Marian Hrișcă. Dacă mai mult de atât nu se poate?

Chiar dacă știți scena din film, merită amintită. Merită, cu siguranță.
Jack Nicholson este diagnosticat cu probleme afective, are un handicap emoțional care îl împiedică să se apropie de oameni, iar după ce o jignește pe Helen Hunt realizează că s-a îndrăgostit de ea, însă nu prea mai are căi s-o împace, așa că trece peste barierele psihologice și caută ajutor într-o pseudodiscuție cu un străin, care este mai mult un monolog ținut în fața unui barman dintr-un restaurat de lux:
-Nu vreau să intru în detalii, dar m-am speriat. Dacă aș fi spus ce trebuia, acum aș fi fost în pat cu o femeie care îți luminează viața când o faci să râdă. Așa, uită-te la mine, cu cine am ajuns să discut, să nu te simți ofensat, dar tu ești doar un biet idiot care vinde ultimul drog legal.
“So then, the next thing I know, she’s sitting right next to me, and then, well, it’s not right to go into the details, but I screwed up. I got nervous. I said the wrong thing and if I hadn’t, I could be in bed now with a woman who if you could make her smile you got a life. Instead, I’m here with you, no offense, a moron pushing the last legal drug.”

De ce am specificat că restaurantul era de lux? Pentru că relaționarea angajaților cu clienții era extrem de protocolară, fără intromisiuni în substanța relațiilor.
Scena se termină cu barmanul rămas blocat de ce aude.

Aceasta-i una dintre scenele tari.

O altă scenă este cea în care Jack Nicholson iese nervos din cabinetul de psihiatrie, pentru că a venit fără programare și medicul nici n-a vrut să-l asculte, iar când îi vede pe pacienții supărați că nu le-a respectat așteptarea, le spune dojenitor:
-Băi, și dacă mai mult de atât nu se poate? Dacă ăsta-i maximul de bunătate pe care putem să-l oferim?
“What if this is as good as it gets?”

În altă scenă duce câinele vecinului, un grifon bruxellez mic, la un hotel canin, și când observă că în jur sunt doar câini de talie mare, le strigă celor de la recepție:
-Să-l puneți în cușcă cu unul mic, să prindă curaj!
“Put him in with that one, (chihuahua) not that one… (pointing to large dog). Build his confidence!”

Ce ar fi de zis, după cele de mai sus?
Ceva care să lege scenele din film cu viața cotidiană.

Foarte bine că ne luptăm să înțelegem, foarte bine că facem și că realizăm. Cu provocări, cu depășiri, cu evoluții.
Foarte bine!
Că ne dăm silința să urcăm, să coborăm cu intensitate. În viteză, cu exces de efort și de plenitudine.
Da, este lăudabil și de apreciat!

Dar dacă personajul acesta din film are dreptate? Dacă tot ce suntem acum, tot ce ne zbatem să transmitem celorlalți, toate gândurile și faptele zilei sunt  maximul din orice pe care fiecare dintre noi îl poate oferi?
Dacă mai mult de atât nu se poate?
Dacă orice zbatere suplimentară dincolo de ceea ce suntem sau putem fi într-un anumit moment este doar absurd?
Risipă, nonsens, neputință…
Dacă vom afla la un moment dat că indiferent de ceea ce ne dorim să realizăm, mai mult de atât nu se poate?