Martin S. Martin. Statele Unite. Cu bune, cu rele… Microșcolile pandemiei

În Statele Unite, modalitatea de școlarizare la domiciliu este mai dezvoltată decât în orice altă țară. Cifrele raportate înainte de pandemie arătau că peste 1,7 milioane de copii (3,5% din copiii de vârstă școlară) urmau școala la domiciliu, de obicei având ca educatori unul dintre părinți.

După închiderea școlilor legată de epidemia COVID19, copiii au urmat “școala de la distanță”, prin programe video computerizate de tip Zoom generate de școlile lor, cu un număr variabil de ore de predare, dar cu un volum mai mare de “teme pentru acasă” decât primeau înainte.

Școlarizarea fără contact direct s-a prelungit până la vacanța de vară și a dus la multe rezultate bune, dar a creat și două situații care au influențat în mod negativ surogatul de școală ales de nevoie.

Mai mulți părinți nu au putut ține pasul cu ajutarea copiilor la temele de acasă, fie fiindcă nu aveau pregătirea necesară, fie din dorința de a evita eforturile necesare.

Unii copii au rămas în urmă cu pregătirea școlară și mulți părinți se tem că ei nu vor putea face față claselor la care urmează să avanseze.

Pe de altă parte, izolarea prelungită a copiilor a generat o traumă psihologică remarcată în cele mai multe familii.

Acum, în preajma reînceperii școlilor, a cărei dată este în cele mai multe state sfârșitul lunii august, s-au adăugat alte probleme.

Mai multe state se opun redeschiderii școlilor. 

Tot împotriva reluării școlii cu contact direct sunt unele asociații de profesori sau de părinți, îngrijorați de riscul crescut al contaminărilor.

Chiar părinții care ar vrea să se reia școala clasică au temeri legate de transportul în comun cu autobuzele școlare și de posibilitatea ca un număr de copii, purtători de virus dar asimptomatici, să vină la școală mai multe zile și să infecteze involuntar pe alții.

Toate acestea au dus la apariția unui nou model de școală la domiciliu, numit – în lipsa unui termen mai bun – școala de grup (pod school), sau microșcoala particulară.

Formula este acea a unui grup restrâns de copii (6-10), toți testați negativ pentru coronavirus, care vin pentru 3-4 ore de școală la casa uneia dintre familii, unde este aranjat un spațiu corespunzător. 

Grupul este școlarizat de un profesor licențiat, sau de un absolvent de colegiu care nu are servici, angajat de familiile din proiect. 

Venitul asigurat acestora este între $30 și $ 100 pe oră și rezultă, pentru fiecare familie, într-un cost mai redus decât cel al școlii particulare la care mergeau copiii înainte de pandemie.

Sunt câteva avantaje: eliminarea izolării prelungite a copiilor, evitarea contactului cu mulți copii la școală și pe durata transportului, o pregătire mai bună a copiilor decât ar putea-o face oricare dintre părinți, în timp ce părinții își pot vedea liniștiți de serviciile lor.

Ca urmare, școlile au raportat o “vânătoare secretă” a profesorilor, care sunt tentați să participe la noile posturi, bine remunerate și comfortabile.

Părinții îngrijorați s-au dovedit inventivi: în loc de a duce copiii la școală, ei aduc educatorii la copii.

 Cu ajutorul comunicării on line recrutările și înscrierile la noile forme de școală se fac cu ușurință și site-urile de asociații pandemic pods de pe facebook au înregistrat câteva zeci de mii de membri în doar câteva zile.

Partea negativă a acestei inițiative este teama că va rezulta într-o pregătire inegală a copiilor și faptul că noua variantă de școlarizare nu este accesibilă decât familiilor care își pot permite costul școlarizării particulare.