Am imbatranit. Nu-mi mai plac oamenii. Nu mai am rabdare sa inteleg pe fiecare, sa raspund politicos, sa ma mir fals si sa incurajez fara motiv.
Am imbatranit in social media, cum crestea mare Fat Frumos in povesti. Intr-un an cat in zece. Si-acum sunt la varsta renuntarilor.
Am obosit in social media. Ne zbatem impreuna si esuam separat. Pornirile noastre sincere de-acum un an, doi, sapte… valoreaza mai putin decat costul curentului de 0,0001 amperi cu care le-am scris.
M-am plictisit. Suntem tot noi. Nu mai buni, nu mai departe, nu mai bine.
Doar noi, ca niste statui de piatra pe Insula Pastelui Cailor.
Privind spre orizontul spre care isi promit mereu, ritualic, ca vor porni. Desi sunt pe jumatate ingropate in pamant.
Am obosit de mine si de noi toti.
Am obosit sa va mai cred. Am obosit sa va mai cer sa ma credeti.
Iar continentul nostru cel nou, s-a scufundat, ca Atlantida intr-o noapte. Doar ca nimeni nu-si mai aminteste in care.
Legati-va de o carte sau un om de langa voi, dragilor.
Doar asa vom scapa de tsunami-ul dezamagirii noastre ultime.