Marian Hrișcă. Ce punem de Centenar?

CONTRIBUTOR

…nația românească contemporană: rudimentară, disprețuitoare, reductibilă, viscerală.

Românul de masă a fost descris de povestitori ca “o făptură neasemuită”, exagerare pe care o datorăm optimismului conservator al unor oameni de excepție și senzației de dezgust atât de puternice, senzație care trebuia să miște lucrurile înainte și să le scoată din înțepenirea promiscuă dependentă de umori a semenilor diformi și retrograzi.
Hiperbolele din literatura română provoacă, înainte de a fi extatice, o scârbă promiscuă, acea senzație de impostură amestecată cu imposibil, în total dezacord cu un minim bun simț, cu un minim omenesc. Pentru a scoate un dobitoc din rutină te gândești că doar cu ajutorul exemplelor tari poți avea șanse de reușită: “sălbatecul Vodă e-n zale și fier”.

Așa au apărut metafora, hiperbola, ca mijloace de ridicare a ființei primitive,
care mânca rădăcini.

Așa s-a născut antiteza: “el un înger,[…] ea un demon”…
Să-i arate dobitocului calea.

A fost un timp al exuberanței de construcții literare menite să scoată mârlanul în lume.

Apoi a fost un timp al dezamăgirii refugiate în ironie: “că-z fără instrucțiune și educățiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existență, și cine-i învins, apoi acela dă-l dracului! vorba lăkinească: una salus vickis nullam șperare salukem!”

Zadarnică zbaterea celor aleși într-o lume a rebuturilor perpetue.
Zadarnică munca de levier în absența materiei.

Cele mai bune dovezi ale unirii, regăsirii și indestructibilității nației noastre: dezgustul și stupoarea pe care le-am stârnit-o cotropitorilor.
Au venit, au văzut, n-au mai știut în ce zări să scape.
Am stârnit în ei toate spaimele din lume.

Proverbialul spirit ospitalier românesc:
sub pojghița atractivă de spirit ospitalier cotropitorii au găsit grotescul învelit în gol. Ieri era dacul stramoș care mânca din oale de pământ și-și cinstea dușmanul cu tacâmuri de aur, să-i arate superioritatea spirituală, astăzi e dacul contemporan, dacul nou, hoțul disimulat în om de stat, care se unge cu mândrie națională, se murdărește la gură de religie și caută prin mulțimi, în speranța că se va găsi cineva milostiv, fără simțuri, să-i laude superioritatea spirituală.

Daci Mândri Ospitalieri
Uniți de mii de ani

Acestea sunt valorile care ne reprezintă, dintotdeauna.

Tocmai au fost sintetizate foarte bine de Cosmin Butuza, secretar de stat într-un minister PSD oarecare:
“Trebuie să le arătăm străinilor că suntem români, că ne mândrim cu Centenarul. Și să punem Centenarul pe tricoaiele noastre. Pe tot ceea ce înseamnă.”