: bogăția de idei, erudiția perfect stăpânită, expresivitatea și jocurile de cuvinte îndrăznețe, perspectiva din care se apleca asupra problemelor sau combinația acestora toate; nu cred că disecându-le într-o manieră analitică l-aș putea înțelege mai bine pe domnul Pleșu. Din contră, șarmul intelectual stă în unitatea lor; iar aceasta, la rându-i, este indisolubil legată de personalitatea sa.

M-am întâlnit apoi cu domnul Andrei Pleșu-filozoful, ucenicul lui Noica din Jurnalul de la Păltiniș. Eram tot în liceu și îmi amintesc și acum acea pagină din Jurnal în care, împreună cu domnul Liiceanu, a alcătuit un plan sistematic de lectură a celor mai importanți filozofi din cultura occidentală. Vocația de filozof al artei a domnului Pleșu răzbate pretutindeni în Jurnal. Deși Constantin Noica încerca, parental, să-l așeze în filozofia teoretică, spiritul ludic, speculativ, dar totodată boem al domnului Pleșu se împlinea în estetic. Gândirea rigidă, limbajul scorțos și exercițiul impersonal al filozofului teoretic îi lipseau. Locul lor era luat de estet, de critic și de stilist.

Despre domnul Andrei Pleșu se pot scrie mii de rânduri, fără ca cineva să epuizeze contribuția sa la cultura română. Domnul Pleșu e o apariție unică în cultura noastră; nimeni până la el nu a mai explorat o paletă de probleme atât de largă și eterogenă, echipat fiind cu inteligența, lecturile și stilul său. Domnul Andrei Pleșu rămâne un model de gentleman și de bon vivant, jovial, carismatic, erudit, dar nu pedant, plăcut fără a fi extravagant, natural în atitudine și fermecător în gândire.