Valentin M. Ionescu. Marele Țap sau vrăjitoarea de sabat

Am văzut imagini cu meeting-ul de sâmbătă 9 iunie, în care se amestecă mii de moace parcă desprinse dintr-un tablou de Goya (– Marele Țap sau Vrăjitoarea de Sabat/”Akelarre”) îmbătate de discursuri cu miros de baligă rostite din „balconul patriei” și garnisite cu poezii de clasa a doua primară. Sunt ființe care au un anumit mod de a fi în lume. Nu caută să depășească obscuritatea. Din contră. Au o propensiune către nimic. Din când în când așteaptă miracolul salvării vieți lor mizere de la târfele corupției. Nu tind spre ființare, nu-și cer socoteală în privința ființei lor, iar rațiunea cam ocolește materia care le-a dat formă. Cu toate acestea sunt ființe recuperabile, care își pot crea viitorul, cu condiția ca alții care văd lumea dintr-o altă perspectivă, să le arate cum să o facă. Încurajându-i să se ajute singuri, își pot salva destinul și sufletul deopotrivă. În felul ăsta dispare grilajul care-i separă de noi, chiar dacă nu ajungem să trăim în aceeași comuniune spirituală. Altfel, ei devin vulturii și noi stârvul. Nu invers. Coșmarul vieții lor mizere (Marele Țap sau vrăjitoarea de sabat din tabloul lui Goya) devine coșmarul meu și al altora. De aceea, eu cel puțin (și nu vobesc în numele altora) vreau ca destinul meu să nu mai depindă de ei. Pentru asta fac un efort să înțeleg din ce derivă modul lor de a fi și ce îi determină să se miște într-o anumită direcție nici de ei știută, dar care amplifică haosul în loc să-l diminueze. De aceea, mi-am propus să analizez pasager capitalul social și metode de intervenție asupra reformarii acestuia, pentru a vedea mai bine legătura dintre capitalul social, schimbarea instituțională și opțiunile de vot.

Capitalul social este lumea legilor și a principiilor nescrise bune și proaste, care ne influențează comportamentul, atitudinile și în final deciziile. Se definește prin norme și valori informale (Fukuyama, 2000) , precum și printr-o componentă structurală formată din rețele sociale, organizații orizontale și verticale, omogene și eterogene.

Fiind o resursă, capitalul social are o componentă cognitivă (norme și valori) cum sunt Cele 10 Porunci/Decalogul de exemplu, deși pot fi altele  și o componentă structurală (rețele) care împreună influențează acțiunea umană și generează un anumit set de atitudini la nivel individual și colectiv: cooperare, solidaritate, corectitudine și sancțiunea incorectitudinii, seriozitate, încredere, angajament, lașitate/curaj, disciplină/autoconformare și non-conformare, punctualitate, senzitivitate înaltă sau scăzută a unei populații la un stimul extern negativ/pozitiv toleranță la recunoașterea copiilor de obârșie incertă cu viitor stralucit sau nu și tot așa.

Capitalul social nu este nici formă de manifestare și nici suma unor instituții (norme, valori, rețele)  care stau la baza unei societăti – ci este liantul care le ține impreună. Din punctul meu de vedere, capitalul social nu cuprinde instituțiile formale, adică normele juridice, organizațiile legale de drept privat sau public. Unii autori le amestecă. Eu nu văd lucrurile așa. Altfel nu s-ar putea explica de ce instituțiile formale similare din țări diferite nu generează același efect. Sunt instituții formale, cuprinse în legi, care pot avea un efect pozitiv într-o țară și negativ într-alta. Un exemplu ar fi regulamentele privitoare la achizițiile publice în Uniunea Europeană. O mizerie la noi, relativ eficiente în vestul Europei. Sunt unele țări ale Americii Latine care, deși au preluat sistemul constituțional anglo-saxon, acesta este ineficient. Același lucru este valabil pentru România, unde copierea unor instituții din occidentul european nu au avut același efect. De exemplu, Curtea Constituțională Federală din Germania sau Consiliul Constituțional din Franța versus Curtea Constituțională din România, ori regulile societăților comerciale din Franța,  Germania, SUA versus  reglementările identice din Romania.

În funcție de tipologia/forma[1] sa, capitalul social este o forță productivă sau contraproductivă în economie, sfera socială și politică, dacă se transformă dintr-o resursă potențială într-una efectivă. Cu alte cuvinte este factor de dezvolltare sau subdezvoltare pentru că intodeauna generează o externalitate pozitivă/negativă, în funcție de cum se segmentează și de calitatea ambelor componente: cognitiv și structural.

De pildă, capitalul social de tip comunitar specific mediului rural poate genera un anumit tip de solidaritate, sprijin în cazul unei amenințări colective și un control social. Cam atât. Dar, acest tip de capital nu influențează schimbările de natură instituțională. Output-ul este zero, pentru că organizațiile/rețelele caracteristice acestui tip de capital nu stabilesc puncte de legătură puternice cu alte organizații/rețele („bonding versus bridging”), ca să se producă schimbări și la nivel cognitiv (în norme și valori) între indivizi din rețele diferite. Legăturile sunt puternice în interiorul unui grup, care are un caracter închis. Am o experiență de acest gen la o fabrică din provincie. Lucrătorii provin din același mediu social și cultural. Cam toți au același comportament, sub aspect statistic: disciplină scăzută, dezinteres față de calificare profesională, mici furturi. Au însă prezență de spirit când este vorba de salariu și bonuri de masă. Intervenția asupra unui individ dintr-un asemenea grup ce ține de capitalul social comunitar ar avea un rezultat slab și costuri mari, dacă se rezumă la calificare profesională, de pildă. Schimbarea se produce lent și combinată cu un set de constrângeri. Altfel nu funcționează. De aceea, pentru a obține eficiență, individul trebuie extras din rețeaua din care face parte, ca să-și schimbe setul de valori pe cale voluntară, ori să între în coliziune cu alte rețele sociale la concurență (în exemplu dat, deschiderea/liberalizarea pieței muncii la lucrători străini).

Oamenii care au un capitalul social bazat pe rețele (Robert Putnam, Ronald Burt, Alejandro Portes) cred în solidaritate, sprijin și exercită o anumită formă de control social. Până aici cam aceleași valori pe care le întâlnim și la capitalul social de tip comunitar, deși calitatea normelor poate diferi. Dar dimensiunea este mai înaltă pentru că indivizii pun accent pe comunicare nu doar în aceeași rețea, se bazează pe cunoaștere ca formă de acțiune și relaționare, acțiunea lor este concertată și manifestă propensiunea de a exercita controlul asupra organizațiilor publice. Capitalul social bazat pe rețele poate genera schimbări de natură instituțională, în funcție de calitatea normelor și structurilor ce îl compun. Este tipic persoanelor din zonele urbane, cu condiția să fie ei „urbanizati”.

Persoanele cu un capital social de tip „institutional” au valori specifice primelor două dimensiuni, dar pretind transparență și responsabilite din partea organizațiilor publice. Sunt alte cerințe, ceva mai mari, în raport cu statutul lor social și valorile specifice statutului lor, modului i care înțeleg să accepte un cost extern și un cost de angajament. În fine pe un nivel de capital social de tip sinergic, apar toate externalitățile de la primele trei la care se adaugă cooperarea și complementaritatea între indivizi, organizațiile neguvernamentale, precum și între acestea, companii și guvern (Narayan, Deepa, Evans Peter, Michael Woolcock)[2].

Să admitem că în România întâlnim un capital social de tip comunitar specific zonelor rurale, care poate genera externalități pozitive și/ sau  negative și unul bazat pe rețele specific zonelor urbane. Nu știu dimensiunea lor și cum se combină, pentru că nu există măsurători. Prin comparație, capitalul social de tip „sinergic” este specific comunităților germane, situație care se poate observa chiar și empiric din modul în care colaborează organizațiile neguvernamentale, patronatele și sindicatele, ori din modul de organizare a companiilor (modelul codeterminarii). Dacă la noi există doar un capital de tip comunitar și unul tip rețea, atunci putem înțelege mai bine nu doar reacția de sâmbătă 9 iunie, ci și feed back-ul populației urbane la fiecare derapaj politic, modul în care se coaguleaza manifestațiile de stradă, ori stadiul dezvoltării noastre instituționale.

Pe de alt aparte, pare că rețelele/ comunitățile românești sunt eterogene, așa încât la nivelul unei comunități rurale sau urbane se pot întâlni diferite forme de capital social cu norme și valori pozitive sau negative, precum  și organizații ce influențează mișcarea și decizia indivizilor. De pildă, întâlnim o formă de capital social tip rețea în organizații neguvernamentale, în organizații criminale sau în cele politice. În fiecare din aceste trei tipuri de organizații, calitatea și tipologia normelor și valorilor este diferită, dacă una nu derivă din cealaltă.  Altfel, sunt relativ similare și doar păstrează aparența diferenței.

Cum se intervine ?

În principiu, capitalul social este convertibil după interesele indivizilor și percepția pe care o au asupra oportunităților. De asemenea, depinde de modul în care se combină cu capitalul economic și cultural. Prn urmare, intervenția nu se face la întâmplare, ci trebuie măsurat atât capitalul social, cât și o „rata de convertibilitate”  (Helmut K. Anheier, Jurgen Gerhards, Romo, Frank, 1995)[3]. Trebuie însă ținut cont de faptul că există și norme care nu se schimbă nici în sute de ani.

Anirudh Krishna and Elizabeth Shrader[4]  propun un instrument de măsurare a capitalului social (nu și de convertibilitate)  bazat pe trei componente: profilul comunității, evaluarea gospodăriilor și profil organizațional. Prin urmare, dacă se intervine direct, fără măsurare, de pildă, prin asistență socială, educație, asistență în căutarea unui loc de muncă, eficiența tinde către zero, pentru că nu se cunoaște ce resursă poate produce mutații în structura u nui capital social preponderent negativ/fragil. De pildă, educația formală sau formarea profesională transmite un set de cunoștințe unui individ, respectiv o competență tehnică și una behaviorala, dar nu înseamnă că individul se va schimba dacă rămâne în aceeași rețea socială. Individul deprinde o meserie, eventual știe matematică, dar poate fi incorect și indisciplinat, drept pentru care nu va fi o resursă, ci un cost. În cazul dat, trebuie distrus acel „bonding social capital” și individul să fie recreat în altă rețea cu un alt „bonding social capital”.

Profilarea comunității oferă informații cu privire în ce condiții se manifestă solidaritatea sau acțiunea colectivă, cum se rezolvă conflictele, tipologia guvernării comunității, rețelele instituționale și densitatea organizatională [5]. De exemplu. În 2005, după inundații m-am dus în câteva sate aproape de Dunăre în județul Călărași. Populație amestecată: români și romi. Într-unul din sate, sinistrații stăteau în corturi undeva la marginea localității într-o zonă mai înaltă. Se mai mișcau de colo colo fără să știe nici ei de ce, pentru că nu conta direcția și așteptau alimente de la autorități. În cealaltă parte a satului, într-o zonă neinundabila un german și 2 români din București construiau case din lemn pentru sinistrați. I-am întrebat pe cei din corturi de ce nu se duc să-i ajute pe cei trei care le construiesc casele. Răspunsul lor specula mila: toți aveau diferite forme de cancer, răceală, gripă, dureri de spate etc. Altfel erau vioi. Cine știe. În satul vecin, aceeași compoziție etnică și socială (dar nu stiu proportia): români, romi. Unii aveau de lucru, alții nu. Sărăcie cât cuprinde. Dar, aproape toți își reconstruiau casele. Deci, două comunități vecine, alt capital social. Profilarea acestora ar putea să scoată în evidneta nu numai percepția indivizilor asupra muncii și timpului, ci și cum se mobilizează o comunitate și este condusă.

Ancheta asupra gospodăriilor evidențiază caracteristicile gospodăriei cu o parte structurală și una cognitivă.

Profilul organizațional identifică și delimitează relațiile între indivizi și rețelele existente la nivel local și evaluează caracteristicile organizațiilor care susțin sau împiedică (re- ) construirea capitalui social într-o comunitate [6].

Care este relația între nivelul de dezvoltare a capitalului social și opțiunile de vot ? În comunitățile sărace unde capitalul social este la o dimensiune „comunitară” indivizii nu manifestă înclinația de a participa la schimbări instituționale. Dacă un partid de centru dreapta caută să-și concentreze efortul pentru a atrage susținere electorală în asemenea comunități unde capitalul social fragil sau chiar negativ se combină cu sărăcie și cu un capital economic și cultural subdezvoltat, rezultatele sunt minore. Pentru a se obține ceva rezultate, indivizii trebuie extrași din rețeaua de care aparțin ca să-și asume alte roluri. Educația, formarea profesională nesusținute de destructurarea rețelei inițiale ar avea efecte minime sau nule. Procesul de „extragere” al unui individ din rețeaua socială nu se face forțat, ci cu acceptul individului. Orice constrângere duce la eșec.

Prin urmare, pe termen scurt, un partid de centru-dreapta trebuie să se concentreze pe fidelizarea propriului electorat ca să nu-l piardă decât să investească într-un grup țintă unde rezultatele sunt incerte pe termen scurt. Același lucru este valabil în cazul lumpenproletariatului, o „subclasa” socială formată din indivizii nimănui: moftangii, șomeri pe veci, oameni fără o calificare, iubitorii străzii și canalelor, prostituate, pierderi de vară prin gări și piețe, hoți de buzunare, bețivi incurabili, în general personaje care nu se mai identifică cultural cu nici o comunitate sau clasă, trăitori în zone urbane și suburbane.   Grupul social nu trebuie abandonat. Nicidecum. Numai ca nu trebuie să devină o țintă electorală, ci să constituie subiect de intervenție prin politici publice.

[1] Michael Woolcock and Deepa Narayan, Social Capital: Implications for Development Theory, Research, and Policy, World Bank Research Observer, December 1999, 225–49. ^

[2] Michael Woolcock and Deepa Narayan, Social Capital: Implications for Development Theory, Research, and Policy, World Bank Research Observer, December 1999, page 6 – 14

[3] Helmut K. Anheier, Jurgen Gerhards, Romo: Forms of capital and social structure in cultural fields: Examining Bourdieu’s Social Topography, The American Journal of Sociology; Jan 1995; 100, 4; ABI/INFORM Global pg. 859

[4] Anirudh Krishna and Elizabeth Shrader: Social capital Assessment Tool, Prepared for the Conference on Social Capital and Poverty Reduction The World Bank Washington, D.C. June 22-24, 1999

[5] Anirudh Krishna and Elizabeth Shrader: Social capital Assessment Tool, Prepared for the Conference on Social Capital and Poverty Reduction The World Bank Washington, D.C. June 22-24, 1999, pag.8

[6] Anirudh Krishna and Elizabeth Shrader: Social capital Assessment Tool, Prepared for the Conference on Social Capital and Poverty Reduction The World Bank Washington, D.C. June 22-24, 1999, pag.15