Președintele, vicepreședintele și toți funcționarii civili ai guvernului Statelor Unite vor fi îndepărtați din funcție prin punerea sub acuzare și condamnarea pentru trădare, mită sau alte delicte și abateri de comportament foarte grave – Constituția Statelor Unite, Articolul II, secțiunea 4.
Prin constituție, singurul for care poate pune sub acuzare un înalt funcționar al guvernului american este Camera Reprezentanților din Congres (prin votul cu majoritate simplă) și singurul organism care poate decide demiterea sau achitarea celui acuzat este Camera Senatului din Congres (prin votul de mai mult de 2/3, adică 67 senatori din 100).
În procesul de judecare a unui funcționar federal superior, senatul joacă simultan două roluri: cel de judecător și cel de corp de jurați.
Când sentința senatului, prezidat de judecătorul suprem șef, confirmă vinovăția celui în cauză, acesta este îndepărtat din funcție și mai poate fi pedepsit și prin interdicția prin descalificare de a mai ocupa vreodată o funcție publică.
În cazul în care se urmărește și aplicarea unor alte sancțiuni, ca amenzi sau închisoare, acestea sunt lăsate să fie decise ulterior demiterii, de un tribunal civil.
Formularea celor trei motive principale pentru punerea sub acuzare, trădare, mită (corupție) sau alte delicte și abateri de comportament foarte grave (other high crimes and misdemeanors), este foarte limpede pentru primele două, dar destul de echivocă în ceea ce privește al treilea.
Explicația rezidă din faptul că textul constituțional care se referă la punerea sub acuzare a fost inspirat de regulamentul parlamentului britanic din anul 1376. În limbajul de atunci, “delicte sau abateri de comportament foarte grave” însemna ceva limpede pentru toți, dar claritatea a fost pierdută în cele câteva secole care au trecut de atunci.
Mai mulți analiști au contribuit cu comentarii care să clarifice conținutul textului constituțional.
Condiția definită ca delicte și abateri de comportament foarte grave se referă la orice încălcare a unor legi, regulamente, reguli sau statute în vigoare, cum ar fi abuzul de putere, declarațiile false, imoralitatea, viciile, proasta administrare a națiunii sau înșelarea încrederii publice.
Toate cele trei motive pentru demitere prin proces constituțional trebuie să atingă un grad înalt de vinovăție și trebuie să fie clar cauzatoare de pierderi sau punere în pericol a națiunii pentru a putea fi admise.
De la votarea constituției (1787) până în prezent, congresul american a activat articolele de punere sub acuzare de 60 de ori, dar acuzarea a fost urmată de judecarea în senat numai de 19 ori (pentru doi președinți, un vicepreședinte, un senator și 15 judecători federali).
Mulți președinți americani au fost amenințați cu punerea sub acuzare, începând cu primul președinte votat, George Washington.
Punerea sub acuzare a unui înalt funcționar guvernamental de către Congresul Statele Unite este un proces politic, nu unul juridic.
El se adresează gravelor greșeli ale celui acuzat față de guvernul american și față de stat, nu pentru abateri legale, civile sau penale, care intră în jurisdicția tribunalelor civile și care – dacă e justificat – poate fi amânat până la terminarea mandatului funcției.
În ziua de 10 decembrie 2019, liderii democrați din Camera Reprezentanților au anunțat formularea articolelor de punere sub acuzare a președintelui Donald J Trump, pentru delicte și abateri foarte grave de comportament.
Cele două articole anunțate sunt: 1. abuzul de putere și 2. obstrucționarea congresului american în eforturile de investigare a preșdintelui.
Cu acest act, se întrerup audierile comisiei juridice a congresului și se înaintează cele două articole de punere sub acuzare Camerei Reprezentanților pentru vot.
Liderii democrați din congres anunțând formularea articolelor de punere sub acuzare a președintelui Trump.
Enunțarea articolelor de punere sub acuzare de azi este rezultatul a câtorva luni de investigații, în care cele mai active organisme au fost cele două comisii ale camerei reprezentanților: comisia de informații, condusă de Adam Schiff și comisia juridică, condusă de Jerry Nadler, ambele comisii cu majoritate democrată .
Încă neoficial anunțat, votul în plen al camerei este așteptat să aibă loc săptămâna viitoare. Acesta va fi cel de al doilea pas din procesul de acuzare a președintelui, primul fiind faza de investigare.
Prognosticul este că punerea sub acuzare va trece de camera reprezentanților, unde democrații au majoritatea (233 la 197), dar se așteaptă ca votul să fie exclusiv monopartinic, fără nici o susținere republicană.
Acest fapt reprezintă o mare slăbiciune a actualului proces de demitere a președintelui Trump, prin faptul că nu se aliniază cu ceeace Părinții Fondatori au enunțat despre ceea ce nu ar trebui să fie punerea sub acuzare a unui funcționar federal superior: un act de mare gravitate, care trebuie să aibă un suport politic larg și care nu trebuie să fie motivat de dorința de răzbunare politică sau de partizanat excesiv.
Când Părinții Fondatori au introdus în constituție articolul despre punerea sub acuzare a înalților funcționari, inclusiv a președintelui, pentru prima dată în istorie, ei au conceput acest lucru ca un element al sistemului de control (cheks and balances), menit în primul rând să prevină acumularea de puteri excesive, care ar putea duce la o “președinție de tip imperial”.
Benjamin Franklin a spus că măsura adoptată de tânărul stat american este superioară metodei prin care țările europene și-au pedepsit, dealungul anilor, regii abuzivi: omorul.
În aplicarea articolului de punere sub acuzare sunt multe elemente pozitive care au rostul prezervării democrației, dar – după cum a spus Alexander Hamilton, unul din promotorii măsurii – sunt și pericole ascunse.
Într-un text istoric (The Federalist N3. 65), Hamilton a scris: …judecarea greșelilor politice grave care sunt acuzabile nu va stârni pasiuni intense în întreaga comunitate decât rareori și deobicei o va împărți în facțiuni mai mult sau mai puțin favorabile sau ostile celui acuzat…și întotdeauna va exista marele pericol ca decizia să se facă mai mult în funcție de puterea partidelor, decât prin demonstrarea reală fie a vinei, fie a inocenței.