Scriam cu ani in urma, intr-o conjunctura a vietii noastre publice la fel de deprimanta si lipsita de orizont precum actuala conjunctura, ceva de felul urmator:
Exista o persoana intre concetatenii nostri care are experienta, anvergura, calitatile, echilibrul, detasarea si charisma necesare unui lider national, presedinte de stat civilizat, european. Mai mult, ale unuia foarte, foarte, foarte bun. A dovedit de decenii ca nu este doar o prezenta publica intelectuala formidabila dar si (a) un excelent om politic si (b) cineva care stie sa construiasca institutii si sa promoveze oameni, o calitate foarte rara in lumea romaneasca.
Daca prima reactie la mentionarea numelui sau este sa spunem: “Bine dar n-ar fi ales, nu are cum sa castige”, problema nu e a lui. Problema e noastra, in dubla calitate: de entitate colectiva electoare si de analisti politici.
Numele sau este Andrei Plesu.
Sa presupunem ca ar accepta sa candideze. Sa presupunem. Campania electorala in sine ar schimba fata dezbaterii publice in Romania. Diferenta intre ce ar trebui sa fie si ce este acum ar deveni atat de evidenta ca nici macar nucleul dur al imposturii mitocanesti actualmente dominant in viata noastra publica nu ar putea ramane neafectat.
Chiar si in infrangere, semnul lasat va fi profund. Structura politica si coeziunea insele ale opozitiei civilizate la fortele politice dominante (si la cartelul politic transpartinic in general) vor iesi din asta reorganizate si intarite.
Chiar si in infrangere, ce ar iesi din aceast proiect ar fi mai bine decat tot ceea ce exista si se intrevede la ora actuala. In interiorul si in siajul unei astfel de campanii s-ar putea regrupa fortele Romaniei pentru o ultima batalie, inainte ca acesta specie de iresponsabili, cu neamurile si clanurile lor sa tranforme societatea si tara noastra intr-o victima sigura a istoriei.
In plus, ar fi, sa fim sinceri, o adevarata placere. O campanie cu Andrei Plesu si pentru Andrei Plesu ar fi cel mai interesant si frumos lucru politic intamplat in Romania in mai bine de trei sau patru generatii. Ar fi un privilegiu si o incantare sa avem sansa de a da ultima si cea mai importanta lupta politica a unei generatii, a unui mod de a vedea lumea si Romania, grupati in sustinerea acestui Domn…
Cam asa gandeam atunci si revazand cele de mai sus nu gasesc vreun motiv sa amendez cele scrise in acea conjunctura… Din contra. Realizez ca asta inseamna din punctul meu de vedere prezenta lui Andrei Plesu in viata publica romaneasca. Un standard. Un reper si o sursa de speranta intr-un peisaj altfel deprimant. O strangere de inima la gandul ca nu a fost sa fie. Si un entuziasm spontan la simplul gand ca totusi –cu putina insistenta si noroc- acest scenariu imaginat de atatia dintre noi ar putea fi totusi posibil intr-o buna zi…