Marian Hrișcă. Călătoriile și beletristica, în vacanță

Mi-am amintit, printr-un concurs de imagini, ce a răspuns acum mulți ani o tipă intervievată, la întrebarea: Ce vă place în viață? Răspunsul ei a fost: “Îmi place două lucruri: călătoriile și beletristica.”

Atunci, răspunsul mi s-a părut primitiv, snob, rudimentar și agramat.

Astăzi, în schimb, mi se pare esențial pentru devenire.

Dacă-ți plac călătoriile și beletristica ai toate șansele din lume să nu-ți mai trebuiască nimic să poți deveni. Pentru că acestea sunt singurele două forme ale aceluiași concept cu care poți pleca spre ceva fără să-ți fie teamă că vei da greș. Toate celelalte valori, toate virtuțile împreună cu cele două noțiuni de bine și de rău sunt subsidiare. Sunt adiacente. Secretul devenirii stă în plăcerea pentru călătorii, împreună cu beletristica. Foarte important, călătoriile și beletristica trebuie să fie legate prin plăcere. Adică, printr-o senzație, printr-un sentiment.

Cum?

Ne bazăm în argumentare, în ordinea evenimentelor, pe firul epic al demonstrației, pe Alexandru Macedonski, pe Nae Ionescu, pe Lev Șestov și pe Emil Cioran.

În vestita și deosebita alegorie Noaptea de decemvrie, Macedonski nu tratează condiția omului superior, a ființei transcendente sau a geniului creator, așa cum geniile comuniste ne-au introdus în capete noțiuni serbede, abrupte și urât mirositoare. Nu tratează nici omul multilateral dezvoltat pe care tovarășul Ceaușescu îl vedea peste tot, chiar și când o privea pe nevastă-sa, strămoșul  multor rebuturi feminine din ziua de astăzi.

Macedonski, în alegoria Noaptea de Decemvrie, compune un poem în care emoțiile se întâlnesc într-un spațiu metafizic cu rațiunea. Simplu.

Cum? Nae Ionescu ne spune că accesul la acest spațiu, numit metafizic, care există, dar nu poate fi perceput de simțuri, unde rațiunea e dominantă, însă poate intra în contact cu emoția, se poate realiza prin refuzul trecerii în lumea de dincolo. Ai făcut pasul, ai fost la, sau dincolo de limita morții și te-ai reîntors printre muritori. După Lev Șestov citire: ochiul îngerului, adăugat în pragul morții celor aleși, care-i ajută, o dată rămași în viață, să descopere lumea metafizică: „Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?”

Macedonski este genial și aici trebuie să facem referire la acest termen, pentru că descrie în Noaptea de decemvrie această lume metafizică într-o formă atât de expresivă, atât de fluidă, a cărei curgere îți pătrunde prin măduvă și îți pune la cale emoția împreună cu rațiunea într-o călătorie pe care doar unii dintre pământeni o pot parcurge:

„De nume-l întreabă emirul, deodată,
Ş-acesta-i răspunde cu vocea ciudată
– La Meka plecat-am a merge şi eu.
– La Meka? La Meka?… – şi vocea ciudată
– La Meka! La Meka! răsună mereu.”

Și al cărei final este: „Murit-a emirul sub jarul pustiei.”

Macedonski este cel mai mare poet al metafizicii. Dacă aș fi știut asta atunci când eram chestionat despre Noaptea de decemvrie aș fi spus: domnilor, Noaptea de decemvrie este una dintre cele mai frumoase poezii despre spațiul metafizic, singurul loc descris cu noțiuni concrete în care este posibilă întâlnirea dintre emoție și rațiune, unde cele două stări spirituale călătoresc necontaminate și nesubminate una de către cealaltă. Mergeți acasă și reflectați!

Dar, din păcate, n-am știut. Pentru că Cioran era, ca și acum, de altfel, absent în toate cele.

Cu ajutorul lui Emil Cioran aș avea curaj să analizez, să extrag și să combat toate idiosincraziile, pirul și toate platitudinile din și despre operele literaturii noastre.
Mii de cuvinte adunate într-un efort inexplicabil, închise între coperți situate la distanță de centimetri, fără să transmită nimic.

Dați-mi acces nelimitat la Emil Cioran și voi desființa câte o carte cu doar câte un rând din operele lui.

Uitați ce spune în Îndreptar pătimaș:
„Doctrinele n-au vlagă, învăţăturile-s stupide, convingerile ridicole şi înfloriturile teoretice sterpe. Din tot ce suntem, nu-i viaţă decât în tăriile sufletului. ”

Tocmai am aruncat la gunoi o bună parte dintre autorii care se zbat într-o dezordine specifică zborului fluturilor de noapte în lumina lunii din Noaptea de decemvrie.

Dar, după cum spuneam la început, am adus în prim plan o formulă de vacanță aproape uitată: “mie îmi place călătoriile și beletristica.”

“Un haos, urgia se face cu-ncetul”