Marian Hrișcă. Aruba și Barbuda, două țări fără nicio legătură cu noi

Poate ați observat că de câte ori sunteți întrebați de vreun sistem electronic ce țară v-a emis actul de identitate, apar pe listă, în primele rânduri, două țări cu o denumire nu ciudată, dar cu rezonanță și cu ceva în plus: Aruba și Barbuda.

Mă gândeam care ar putea fi șansele să întâlnești pe cineva din Aruba. Să te fi născut acolo ar fi prea mult, veți spune, însă măcar o cunoștință, o rudă veche, asta ar fi cu adevărat interesant în mersul vieții.

Să-ți vină în vizită neamurile din Barbuda.

Să le povestești ce mai e pe la noi.

Nu e întâmplător că amintesc de cele două țări, specificul lor n-are nimic de-a face cu noi. Tocmai de aceea nu e întâmplător.

Aruba e o insulă din marea Caraibilor și, surprizător, nu face parte din Uniunea Europeană, deși a ținut până de curând de regatul Olandez. Face parte în schimb din grupul “tărâmurilor de peste mări” – OST. Și primește fonduri europene. O insulă minunată, situată în apropierea Venezuelei, cu o densitate populațională crescută, cu un PIB de 20.000 USD pe cap de locuitor, care exportă turism, petrol și aloe și e atât de aproape de Europa.

Barbuda, sau mai precis, Antigua și Barbuda sunt două insule mici care formează un fel de stat, tot în marea Caribilor și adăpostesc, la rândul lor, o grămadă de chestii benefice.

Țările acestea au fost locuite în trecut de indienii din triburile Arawak și Caribas. Când au apărut spaniolii din ape, primii indieni cu care au dat mâna au fost cei din neamul Arawak, un trib blând, concentrat pe agricultură locală și vânătoare pașnică.

Caribii erau la fel, agricultori și vânători, dar nu vânau pașnic. Martorii vremilor spun că era dificil să negociezi cu caribii. Arawakșii erau mult mai predictibili, la sfârșitul înțelegerii te alegeai cu ceva de fiecare dată, indiferent de valoarea schimbului. Cu indienii caribi, treaba era puțin mai dificilă-caribii obișnuiau să mănânce negociatorii. Acum, ori spaniolii vedeau, auzeau și scriau doar ce doreau, ori caribii chiar aveau acest obicei gustos și-l practicau frecvent în negocieri.

Se spune că însăși denumirea de caribi ar putea proveni din rădăcina cuvântului canibal.

Marea Caraibilor. Ce frumos sună astăzi!

Marea canibalilor e din altă vreme.

Toată acestă incursiune în lumea ancestorilor a plecat de la o întrebare pe care i-am adresat-o unui englez priceput în negocierile cu marile instituții ale Europei. Un eglez din Scoția.

Trebuia să mă pregătesc puțin înainte.

Întrebarea a fost:

-Teoria lui John Nash, dovedită științific, ne învață că într-o negociere e greșit să încerci să obții totul, pentru că vei eșua, mai mult, și partea adversă va pierde. Cea mai bună cale e să mergi pe principiul împărțirii câștigului.

Însă această teorie ține de psihologia ancestrală și face referire la modul lor de a-și păstra viața împărțind bunuri cu ceilalți pentru a-i atrage în organizație și a deveni tot mai puternici în lupta împotriva pericolelor naturii. Cel mai frecvent bun de împărțit erau femeile și nu întâmplător, pentru ca ele asigurau mărimea grupului.

Astăzi, când societatea a evoluat și accesul la mijloacele de putere e mult mai ușor, la care se adaugă și cruzimea oamenilor, crezi că teoria lui John Nash mai poate fi aplicată? Mai e ea actuală? Negocierea mai are aceeași valoare britanică, elegantă, sobră, cerebrală, sau a devenit ceva de genul: obține cu forța cât mai mult și ține cu dinții de ce ai obținut?!

Răspunsul lui a fost unul neașteptat:

-This is political, isn’t it?

Cum au reușit să-i distrugă spaniolii pe Arawakși?

Le-au ucis căpeteniile și moștenitorii și le-au răpit femeile, să le înterupă șirul de nașteri. Aceștia au devenit atât de apăsați încât n-au mai putut să-și revină. S-au îmbolnăvit de toate bolile și au dispărut.

Caribii, în schimb, cu genă mai dură, s-au regrupat și au lovit de câte ori au avut ocazia.

Semne de ospețe cu carne de om, în masă, n-au fost găsite, dar câte un osicior de spaniol de pe care să fi fost smulsă carnea cu dinții s-a mai aflat.

Vă veți întreba ce căutăm prin Aruba și Antigua și Barbuda?

Cred că o motivație și o justificare a unui mod de viață pe care-l întâlnim la toate popoarele, sub diferite forme, chiar în momentul de față: expansiv până la limita agresivității.

Când prindeau câte un șef de trib Caraibian, spaniolii nu se puteau abține să nu-i întrebe:

-Care este cel mai mare privilegiu al unei căpetenii caraibiene?

Răspunsul era unul singur:

-Să meargă înainte pe perioada tuturor războaielor.

“It was to march forward in any time of warfare.”

Să mergi înainte indiferent de câte ocazii pierzi și în câte lupte ești înfrânt, până când o vei pierde pe ultima.

Sau, și mai bine, să ai pagină socială de președinte de țară și la fiecare lupă pe care țara ta o pierde, să ieși demn și să spui ce rău face PSD-ul și cât de bune sunt târgurile Bookfest.