Marian Zulean. Parteneriatul strategic româno-american

Săptămâna trecută a vizitat Bucureștiul asistentul secretarului de stat american pentru Europa și Eurasia, Wess Mitchell. Presa românească a relatat această vizită în cheia excepționalismului românesc. Unii au fost dezamăgiți că Wess Mitchell nu a oferit un endorsement personalizat iar alții, precum Mihai Gâdea de la A3, exultau, tocmai de aceea.

Chiar dacă au existat, anterior, intervenții explicite, cum ar fi cea din anul 2012, când Philip Gordon a venit la București, sau cea din 2014, când Victoria Nuland a vorbit explicit despre intenția de modificare a codurilor penale, aceste intervenții au fost făcute în cadrul instituțional al Parteneriatului strategic româno-american. Totuși, intervenția lui Mitchell pentru statul de drept a fost una implicită și generică, nu explicită și particulară.

Trebuie să renunțăm excepționalismul românesc și să contextualizăm vizita lui Wess Mitchell. Ea a avut o abordare regională, cu vizite și la Zagreb, Praga și Bruxelles. Principalele mesaje pentru Europa fuseseră lansate, la începutul lunii iunie a.c., la Heritage Foundation. Mesajele principale pentru europeni au fost următoarele:

• trebuie să apărăm împreună Occidentul;
• o Americă puternică e bună pentru Occident, inclusiv pentru europeni;
• geopolitica marilor puterii a revenit iar China și Rusia își exprimă explicit interesul pentru Europa; europenii nu ar trebui să asculte cântecul acestor sirene.

Probabil această vizită încearcă să pregătească Summit-ul NATO din iulie, când Donald Trump va veni la Bruxelles cu stilul său de negociator impetuos. Este un fel de ”pregătire de artilerie”.

În ceea ce privește România, discursul de la Universitatea din București (aleasă în mod simbolic pentru acest discurs) a fost adresat românului de pretutindeni și a avut toate ingredientele unui discurs diplomatic echilibrat: început cu un citat din Iuliu Maniu și continuat cu expresii apreciative, gen „România – simbol al libertății occidentale la frontiera de est”, „partener de încredere al NATO” și „partener strategic al SUA”, „simbol al succesului democrației și al combaterii corupției” etc.

Din punctul meu de vedere aș vrea să evidențiez două mesaje:

1.Nu uitați de unde ați plecat! Istoria poate fi reversibilă, cum demonstra Samuel P. Huntington în cartea ” The Third Wave: Democratization in the Late Twentieth Century”.

„În urmă cu 30 de ani, în ajunul lui 1989, România era una dintre cele mai sărace, mai izolate și mai retrograde ţări din Europa. PIB-ul său era de aproximativ 40 de miliarde de dolari. Românul de rând câștiga mai puțin de 150 de dolari pe lună, se obișnuise cu lipsurile frecvente și cozile la pâine. De asemenea, românul de rând putea fi torturat sau executat rapid la cel mai mic indiciu al lipsei de loialitate față de regimul comunist…

Să nu uităm că SUA au împins România în Occident iar armata română a fost vehiculul principal al integrării în NATO. Aș vrea să depun și o mărturie personală. După alegerile prezidențiale din 2000 (Corneliu Vadim Tudor vs. Ion Iliescu) imaginea României la Washington era dezastruoasă. Făcând o serie de interviuri la Washington pentru o cercetare despre relațiile civil-militare am fost apelat cinic de către profesorul Charles Gati, ce îmi arăta afișul unui think tank cu titlul „Romania: a failing state?”. „Ce să mai vorbim de integrarea României în NATO…”, spunea Gati. Prima vizită a președintelui Iliescu la Washington a fost făcută pe ușa din dos, ca invitat la National Prayer Breakfast. În acel context, ambasadorul Mircea Geoană vâna efectiv câțiva congresmeni pentru a-i introduce în sala unde aștepta, răbdător, președintele Ion Iliescu.

2.„Nimeni nu este mai presus de lege”!

“Așa cum spunea președintele Trump în luna iunie: Statele Unite vor susține întotdeauna lupta României împotriva corupției.” … „Înființarea de către România a instituțiilor anti-corupție atestă faptul că românii sunt curajoși în apărarea libertăților câștigate în 1989. Oameni cinstiți și curajoși din aceste instituții și din sistemul judiciar trebuie să apere întâietatea legii asupra politicii care constituie din antichitate principalul dar făcute de civilizația occidentală lumii.”

Acest mesaj este nuanțat și direct. Nu există două tabere, Cei Buni și Cei Răi, iar corupți sunt atât în clasa politică cât și în instituțiile de stat. Mesajul lui Mitchell este explicit, că SUA nu sprijină un grup în defavoarea celuilalt ci pe oamenii cinstiți și curajoși din aceste instituții și din sistemul judiciar. Având în vedere că sunt sisteme ierarhice închise, aceste instituții trebuie să își facă ele însele curățenie în propria ogradă. Cel puțin așa am înțeles eu acest mesaj.