La ce mai folosesc astăzi drepturile de proprietate intelectuală?

În acest text voi încerca să schițez un răspuns la următoarea întrebare: sunt drepturile de proprietate intelectuală un incentive sau o barieră în procesul de producție a cunoașterii științifice? Pentru a răspunde la această întrebare, mai întâi să precizăm ce anume este cunoașterea științifică, prin ce este aceasta diferită de alte produse sau creații ale intelectului uman, cum arată procesul de producție a acesteia și în ce cadru instituțional se desfășoară.

Cunoașterea științifică, simplu spus, este acel tip de activitate intelectuală care se desfășoară într-o instituție specializată – de obicei, institutele de cercetare, universitățile, academiile naționale sau laboratoarele – și presupune folosirea anumitor teorii, metode și instrumente pentru investigarea unor obiecte sau fenomene oarecare. Cunoașterea științifică, în accepțiunea pe care o voi folosi aici, nu se referă doar la cercetarea empirică sau la modelarea matematică sau statistică a unor date, ci include și dezvoltarea de noi teorii și domenii de studiu. Cunoașterea științitifică, în acest sens, este orice tip de cunoaștere care aspiră la universalitate, se folosește de control inter-subiectiv și utilizează o metodă riguroasă pentru a ajunge la rezultate obiective sau, cel puțin, cât mai neutre. În aceast text voi include sub denumirea de „cunoaștere științifică” întreaga producție de cunoaștere la care contribuie cercetători și universitari din toate departamentele și centrele de cercetare din lume.

Din punct de vedere sociologic, cunoașterea științifică se diferențiază de celelalte forme de creație ale intelectului uman – creațiile artistice, muzicale sau literare – prin aceea că rezultatele ei se adresează unui public „ezoteric”, compus din specialiști (sau specialiști în devenire – studenții). Motivația cunoașterii științifice este aceea de a îmbunătăți condiția umană. Cunoașterea științifică este încorporată în jurnalele și cărțile de specialitate, care sunt protejate de drepturi de proprietate intelectuală.

În acest articol nu mă voi ocupa de creațiile artistice sau literare, ci numai de modul în care drepturile de proprietate intelectuală influențează procesul de producție a cunoașterii științifice. Așa cum spunea Heisenberg, „știința se bazează pe experimente și își obține rezultatele din discuțiile celor activi în domeniu, care dezbat împreună interpretarea experimentelor”. Discuțiile care se poartă între aceia care produc cunoașterea au loc în jurnalele și cărțile academice. Accesul la aceste discuții este mediat de două elemente: prețul pe care trebuie să îl plătești pentru a avea acces la materialele științifice și drepturile de proprietate intelectuală care te împiedică să reproduci anumite articole sau fragmente din articole, chiar și atunci când reproducerea lor se face în scopuri educative, fără să fie implicat vreun câștig material de pe urma acestei activități.

Între savanții care participă la aceste discuții și publicul lor – care, în cele mai multe cazuri, este compus din alți savanți, de la alte universități, din alte colțuri ale lumii – se interpune un intermediar. Acest intermediar este mulțimea relativ restrânsă de proprietari ai editurilor și jurnalelor academice. Pentru a conta într-o dezbatere științifică, trebuie să publici în aceste jurnale și să îți publici cărțile la aceste edituri. Piața editurilor și jurnalelor academice poate fi considerată o piață oligopolă, adică acel tip de piață în care un număr relativ mic de producători produc cea mai mare parte din oferta pentru un anumit bun. În cele mai multe cazuri, drepturile de proprietate intelectuală asupra produselor lor sunt cedate de autorii materialelor acestor intermediari pentru un anumit număr de ani. Astfel, rezultatele cercetării științifice ajung proprietatea unor intermediari, care de cele mai multe ori nu au nicio legătură cu lumea academică. Se ridică astfel următoarea întrebare: care este rolul acestor intermediari care impun bariere de acces la bunul produs de cercetătorii și specialiștii din întreaga lume și cum afectează aceste bariere procesul de producție și distribuție a cunoașterii științifice?

Inițial, drepturile de proprietate intelectuală au apărut pentru a stimula inovația tehnologică, cunoașterea științifică și creația artistică. Drepturile de autor sunt doar o categorie a drepturilor de proprietate intelectuală. Drepturile de autor, marca înregistrată sau patentele sunt subcategorii ale drepturilor de proprietate intelectuală, care, la rândul lor, sunt o subcategorie a dreptului de proprietate. Există două justificări ale drepturilor de proprietate intelectuală: o justificare utilitară, potrivit căreia ele reprezintă un incentive în producția de bunuri intelectuale, și o justificare asociată cu tradiția drepturilor naturale, potrivit căreia incorporarea drepturilor de proprietate intelectuală într-o legislație pozitivă nu este altceva decât recunoașterea juridică a unui drept natural și inalienabil al individului. Oricum, marea dezbatere se poartă de obicei nu asupra drepturilor de autor, cât a patentelor, mai ales datorită implicațiilor acestora pentru producția de medicamente și discuțiile de natură etică asociate cu producția de medicamente.

Însă în cele ce urmează mă voi referi la drepturile de proprietate intelectuală asupra bunurilor realizate în procesul de producție a cunoașterii științifice și voi încerca să arăt că revoluția digitală a slăbit funcția inițială a acestor drepturi. Evoluția tehnologică din ultimele decenii și fluxul de informație care a fost pus în mișcare odată cu apariția internetului și a noilor tehnologii ne forțează să regândim rolul drepturilor de proprietate intelectuală în contextul secolului XXI. Deja platforme ca Library Genesis, care sunt declarate ilegale în majoritatea statelor occidentale, pun la dispoziția publicului aproape orice articol științific, din aproape orice jurnal academic, și o bună parte din cărțile de specialitate apărute la editurile universitare din Statele Unite și Marea Britanie. Și nu numai. Toate barierele legale pe care statele le așază între utilizator și aceste platforme pot fi sparte relativ simplu. Realitatea este că astăzi, în actuala configurație tehnologică, drepturile de proprietate intelectuale pot fi foarte greu enforced.

În acest context, există – grosso modo – trei poziții relativ la problema drepturilor de proprietate intelectuală: la un capăt al axei sunt cei care susțin că drepturile de proprietate intelectuală ar trebui complet abandonate, că, în realitate, nici nu există așa ceva ca drepturi de proprietate intelectuală, că odată ce ai generat un bun intangibil el ar putea fi reprodus liber, iar orice barieră legală este imorală. Argumentul acestora nu se referă doar la drepturile de proprietate intelectuală, ci și la patente. De pildă, susțin ei, dacă un medicament care este vândut pe o piață din România de un producător german este descompus în laborator și reconstruit apoi din aceleași substanțe, în aceleași proporții, și vândut apoi pe o piață dintr-o țară oarecare, nu ar trebui să existe niciun impediment de ordin juridic.

La celălalt capăt al axei sunt cei care susțin actuala legislație privind drepturile de proprietate intelectuală și care nu consideră că transformările tehnologice aduse de revoluția digitală reprezintă un temei suficient pentru a relaxa drepturile de proprietate intelectuală sau pentru a le anula complet. Între aceste două poziții aflate într-o totală discordanță mai există o poziție de mijloc, care a devenit tot mai populară în ultimii ani. Este vorba de soluția Open Access. Autori ca Martin Paul Eve sau Peter Suber susțin, încă din anii ’90, că accesul liber la jurnalele și cărțile academice este soluția cea mai adecvată la noile realități impuse de evoluția tehnologică.

Revoluția internetului a făcut posibilă multiplicarea materialelor digitale și transmiterea lor fără vreun cost însemnat. Acest fapt a condus la crearea unei rețele internaționale de persoane care se ocupă de scanarea și distribuirea unor materiale protejate de drepturile de proprietate intelectuală, în numele ideii potrivit căreia accesul la cunoaștere trebuie să fie liber pentru toată lumea. Aceste surse „alternative” sunt folosite în special de statele în care accesul la resursele bibliografice este limitat, cum sunt, de pildă, statele din Estul Europei – inclusiv România. Să ne gândim numai la agregatorul Library Genesis sau la platforma Sci-Hub, care permite accesul la orice articol academic protejat de paywall. Aceste site-uri au făcut posibilă cercetarea științifică în state în care accesul la resursele academice este redus sau inexistent. Însă modalitatea lor de a opera presupune încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. De aceea, patronii unor edituri academice și proprietarii jurnalelor științifice s-au coalizat împotriva acestor site-uri și le-au trimis în judecată. De pildă, Alexandra Elbakyan, cea care a creat platforma Sci-Hub, trebuie să plătească editurilor care au dat-o în judecată aproximativ 20 milioane de euro. În acest moment se află în Kazakstan, dar este pe punctul de a fi deportată în Statele Unite.

Deși animați de ideile Accesului Liber (Open Access), persoanele care operează în această întreprindere de piratare a conținutului științific nu sunt acceptați de comunitatea promotorilor Accesului Liber. Potrivit lor, Accesul Liber se referă la jurnale academice în care articolele științifice nu sunt protejate de paywall, iar autorii articolelor își dau acordul ca materialele lor să fie utilizate liber – traduse, folosite ca suport de curs etc. – cu condiția să fie citați. Accesul Liber nu înseamnă violarea drepturilor de proprietate intelectuală, chiar dacă aceste drepturi sunt cedate de autori publisher­-ilor, care le comercializează apoi, ci înseamnă ca autorii materialelor științifice să trimită articolele către jurnalele care pun la dispoziție conținutul lor la liber. Scopul mișcării pentru Acces Liber este acela de a pune la dispoziția publicului interesat materiale științifice, într-o manieră legală, fără ca drepturile de proprietate intelectuală să fie încălcate. Dacă Sci-Hub sau Library Genesis pun la dispoziție publicului cărți și articole științifice prin piratarea lor, promotorii mișcării pentru Acces Liber își propun același lucru, numai că prin mijloace legale și voluntare.

Accesul Liber la materiale științifice, consideră cei care susțin această mișcare, se va realiza treptat, prin schimbarea modelului de producție a cunoașterii științifice. În ultimii ani au început să apară tot mai multe jurnale academice care permit utilizatorilor să acceseze fără niciun cost conținutul lor. Problema este că majoritatea jurnalelor științifice sunt deținute în acest moment de aproximativ cinci proprietari – și ar fi naiv să credem că vor renunța prea curând la modelul lor de business. Chiar dacă mișcarea pentru Acces Liber va reuși în viitor să creeze o rețea tot mai largă de jurnale științifice care pun la liber conținutul lor, va rămâne în continuare o mare cantitate de articole și cărți științifice care nu vor putea fi accesate liber. Oricât de dezirabil ar fi proiectul pentru Acces Liber, șansele sale de reușită pe termen scurt și mediu nu sunt foarte mari.

Accesul Liber la cunoașterea științifică ar putea conduce la diminuarea inegalităților epistemice dintre diversele universități și centre de cercetare ale lumii. Accesul liber la cunoașterea științifică nu este un model clasic de redistribuție în numele egalității sociale. Din contră, este un proiect care se folosește de drepturile de proprietate intelectuală și le adaptează la contextul tehnologic al secolului XXI. Autorii materialelor științifice continuă, în acest model, să aibă drept de proprietate intelectuală asupra articolelor și cărților lor, însă bariera prețului este înlăturată, fara ca acest lucru să afecteze posibilitatea de distribuție a materialelor. Modelul Accesului Liber nu ar fi fost posibil într-un scenariu de secol XIX, în care producția și distribuția articolelor și cărților științifice ar fi depins de industria tipografică. Dacă accesul la jurnale și cărți în format digital ar fi liber, iar drepturile de proprietate intelectuală ar asigura numai faptul că autorii materialelor sunt citați, iar munca lor nu este revendicată în mod fals de altcineva, atunci drepturile de proprietate intelectuală ar funcționa ca un incentive.

Este necesar, de aceea, ca drepturile de proprietate intelectuală să fie regândite și adaptate contextului tehnologic al secolului nostru. Accesul liber la cunoașterea științifică va conduce la dezvoltarea sa, deoarece un număr tot mai mare de persoane se va putea angaja în dezbaterile științifice care se poartă prin intermediul acestor jurnale și cărți academice. Una dintre posibilele externalități pozitive ale acestui model va fi reducerea discrepanțelor epistemice dintre universitățile lumii și implicarea comunităților locale de scholars în procesul de guvernare locală sau națională. Proiectul Accesului liber nu este un parti pris sau o dorință egoistă a unor cercetători izolați și nemulțumiți că nu pot accesa articole și cărți științifice, ci este un proiect care va genera creșterea producției științifice și difuzarea ei în spații în care până acum nu a fost posibil.

Proiectul Accesului Liber la cunoașterea științifică este implicația naturală a proiectului științei moderne și a dezideratelor Iluminismului – o lume mai educată și rațională, în care cunoașterea ia locul opiniei. Proiectul științei moderne poate va putea fi realizat în contextul tehnologic al secolului nostru numai dacă Accesul Liber va deveni disponibil pe scară largă.