Marian Hrișcă. 29 de ani de viață românească

În anul 1965, precedent decretului 770, numărul întreruperilor de sarcină a depășit cifra de 1 115 000.

Ați citit bine: 1 115 000. În 1965, rata întreruperilor de sarcină în România este cea mai mare din lume, din toate timpurile.

După decret a scăzut numărul, culmea, nici dumneavoastră nu v-ați fi așteptat să crească.

Dar, să continuăm.

După Revoluție, în anul 1993, să spunem, că despre acest an am găsit date, au fost înregistrate peste 700 000 de înteruperi de sarcină. Așa am găsit datele, așa le prezint, n-am făcut un scop din a analiza anul 1993, dar este reprezentativ ca reper pentru Revoluție.

În ultimii ani, în Romania, au avut loc anual peste 150 000 de înteruperi de sarcină.

Nu s-a schimbat nimic semnificativ în statistica întreruperilor de sarcină.

Tot în ultimii ani, în România se estimează că sunt anual aproximativ 5 000 000 de femei fertile, cu vârsta între 15 și 49 de ani.

Care dau naștere anual la aproximativ 200 000 de copii.

Și care sunt supuse anual la 150 000 de înteruperi de sarcină.

Ce înseamnă? Că la fiecare născut viu, aproape încă unul este împiedicat să se nască.

Cum? Prin întrerupere de sarcină la cerere.

Adică, 150 000 de femei rămân anual însărcinate nedorit, întâmplător, prin violență, din neștiință, din nepăsare, din mai știu eu ce.

În 29 de ani, 1989-2018, dacă luăm doar media de 150 000 de înteruperi de sarcină pe an, deși este mult sub adevăr, dar noi nu facem statistică, ci arătăm o tendință, reiese că în toți acești ani au fost nenăscuți aproximativ 4 350 000 de copii.

În România ultimilor 29 de ani ar fi putut să se nască aproximativ 4 350 000 de copii, dar ei au fost împiedicați prin întrerupere de sarcină la cerere de către mai puțin sau egal cu 4 350 000 de mame care nu și-au dorit să ducă o sarcină până la capăt, printr-o decizie comună cu mai puțin sau egal cu 4 350 000 de bărbați.

În ultimii 29 de ani, mai puțin sau egal cu 8 700 000 de ființe vii au luat decizii greșite în privința unei vieți de om.

Aproape jumătate din populația României.

Încă ceva, toți aceștia sunt creștini sută la sută, eu aș avea curaj să susțin că în cele 8,7 milioane de suflete care au fost în situația să ia o decizie absolută despre viață, se află 10 milioane de creștini, dacă-i chestionezi eu pot să bag mâna în foc că ei vor spune despre fiecare că este creștin cât unul virgulă ceva, adică el nu trebuie numărat ca un singur creștin, nu, fiecare face cât un creștin normal și ceva. De asta spun, să nu ne mirăm dacă în 8,7 milioane de decidenți creștini mai mult sau mai puțin inspirați vom găsi 10 milioane de creștini. Șansele sunt foarte mari.

Comentariile privind brutalitatea, primitivismul, ignoranța, nepăsarea, cinismul, educația românului fac obiectul unor analize care mă depășesc.

Ce este, totuși, interesant cu aceste analize?

Că nu le face nimeni în mod productiv, pe analize, ca o bază de plecare în înțelegerea și îndreptarea unor fenomene care se află în spatele vieților noastre sociale, economice șamd.

Ce este iarăși “interesant”, e că datele acestea se știu, se cunosc în toată lumea, ele sunt oglinda țării: suntem pe locul trei în Europa la “avort la cerere”. Și pe locuri foarte bune în lume.

Când premierul și cei din pozițiile importante ale statului merg printre lume, să discute pe diferite teme, dincolo de prostia și mizeria individuale, put de la douăzeci de metri. Șefii de state se țin de nas pentru că știu cu precizie ce se ascunde în spatele moacelor care sclipesc de sobrietate.

Încă ceva, din anul 1990 și până în zilele noastre, igiena a rămas la fel.

Nu s-a schimbat nimic.

Deci, băieții aceștia din Europa știu că după “delegațiile românești” pute de-ți mută nasul. Pute a cinism, nesimțire, nepăsare, crimă. Putoarea se ridică din mașinile oficiale cu care circulă, din covoare, din draperii. Din hainele scumpe, din zâmbetele și din toate gesturile odioase cu care încearcă stingeriți să mascheze realitatea.

Specialiștii să analizeze faptele și să tragă concluziile de tras, specific și cu precizie, că, eu, ca diletant, pot să-mi permit mai multă libertate în trasul lor.

Și o să mă rezum la una singură:

Când mizeria individuală a celor care ne conduc se amestecă cu cea populară, dospită în zeci de ani, șansele de producere a unei epidemii necontrolabile, de orice, depășesc 100%. Că este vorba de epidemia de tâmpenie, de pestă, de amestec a noțiunilor de căsătorie cu cele de necăsătorie, toate sunt extrem de posibil să ne fie contemporane.