Martin S. Martin. Compromisul în politica americană

Motto: Nu trebuie să negociem din frică, dar nici nu trebuie să ne fie frică să negociem – John Fitzgerald Kennedy

Pentru mulți, compromisul este și trebuie să fie o componentă constantă a politicii dintr-o democrație.

Invariabil, în climatul politic de tip democratic există mai multe opinii într-un subiect, de unde și frecventele controverse sau chiar confruntări politice.

Spre deosebire de “liniștea” din statele cu regimuri autoritare, în care părerile deosebite de vocea unică atotștiutoare sunt suprimate, arena politică din democrații este gălăgioasă, grație legii unanim acceptate a dreptului de exprimare liberă.

Compromisul politic este în primul rând o formă de respect. Prin recunoașterea faptului că adversarul politic are dreptul la o părere diferită de a ta și la un scop politic altul decât al tău, plasezi oponentul într-o poziție de egalitate.

Este greșit să te aștepți ca numai planul tău să reușească și să țintești îndeplinirea lui în proporție de 100%.

Prin încheierea unei negocieri prin care obții 30% din ce ai fi vrut, găsești că ai înaintat cu 30% față de poziția în care erai când negocierea nu începuse încă a spus un politician experimentat.

În al doilea rând compromisul aduce politicienilor pragmatici câștigul considerabil al salvării relației. Evitarea rigidităților și al ostilității politice îți va da șansa de a avea mâine un partener de discuție bine inenționat, când o altă problemă va trebui rezolvată.

Amy Gutmann și Dennis Thompson, doi universitari care predau științele politice la universitatea Princeton și respectiv Harvard, consideră rezistența la compromis a unor politicieni ca o incapacitate de a renunța la pozițiile categorice și atitudinile dușmănoase din timpul campaniilor electorale prin care au fost aleși.

Perpetuarea ideilor și poziților din campanie (permanentizarea campaniei), în dauna acceptării responsabilităților de guvernare, este un semn de imaturitate politică și de neînțelegere a principiilor democrației americane. Cei doi consideră refuzul de compromisuri ale unor astfel de politicieni rezultatul unei stări mintale negative, incompatibilă cu realizările.

Pe lângă lipsa de rezultate care derivă dintr-o astfel de strategie politică, mai apar și alte consecințe ca instaurarea unui climat dușmănos și suspicios și ratarea unor ocazii favorabile pentru propriul partid.

Instrumentul de tip compromis politic nu este comparabil cu situațiile de compromis moral din viețile individuale sau din carierele artistice și nu are conotația negativă a unor cedări față de principiile de corectitudine și de valoare.

Mai degrabă, prin compromis politic trebuie înțeles efortul bine intenționat de a face ca lucrurile să se întâmple, refuzând stagnarea ineficace din contrazicerile fără sfârșit.

Pentru că un politician de succes trebuie să facă lucrurile să se întâmple, nu numai să le enunțe.

Un mare diplomat a spus că politica este arta de a face posibil ceea ce este necesar (Charles Maurice de Talleyrand).

Politician de mare finețe și încununat de multe succese, republicanul Ronald Reagan a avut, pentru cea mai mare parte a mandatelor sale de președinte, un congres majoritar democrat, cu care a cooperat foarte bine și cu ajutorul căruia a transformat în realitate numeroase inițiative politice.

Vorbind, cu bine cunoscutul lui umor calm, despre inevitabilitatea de a accepta compromisuri, Reagan a spus: Nimeni nu trebuie să se aștepte să ia felia întreagă. Azi am să iau de la tine jumătate din felie, dar am să vin din nou mâine pentru cealaltă jumătate.

Guvernul american este parțial înțepenit de o lună de zile din cauza unui conflict pentru care nu s-a găsit rezolvare.

Președintele Trump refuză să semneze bugetul pe anul 2019 dacă nu conține aprobarea unui fond de 5,7 de miliarde de dolari, necesar zidului de separare de la granița de sud și numește situația din zonele unde imigranți ilegali traversează în masă frontiera cu Mexicul o criză umanitară și de securitate națională.

Adversarii săi politici, membrii democrați ai congresului, se opun construirii unui zid de etanșeizare a graniței de sud și îl numesc “imoral și ineficace”.

Ei cer ridicarea imediată a blocajului guvernamental și consideră, fără să promită, posibile negocieri cu Casa Albă, numai după reluarea activității guvernului la nivelul de 100%.

Promisiuni asemănătoare făcute în trecut au rămas nerespectate.

În după amiaza zilei de 19 ianuarie a.c., președintele a prezentat oferta unui compromis prin care acceptă prelungirea cu trei ani a statutului de rezidenți americani pentru două categorii de cetățeni străini: cei numiți “Dreamers”, care sunt adulți proveniți din copiii aduși pe teritoriul american ilegal cu ani în urmă și tolerați până acum în baza actului DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals), semnat de președintele Obama, și cei din grupul TPS (Temporary Protected Status).

Prima categorie numără 700.000 de oameni, cea de a doua 300.000.

În schimbul acestei promisiuni, criticată de republicanii cei mai conservatori ca find de fapt o acceptare a aministiei pentru imigrația ilegală, este cerută suma de finanțare a zidului de graniță.

Compromisul oferit de președinte a fost prompt refuzat de democrații din congres, strâns controlați de speakera camerei reprezentanților Nancy Pelosi și de senatorul Chuck Schumer, fără ca să fie prezentată nici o altă alternativă sau sugestie.

Așa se face că nu există încă șansa unei rezolvări a blocării parțiale a activității guvernamentale, că circa 800.000 de salariați federali nu primesc salariile și că un număr de agenții și departamente nu se pot întoarce la activitatea normală după o lună de întrerupere.

Prin prezentarea acestui ultim proiect de compromis sub forma unui discurs de la Casa Albă, Donald Trump s-a adresat direct națiunii, scurtcircuitând media.

Majoritatea poporului american vrea să se consolideze granițele, vrea să fie suprimată imigrația ilegală și vrea ca imigrația legală să fie sprijinită cu toate mijloacele și să permită intrarea în țară a cetățenilor străini educați în domenii de vârf, dornici de muncă și care doresc să se integreze națiunii americane.

De care țara are nevoie, cu atât mai mult cu cât relansarea economică a creat o mare cerere de forță calificată de muncă.