Nu am ezitat când Paul Dragoș Aligică m-a invitat să mă alătur proiectului Marginalia. Studiez de ceva vreme manuscrise medievale și am înțeles că glosele și comentariile adăugate în marginea manuscriselor sunt adesea la fel de importante pentru istoria textelor și a ideilor ca opul glosat. Când un glosator carolingian exclamă în marginea Consolării Filozofiei, “hic magis philosophice quam catholice loquitur” (“aici vorbește mai degrabă ca filozof decât ca creștin”), el ne spune ceva important despre capacitatea de înțelegere, prin 825-850, a unui text scris în 524, precum și despre sensibilitățile veacului său.
Istoria constă în egală măsură în fapte și în cuvinte; cuvinte rostite, curajos sau laș, adevărat sau mincinos, despre fapte. Ea se scrie cotidian, ca o glossa continua la un text – adică o textură de fapte și vorbe– fără sfârșit.
Ceea ce facem aici, ca intelectuali, este să adăugăm marginaliile necesare la textul în continuă evoluție al istoriei. Chiar dacă în acest moment istoric, dominat de conspirația imbecililor, nu putem acționa direct, scoliile noastre sunt la fel de importante ca acțiunea publică, întrucât marchează un reper moral, exprimă disensiunea și disidența celor care au alte valori decât cele dominante, semnalează aberațiile, luminează textul cotidianului și, pe cât posibil, îl îndreaptă.
Marginali față de puterea securist-mafiotă din România, ne încăpățânăm totuși să glosăm continuu textul pe care teleormăneni iluștri cred că îl scriu singuri. Istoria ne va citi deci împreună, ceea ce ne face coautori la textul realității românești, iar impostația noastră intelectuală va răscumpăra poate, simbolic, impostura lor politică.
Marginali totodată față de spiritul veacului acestuia nivelator și ignar, ne obstinăm să citim texte abandonate și să rostim vechi adevăruri, devenite mai nou excentrice și scandaloase, cu riscul de a fi etichetați ca reacționari sau medievali (în ce mă privește, faptul că sunt medievist și creștin ortodox mă face suspect din start).
Să sperăm deci că Marginalia va dura, că noi vom rezista, și că marginaliile noastre vor fi îndreptări apte ale unui text inept.