Marian HRIȘCĂ. Ce va conta cel mai mult la alegerile europarlamentare din acest an din România?

Până în momentul alegerii lui Traian Băsescu președinte, viața politică din România a fost monocoloră, cu o singură structură politică infiltrată în toate straturile societății, după modelul partidul e în toate. Acest mod de conviețuire între politiceni și popor a funcționat după două direcții:

1) legi și birocrație comuniste folosite împotriva oricui și-ar fi dorit un acces pe merit la resursele țării;

2) stimul și momeală pentru orice rebut rânzos, care ar fi putut să folosească intereselor grupării aflate la conducerea partidului.

Cu Traian Băsescu ajuns într-o poziție importantă, cea de președinte, lucrurile au început să devină bicolore în viața politică din România. Pentru prima dată în multe zeci de ani, și aici putem să includem și anii de comunism, nu doar pe cei de după Revoluție, Traian Băsescu a fost capabil să pună la cale o structură formată din pârghii diverse, articulată la nivel de stat, care nu doar să-l ajute în deciziile zilnice, dar să fie croită pe distrugerea partidul unic. Despre distrugerea fizică este vorba, nu simbolică.

În mare parte a reușit. Cum? Nu foarte complicat. În aplicat câteva principii validate în sute de ani.

1.A țintit, exact ca în învățăturile lui Machiavelli, să intre în partea viscerală a inimii poporului. A identificat cel mai mare rău existent – pe Adrian Năstase – și nu s-a lăsat până nu l-a răpus cu sadism.

Condamnarea unui demnitar înalt, într-o țară democratică, este un lucru de normalitate, firesc, sec, la noi, însă, a generat în sufletul poporului un prăpăd, de aceea spun “cu sadism”, pentru că mă refer la impactul incredibil asupra țării, “Sper că Băsescu este fericit acum”, am încheiat citatul din Victor Ponta;

2.I-a alungat pe cei puternici din jur (Gușă, Stolojan, Stoica) și s-a înconjurat de oameni slabi, folositori, poate chiar de unică folosință, cărora le-a oferit puteri în echilibru. Să nu se înțeleagă că n-a avut oameni puternici în preajmă, ba da, i-a avut, dar a intercalat între aceștia și el oameni slabi. N-a relaționat direct cu ei, ci prin cei slabi, firavi, controlabili.

Și a mai avut în preajmă multe femei, după cum știți, din două motive: să inducă ideea de fragilitate, de uman și pentru că acestea nu ripostează când sunt folosite, din cauză că s-ar degrada și mai mult. Femeile preferă discreția, bărbații sar la bătaie. Din aceste două motive.

Ce s-a ales? Că aici este interesant: unele femei au rezistat și i-au fost alături până la capăt: Elena Udrea, Monica Iacob Ridzi, Emil Boc, iar altele au clacat, vezi cazul Claudiu Săftoiu, al lui Tăriceanu, intrat pe calea dizidenței agresive, sau al Monicăi Macovei și al Laurei Kovesi, care au ales să meargă pe calea valorilor promovate de Băsescu, pentru că iar trebuie menționat, Băsescu a funcționat pe toată perioada mandatelor de președinte numai și numai pe “manevra valorilor”: justiție, libertate, adevăr etc. Și când participa la construcția podului de la Mărăcineni “îmbrăcat cu un fes pe cap” și când mergea la cumpărături cu Loganul, avea întotdeauna la el câteva valori pe care le arunca către public.

O notă: i-am trimis tatălui meu textul, inainte, să-l verifice și-mi atrage atenția, dacă l-ai băgat pe Emil Boc la femei, neapărat să specifici – femei de sex opus.

3.Al treilea principiu, ultimul, s-a implicat doar în teme mari, pe măsura poziției și le-a adus pe masa dezbaterii cu trei obiective: să mobilizeze masele, să poată matura cu ajutorul lor tot ce-i stă în cale, să-și justifice actele individuale și să distragă atenția de la corupția din jur.

Câte n-a făcut Traian Băsescu. Ne oprim aici pentru că doar cele de mai sus au relevanță să răspundem la întrebarea:

Ce va conta cel mai mult la alegerile Europarlamentare din acest an din România?

După Traian Băsescu, viața politică a trecut într-o nouă etapă: cea multicoloră. De la bicolor la pluricolor. Structurile dezvoltate de el au început să capete forță și să lupte pentru putere.

Mai trebuie adăugat ceva: forțele care se aruncă acum una asupra celeilalte, de la guvern, instituții ale statului, până la cea mai umilă formă de presă, să folosim cuvintele lui Caramitru, sunt rezultatul trecerii de la o folosință în slujba unor scopuri vizionare puse la cale de Traian Băsescu, la o fărâmițare, la o degringoladă din care, fără un rost unitar, transpare mișelia și sălbăticia stomacului.

Această fragmentare pluricoloră mai are o cauză, că n-o fi Băsescu în toate. Și cauza nu este absența lui Băsescu, ci efectul distribuției naturale sub presiune, în grupări mici, aranjate “abscons” pe calea resurselor, fiecare după cum și-a găsit rolul în această mare organizație pseudomafiotă, numită România – de la structuri masive de corupție, la grupări de dimensiuni reduse, cu aceleași ținte: resurse și putere, dar redimensionate, adaptate puterilor și pericolelor.

Așa ne găsesc alegerile acestea europarlamentare: cu rămășițe de ideologie, cu vedete ad-hoc, cu publicitate individuală grotescă, cu vulg religios, cu amestec de prostie și cinism, cu structuri politice nearticulate care caută să aducă puțină igienă în relațiile politice.

Și cam atât.

Era să uit. Ne mai găsesc cu o organizație aflată la putere, formată din resturile needucate ale partidului comunist, din rebuturile care au dospit în bezna viscerelor, prinse nepregătite într-o confruntare globală pe care n-o înțeleg și care e pe cale să le fie fatală. Ce a început Traian Băsescu va termina Uniunea Europeană.

Pentru PSD va fi ultima luptă înainte să fie amestecat printre resturile istoriei.

Și ne mai găsesc cu PNL, bineînțeles, care, pe exemplul husarilor înaripați polonezi din discursul lui Ludovic Orban, va elibera Europa de turci.

Încheiem cu ultimul, cel mai nesemnificativ: președintele țării. Veți spune că formularea: încheiem cu ultimul e pleonasm.

Romanii aveau o vorbă : “Vulnerant omnes, ultima necat” – Toate orele te rănesc, ultima te omoară.

Uneori pleonasmul are rost de învățătură.

Ultimul este Iohannis. Cel mai nesemnificativ rol in aceste alegeri. O combinație de personaje din Marin Preda și din Garcia Marquez. Un melanj de penibil și morgă ieftină, armonizat perfect între cel mai inutil dintre pământeni și cadrele suprarealiste din Toamna Patriarhului.

“…cu aceeași naturalețe cu care la una din zilele naționale și-a croit drum printre soldații din garda de onoare cu un coș de sticle goale până la limuzina prezidențială care tocmai pornea să deschidă defilarea jubiliară în zgomotul asurzitor al ovațiilor și marșurilor militare, sub o ploaie de flori, a băgat coșul pe fereastra mașinii și i-a strigat fiului ei că dacă tot treci pe acolo, fă bine și dă înapoi sticlele astea la prăvălia din colț, biata mamă”

Toamna patriarhului, Garcia Marquez

Cred că cel mai mult în aceste alegeri europarlamentare vor conta inutilitatea președintelui, umorile rebuturilor care dau ultima luptă pentru libertate și convingerile celor care vor reuși să iasă din excitația simțurilor și se vor articula într-un rost. Un rost pe care nu-l pot defini.