Liberalismul pierde odată cu Biden

Un articol de Daniel McCarthy pentru The American Conservative

Joe Biden nu este omul care să redea viața „liberalismului”*. El este mai degrabă ultima suflare a sa.

Niciun președinte nu este reales atunci când în anul precedent alegerilor există o recesiune sau mai rău. Astfel stă situația din vremea Marii Crize din 1929, iar dacă Donald Trump este cumva reconfirmat pentru un al doilea mandat în ianuarie, populismul său va fi câștigat o bătălie politică incredibilă. Dacă este confirmat Joe Biden însă, trumpismul va câștiga în alt mod: abandonând liberalismul iminentei zdrobiri cauzate de propria sa victorie à la Pirus.

În primul rând, există efectul de pendul al politicii americane – o performanță slabă a partidului președintelui la alegerile parlamentare sau congresionale din mijlocul mandatului prezidențial. Efectul de pendul i-a costat pe republicani controlul Camerei Reprezentanților la alegerile din 2018, iar pe democrați controlul Senatului la alegerile din 2014 și majoritatea din Camera Reprezentanților la alegerile din 2010. Există excepții istorice în care partidul președintelui câștigă teren în legislativul american – în 2002, de exemplu, la un an după atacurile din 11 septembrie sau în 1998, însă la alegerile din 2022 democraților le va lipsi principala sursă de simpatie politică care le-a adus victoria în 2018: opoziția față de Donald Trump. Dacă carisma personală a președintelui Barrack Obama nu a fost suficientă pentru a le aduce câștigul democraților la alegerile parlamentare din 2010 sau 2018,  care sunt șansele ca o președinție Biden ar putea genera peste doi ani capitalul politic necesar unei victorii?

Rezultatele mediocre are Partidului Democrat în alegerile parlamentare din anul acesta, când mobilizarea lor puternică a fost echivalată de o contrapondere de republicani motivați, doar dau tonul pentru rezultatele viitoare. Să aperi o administrație la putere este mereu mult mai dificil decât să critici din opoziție: odată cu puterea vine și un grad ridicat de responsabilitate și, inevitabil, toată „vina” pentru orice greșeală.

Există foarte multe lucruri pentru care ar putea fi blamată în următorii doi ani o administrație Biden, iar experiența din 2018 a președintelui Trump confirmă că o administrație prezidențială nu primește automat apreciere pentru o economie în creștere din partea votanților în alegerile parlamentare. Chiar și o revenire dramatică a Americii din criza COVID-19 nu le va garanta democraților un drum lin spre victorie peste doi ani, perioadă în care chestiunea creșterii numărului de infracțiuni violente ar putea deveni prioritară pentru votanți. Problema viitoarelor valuri de terorism, dacă atacurile asupra Franței anticipează potențiale atacuri în SUA, ar putea și ea să capete întâietate în rândul preocupărilor publicului american.

Joe Biden a fost cândva în favoarea unei legislații penale mai dure, însă Biden de acum nu mai este același om din urmă cu 25 ani, iar Partidul Democrat este profund divizat în chestiunea criminalității, facțiunea sa progresistă militând pentru de-finanțarea poliției. În lipsa lui Trump ca țintă pentru ura democraților, dezbinările interne dintre facțiunile social-democrate și neoliberale din interiorul partidului vor deveni o sursă adițională de frustrare și neîncredere. Din momentul în care Obama a părăsit Casa Albă, Partidul Democrat a fost partidul anti-Trump. Nemaifiind nici partidul lui Obama și nici partidul anti-Trump, el va deveni partidul lui Biden și nu va putea să inspire și să motiveze prea mulți oameni.

Adevărata sursă a dezmembrării succesului lui Biden nu vor fi instabilitățile propriului partid, ci chiar condițiile economice și sociale care au dus la ascensiunea lui Trump și a revoltei populiste care l-a urmat. Criza COVID-19 a reușit să accentueze inegalitățile din interiorul țării și să concentreze puterea economică (și controlul social, în cazul companiilor tehnologice) în mâinile unui grup și mai restrâns de persoane decât până acum. Nici neoliberalismul și nici multiculturalismul nu oferă soluții acestei probleme: democrații îndrăgiți ai Wall Street-ului pot crede că pomenile electorale și noile programe asistențiale îi vor liniști pe votanți, însă adevărul este că ei nu le pot oferi americanilor demnitate sau independență. Stânga identitară îi privește între timp pe albii defavorizați economic ca pe alți asupritori – persoanele cele mai puțin dispuse să adopte atitudini woke, socialiste, și prin coincidență, cele mai ușor de marginalizat social.

Partidul Democrat este partidul seculariștilor și al militanților anti-creștinism. Atunci când aceste aversiuni nu provoacă repulsia alegătorilor, ele deformează liberalismul într-o mișcare cvasisectară în loc să îi mențină forma politică și economică. Naționalismul economic și patriotismul american se potrivesc firesc sub umbrela trumpismului, pe când antiamericanismul și globalismul cultural sau economic (sau ambele) definesc formula liberalismului american de secol 21. Proiectul 1619 nu este o simplă reacție la atacurile economice ale Chinei comuniste, ci, în măsura în care oamenii cred în imaginea Americii ca țară iremediabil rasistă, o celebrare a declinului industriei americane. Globalizarea apare astfel ca o forță pozitivă nu doar datorită eficienței sale, precum insistă neoliberalii, ci și fiindcă este globală, nu americană – orice lucru care diluează identitatea americană fiind un lucru inevitabil bun pentru stânga multiculturalistă.

Chiar făcând abstracție de efectele pe termen lung ale crizei provocate de COVID-19, economia americană era de mult pe drumul nesustenabil către divizareanațiunii într-o elită extraordinar de bogată, o clasă profesională șireată și extrem de vulnerabilă și mase de proletari necalificați angajați în sectorul serviciilor precum și o parte a populației abandonată fără calificări educaționale sau acces la „creatorii de locuri de muncă” din metropole. Odată cu accentuarea efectelor economice ale COVID-19, liberalismul american de modă veche se îndreaptă cu pași repezi spre o criză în următorii doi, sau cel mult patru ani.  Biden ar putea fi un președinte cu un singur mandat doar datorită vârstei sale înaintate. El va trebui să se confrunte cu toate celelalte probleme ale societății americane. Democrații vor căuta un nou candidat peste patru ani, iar lipsa de carismă a Kamalei Harris în primul tur al alegerilor din 2020 denotă că așteptările în privința viitoarelor sale performanțe pot fi reduse, mai ales dacă ea va fi legată în 2024 de o administrație eșuată, cum ar putea fi cea a lui Biden.

Cel mai mare pericol pentru trumpism este posibilitatea unui colaps liberal atât de rapid că va lăsa un gol pe care un populist fraudulos – un fals republican, de exemplu – îl va putea exploata cu ușurință. Republicanii trumpiști își vor putea perfecționa programul de guvernare și mesajul politic în timpul opoziției față de Biden. Mulți dintre cei mai competenți oameni ai administrației Trump nu aveau experiență administrativă, ei știind de-abia acum ce implică implementarea unui program politic ca al lui Donal Trump în ciuda opoziției constante a birocrației permanente și a impostorilor republicani neloiali. Există acum timp pentru cercetarea problemelor întâlnite în timpul administrației lor și șanse mai mari ca ei să reușească pe viitor să îndepărteze din timp obstacolele apărute anterior.

Alegerile de anul acesta au demonstrat că mesajul lui Trump este capabil să mobilizeze un număr record de votanți pentru Partidul Republican și să obțină victorii în rândul comunităților afro-americane, latin-americane și asiatice, în ciuda sincronizării alegerilor cu o criză economică și o pandemie, în ciuda a patru ani de acuzații mediatice de interferențe rusești, de patru ani de atacuri constante la adresa președintelui, în ciuda unei suspendări și a excentricităților personalității președintelui. În cele mai proaste condiții posibile, Trump și trumpismul s-au descurcat admirabil, mult mai bine decât au prezis analiștii politici. Dacă COVID-19 și criza nu s-ar fi produs, Donal Trump nu ar fi așteptat acum rezultatele unei numărători îndelungate: ar fi fost ales cu o majoritate zdrobitoare. Dacă republicanii își însușesc lecțiile acestui episod și urmează drumul pe care Trump l-a deschis pentru ei, dacă reușesc să înfrunte blocajele unice așternute în calea sa de către opoziție, atunci ei vor intra în lupta electorală din 2022 și 2024 înfruntând un Partid Democrat divizat și extenuat. Joe Biden, care își va începe al nouălea deceniu de viață până la următoarele alegeri prezidențiale, nu este omul care va reînvia liberalismul american. El este, de fapt, ultima sa suflare.

NOTĂ:

*n. trad. – „Liberalismul” în sens american este un curent și o mișcare politică de centru stânga, mai apropiată de social-democrație în sens european decât de liberalismul clasic reprezentat de gânditori precum John Locke, Adam Smith sau John Stuart Mill.

Articol original: Liberalism Loses With Biden