Martin S. Martin. Șiretenia coreeană a ales izolarea și sărăcia

Mitingul s-a scurtat, despărțirea a fost bruscă și – cu toate asigurările diplomaților că s-au făcut progrese și că mai sunt speranțe pentru viitor – cei doi șefi de stat s-au despărțit îmbufnați.

Iar prânzul de gală, care trebuie să sărbătorească încheierea unui acord, a rămas nemâncat, cel puțin de delegațiile americană și nordcoreeană.

Președintele american a spus că “sunt situații în care trebuie să te ridici și să pleci, atunci când negocierile îți arată că rezultatul lor nu va fi ceea ce ar trebui să fie”.

El a precizat că echipa Kim Jung-Un a cerut ridicarea tuturor sancțiunilor impuse de coaliția internațională, înainte de a considera orice reducere a puterii lor nucleare.

Echipa nordcoreeană s-a grăbit să contrazică afirmațiile diplomaților americani, dar nu a avut date care să justifice de ce a procedat într-un mod care a spulberat întâlnirea la vârf, de la care lumea aștepta atât de mult.

Coreea de Nord se întoarce la regimul de stat penalizat, lipsurile se vor agrava și mai mult, prosperitatea care ar fi putut să vină nu se va realiza. Exemplele atâtor țări asiatice care au dezlănțuit economii cu putere de tigru, inclusiv cel al Chinei și Vietnamului, nu vor fi imitate de nordcoreeni.

Cel puțin deocamdată.

Dar Kim Jung-Un a șterpelit ceva de la cele două întâlniri: Singapore și Hanoi.

L-a făcut pe cel mai puternic om din lume să vină să discute cu el, în zone relativ vecine țării lui, pe motivul că nu-i place să zboare.

A obținut o campanie de presă care a câștigat atenția întregii lumi și – în miile de fotografii ale celor doi – s-a situat pe o poziție care sugerează egalitatea.

Acelea vor fi fotografiile mereu arătate poporului nord coreean, mai mult ca sigur însoțite de comentarii care vor sublinia puterea conducătorului adorat și respectul de care se bucură în lume.

Propaganda nordcoreeană l-a folosit pe Donald Trump ca pe leul de butaforie lângă care se pozează vizitatorii de bâlci, ca să dea iluzia că sunt vânători neînfricați.

Cel mai mare câștig al liderului nordcoreean – după părerea mea – este că, indirect, lumea a fost obligată să privească cum statul dictatorial al familiei Kim se impune ca o putere nucleară, chiar dacă ilegitimă.

Cu toate multele speranțe anulate și Donald Trump a câștigat ceva din acest târg ratat.

Cu un gest foarte rar întâlnit în lumea diplomației, el s-a sculat de la masa negocierilor pe care le-a închis fără echivoc.

Fără să fie spus în cuvinte, plecarea de la Hanoi a fost o declarație a părerii că tratativele deviate de la planul inițial nu sunt decât o pierdere de vreme.

Alți parteneri de discuții viitoare cu președintele american au notat și vor ține minte: dacă negocierile o vor lua razna, așteaptă-te la trântit ușa.

Nu toate întâlnirile diplomatice sfârșite pe un ton abrupt rămân fără rezultat. In octombrie 1986, la Reykjavik, Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov au anulat ultima zi a întâlnirii și s-au despărțit fără să încheie un acord.

Dar la mai puțin de un an, pe baza înțelegerilor din capitala islandeză, s-a semnat la Washington Tratatul Armelor Nucleare cu Rază Medie de acțiune (INF), încă în vigoare.

Comentând diplomația unei mari puteri, Theodore Roosevelt a citat un proverb african: vorbește potolit și umblă cu un ciomag mare la tine.

La ieșirea lui Trump din sala de negocieri de la Hanoi, un ciomag a fost văzut pe umărul său.