Martin S. Martin. Statele Unite. Cu bune, cu rele… De ce continuă democrații să susțină un candidat dement?

Motto: Nu trebuie să vizităm un ospiciu pentru a vedea minți demente; planeta noastră este un spital de nebuni al universului – Johann Wolfgang von Goethe

Nu trebuie să fii psihiatru, sau să ai cunoștințe medicale, pentru a observa că felul în care funcționează mintea lui Joe Biden, candidatul democrat pentru postul de președinte al țării, nu este în ordine.

Politicianul de carieră, în vârstă de 77 de ani, a petrecut mulți ani în senat și a fost pentru opt ani vicepreședintele uniunii americane, sub președintele Barack Obama.

Dealungul anilor, Biden îi obișnuise pe observatori cu afirmații sau propuneri surprinzătoare, dar ele erau coerente și aveau o logică a lor.

După începerea campaniei democrate preliminare din anul trecut, publicul și analiștii au observat că fostul vicepreședinte se comportă diferit, are o performanță slabă, sugerează lipsa de energie și nu are – adeseori – replica la observații sau critici venite de la competitorii săi.

Mai mult, el își pierde în mod repetat șirul vorbirii și uneori utiă despre ce vorbește.

În prima dezbatere publică a candidaților democrați, Joe Biden a părut mai mult absent și observatorii au numit prestația lui drept catastrofală.

Apoi Biden și-a revenit parțial, avansul lui a crescut și el a reușit să facă pe toți ceilalți candidați să abandoneze cursa electorală. Conducerea democrată oficială și – mai din umbră – fostul președinte Obama au ajutat ca acest lucru să se întâmple, ba chiar mult mai devereme decât se așteptau cei mai mulți.

Dar lucrurile au progresat, gafele lui Biden s-au înmulțit și au apărut noi elemente, identificate și comentate de politicieni, dar și de oameni din domeniul  științelor neuro-psihice, sau de specialiști în comunicarea neverbală.

Mai întâi au fost bâlbâielile și dificultatea de a termina propozițiile, pauzele cu privirea în gol, ca și repetatele răspunsuri “Nu-mi amintesc”.

S-a remarcat faptul că, pe măsură ce lunile treceau, Biden nu a acceptat nici un interviu lung și detailat, iar strategii din campania lui i-au scurtat drastic discursurile și aparițiile publice.

Apoi au apărut lapsusurile: încercând să citeze un fragment din constituție, Biden a uitat textul, referindu-se de mai multe ori la Obama, fostul lui vicepreședinte i-a uitat numele și a încercat să camufleze uituceala cu numele surogat “my boss”.

Vorbind despre Bernie Sanders, al cărui nume l-a uitat deasemeni, Biden l-a numit “prietenul meu Vermont” (nu din statul Vermont).

Afirmațiile din discursurile publice s-au dovedit adesea inexacte sau chiar confabulații: Joe Biden a afirmat că a fost profesor universitar și apoi că a fost arestat în Africa de Sud, când a încercat să-l viziteze pe Nelson Mandela. Niciunul din aceste lucruri nu s-a întâmplat.

El a mai afirmat că lipsa de control a armelor de foc a dus la pierderea vieții a 150.000.000 de americani (!), a spus că fiul său și-a pierdut viața în războiul din Irak (Joseph Beau Biden a murit din cauza unei tumori cerebrale) și că va fi primul președinte care va desemna o senatoare de culoare (senatorii nu se desemnează, ci se aleg prin vot direct; premiera cu alegerea unei senatoare de culoare din anul 1993 este bine cunoscută).

Aproximativ 10% dintre oamenii de vârsta lui Joe Biden, adică dintre cei care apropie 80 de ani, au dificultăți de memorie, de diferite grade.

Dar situația candidatului democrat este diferită: schimbările survenite sunt mai mult decât uitări, sunt recente, se acumulează continuu și sugerează un proces de deficit cognitiv nou, prea vizibil pentru a fi ignorat.

Biden ar trebuie să fie testat pentru funcțiile cognitive a scris editorialistul John Hendrickson de la publicația The Atlantic (www.theatlantic.com), iar Elizabeth Bauer (www.forbes.com), citându-l pe Roger Kimball de la The Spectator, a formulat mai de-a dreptul: acestea nu sunt gafe…sunt semnele unei incapacități mintale severe.

 Psihiatrul norvegian Fred Heggen a publicat editorialul “De ce susțin democrații un candidat posibil dement?” (www.netavissen.no) și a afirmat că este o nebunie să lași pe cineva ca Biden să fie cel care are degetul pe butonul nuclear.

 Încetați să mai numiți asta o simplă bâlbâială, a scris Caitlin Johnstone, sunt duzini de exemple despre simptomele de demență ale lui Biden, comparând “gafele”, bâlbâielile, lapsusurile și atitudinile filmate ale candidatul democrat cu lista simptomelor descrise de Mayo Clinic pentru recunoașterea condițiilor de boală mintală (www.caitlinjohnstone.com).

De ce se întâmplă aceste lucruri?

Mai întâi establishmentul democrat, îngrozit de perspectiva ca socialistul Bernie Sanders să câștige preliminariile, a mizat totul pe Biden, sperând că “ciudățeniile și gafele” acestuia vor fi doar ceva trecător, neperceput de majoritatea alegătorilor.

Nu a fost așa și lucrurile au progresat, iar ceea ce a fost – pentru o vreme – un subiect de glumă, devine clar o condiție gravă, cu puține soluții.

O primă rezolvare ar fi ca democrații să accepte testarea psihiatrică a candidatului lor și să propună retragerea lui din campanie, după confirmarea afecțiunii invalidante.

Asta ar echivala cu certa pierdere a alegerilor.

O a doua soluție, care pare să fie cea aleasă de puternicii partidului, este să promoveze un candidat pentru postul de vicepreședinte, care să fie puternic și capabil să antreneze masele de alegători.

Strategia campania ar putea fi schimbată prin subtile intervenții care să convingă votanții că, în acest an, votați pentru Nr.2, lăsând să se înțeleagă că o rocadă se va întâmpla imediat după succesul în alegeri.

Pe lângă soluționarea “situației Biden”, fără a o defini limpede și a o recunoaște, un astfel de plan ar permite alegerea unui președinte democrat, în persoana aleasă integral de comitetul de conducere al partidului, fără ca el/ea să fi fost trecut (ă) prin mecanismul de verificare al preliminariilor.

Istețime politică sau risc nerealist din partea unui partid disperat?