În săptămâna următoare sărbătorii de Thanksgiving, Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din congresul american intră în scena anchetei care îl vizează pe Donald Trump, după ce i-au fost înmânate toate datele Comisiei de Informații.
Ea va proceda la propriile audieri, după care va redacta Articolele de Punere sub Acuzare. Ca să se întâmple acest lucru, este nevoie ca datele obținute prin declarații, audieri, rapoarte, inclusiv cele de la “agentul (ții) de integritate” rămas (și) anonim (i), vor fi analizate și se va stabili că materialul este încadrabil în criteriile de punere sub acuzare a unui funcționar superior federal.
Constituția americană prevede că punerea sub acuzare și judecarea funcționarului investigat, care poate duce la demiterea lui, se poate face dacă dovezile demonstrează una sau mai multe din cele trei motive formulate de constituție: trădare, mită sau alte infracțiuni și comportament delictual (Articolul I, secțiunea 2-a).
La ultima categorie, a cărei formulare vagă permite interpretări foarte diferite, cel mai frecvent motiv care a fost utilizat în trecut a fost abuzul de putere.
Singurul for care poate declanșa mecanismul de punere sub acuzare a unui funcționar federal superior, inclusiv președintele, vicepreședintele, membrii congresului sau judecătorii federali, este Camera Reprezentanților.
În cazul președintelui Donald J. Trump, investigația făcută de congres, cu intenția punerii sub acuzare, a fost declanșată de decizia președintelui de a bloca temporar ajutorul financiar și militar destinat Ucrainei, fapt suspectat de investigatori ca fiind corelat cu eforturile Casei Albe de a obține de la guvernul ucrainian date de anchetă compromițătoare legate de activitatea posibil frauduloasă a lui Hunter Biden (fiul fostului vicepreședinte Joe Biden), ca membru al consiliului de administrare al companiei energetice Burisma.
Ca întotdeauna, părerile sunt împărțite.
Cei care îl acuză pe președinte, toți membri ai partidului democrat, au făcut mari eforturi să obțină de la martorii audiați, în secret sau public, dovezile necesare pentru incriminarea șefului executiv.
Baza electorală a partidului democrat, mai ales segmentul ei cel mai radical, ca și majoritatea politicienilor democrați, care par să acționeze pentru satisfacerea propriilor alegători, nu sunt la prima încercare de a-l ataca pe președinte și nici acea de a declanșa acțiunea de punere sub acuzare.
Imediat după alegerile din anul 2016, politicienii democrați și media care îi susține au acuzat pe președinte de căutarea de interese financiare prin folosirea abuzivă a funcției sale, de delict prin plata unei prostituate (Stormy Daniels) pentru servicii sexuale, sau de conspirație în colaborare cu autoritățile rusești pentru fraudarea alegerilor.
Anchetele de presă, legate de aceste subiecte, ca și lunga și costisitoarea investigație a comisiei Mueller, legată de presupusa conspirație cu rușii, nu au produs rezultatele avid așteptate de anti-Trumpiști.
Cu doar unsprezece luni înainte de viitoarele alegeri prezidențiale americane, cea de a patra încercare de compromitere și scufundare a celui de al 45-lea președinte a trecut de prima fază, investigarea.
Urmează faza de punere formală sub acuzare și – dacă acest lucru va fi votat de Camera Reprezentanților – se va ajunge la a treia fază, cea de “judecată” în plenul senatului, prezidat de judecătorul suprem șef, John Roberts.
Cei care îl apără pe Trump susțin că întreg procesul este pur politic, dar că este susținut numai de unul din partide și nu a fost capabil să mobilizeze un suport bipartizan, că faptele pentru care este acuzat președintele pot fi interpretate ca erori de decizie, dar nu ajung la nivelul de delicte sau trădare și că tot procesul este motivat de incapacitatea democraților de a-l ierta pe Trump pentru că a învins-o în alegeri pe Hillary Clinton.
Printre criticii procesului deschis președintelui se numără Alan Dershowitz, o mare autoritate în domeniul legislativ și profesor emerit la universitatea Harvard, Kenneth Starr, fostul investigator principal al marelui juriu care l-a pus sub acuzare pe președintele Clinton în anul 1997, fostul senator democrat Joe Liberman, senatorul statului Carolina de Sud Lindsey Graham, senatorul statului Louisiana John Kennedy și delegații republicani: Jim Jordan (Ohio), Steve Scalise (Louisiana), Elise Stefanik (New York), Devin Nunes (California), John Ratcliffe (Texas) și Mike Turner (Ohio).
În timp ce majoritatea mediei se situează pe pozițiile anti-Trump, platformele de televiziune Fox News și Breitbart îl susțin și se opun campaniilor furibunde purtate de CNN, MSNBC, PBS, CBS, ABC și NBC.
Interesul publicului este moderat și opiniile sunt cam egal împărțite între apărătorii și detractorii președintelui.