Martin S. Martin. Zidul lui Trump

Motto: Donald Trump este un om imperfect, care a sesizat perfect nevoile și dorințele poporului american. Însă căile alese de el pentru îndeplinirea lor sunt de multe ori neortodoxe și surprinzătoare. (Martin S. Martin)

Dificultatea de a rezolva azi criza imigrației ilegale din Statele Unite decurge din trei factori: volumul mare și neîntrerupt de treceri ilegale ale frontierei de sud care s-au petrecut nestânjenite pentru mulți ani (30-40), amânarea repetată a căutării unei soluții definitive și opoziția politică intensă a Partidului Democrat și a stângii radicale, motivate de dorința de a-și lărgi electoratul.

Țara are azi o situație critică legată de numărul mare de imigranți ilegali (cel puțin 13 milioane), de marile cheltuieli care rezultă din aceasta, de conflictul dintre autoritățile federale de imigrație și sistemul de orașe sanctuar care li se opune, de problemele de securitate conexe cu imigrația necontrolată (boli, droguri, terorism) și de lipsa de progres în subiect.

Alegerea ca președinte a businessmanului Donald Trump s-a datorat în mare măsură programului de combatere a imigrației ilegale, pe care l-a prezentat cu perseverență (Trump a fost primul politician care a vorbit deschis despre acest subiect) și care a avut un mare efect asupra publicului.

În varianta propusă de Trump pentru stăvilirea imigrației clandestine (și pentru a “evita să ajungem ca Europa”) sunt trei elemente principale: securizarea graniței de sud, desființarea programului federal de loterie a vizelor și schimbarea sistemului actual de vize acordat străinilor, care este bazat pe legături de familie (și care duce la “imigrația în lanț”), cu unul bazat pe merite.

Pentru controlul strict al graniței de sud, pe unde pătrund în USA zilnic peste 1.000 de imigranți ilegali, Donald Trump a propus construirea unui zid înalt, capabil să descurajeze pe oricine ar încerca să-l escaladeze. Ideea zidului este mai veche, dar încercările anterioare s-au soldat cu construirea unor segmente limitate și acelea cu ziduri improvizate, incapabile să asigure o protecție foarte bună. Granița a rămas “poroasă” și s-a dezvoltat un întreg proces de traversări ilegale, speculat de o pătură de traficanți de oameni, fără scrupule și periculoși.

Adversarii lui Trump și în primul rând politicienii adepți ai granițelor deschise, asociațiile de suport pentru imigranți (majoritatea organizate și subvenționate de hispanici) și media antiTrump au ridiculizat proiectul și au continuat să susțină că zidurile nu dau nici o protecție.

Exemplele istorice îi contrazic însă: marele zid chinezesc (sec 3 î.e.n – sec 14 e.n), zidul împăratului Adrian (între Scoția și Britania 122-128 e.n.), zidul Berlinului (1961-1989), zidurile dintre teritoriile ocupate de Israel în West Bank și așezările palestiniene (2002), zidurile Israel-Gaza și Israel-Egipt (2011), zidurile care separă zonele demilitarizate de Corea de Nord (1954), zidul din vestul Belfastului (1969) care separă cartierele de protestanți de cele ale catolicilor și alte câteva au demonstrat eficacitatea acestor construcții în limitarea conflictelor armate și a imigrației nepermise.

Scopurile construcțiilor de protecție și izolare, date ca exemple mai sus, au fost foarte diferite: de la unele cu intențiile cele mai bune, până la dorința de oprimare și dominare totalitară a altora.

Indiferent de scop, intenția enumerării este aceea de a sublinia faptul că stavilele ridicate de om lucrează și atunci când sunt ridicate pentru a stăpâni puterea distrugătoare a apelor, ca și atunci când sunt obstacole în calea mareelor umane.

Mai mult, în Europa ultimilor ani, după exemplul Ungariei, care a ridicat un zid la granița cu Serbia, alte țări europene (Macedonia, Serbia, Austria) se înscriu pe aceeași cale: rezolvarea problemelor migrației amenințătoare prin separare.

Contrar programelor de favorizare a imigrației introduse și susținute de marii actori ai Uniunii Europene.

În majoritate cetățenii americani vor construirea zidului la granița de sud și ei își exprimă limpede poziția când răspund la sondajele de opinie, sau când scandează la mitingurile președintelui “Ridică acel zid!”.

În peste un an și jumătate de eforturi administrația Trump nu a reușit să obțină de la congresul american instrumentele cu care să-și îndeplinească promisiunile: aprobarea și finanțarea proiectului care să completeze zidul de etanșeizare a celor 2.000 de mile (3.219 km) de graniță continentală cu Mexicul.

Suma cerută de guvernul Trump este de 23 de miliarde de dolari, dintre care 18 miliarde vor fi necesare pentru construcție și restul de bani va asigura instalarea sistemelor electronice și a stațiilor de control, monitorizare și intervenție.

Deși partidul republican este majoritar în congres, Trump nu a obținut voturile fiindcă democrații au votat împotrivă în bloc și mai mulți republicani li s-au alăturat. Partidul republican dă un sprijin parțial președintelui astăzi, la fel cum a făcut-o în campania electorală.

În fața noii situații, președintele Trump a făcut în ziua de 29 iunie a.c. o declarație surprinzătoare, spunând că – dacă cererea lui pentru construirea zidului de graniță nu este aprobată de congres – nu va ezita să treacă la încetarea activității guvernului: Este timpul să avem o securitate adecvată a granițelor. Suntem de râsul lumii.Avem cele mai proaste legi de imigrație din lume – a spus el.

Ideea încetării activității guvernului (government shutdown) a stârnit puternice reacții din partea politicienilor din ambele partide, lucru ușor de înțeles având în vedere experiența nefericită a unor episoade de “închidere parțială a activității guvernului” care s-au petrecut în ultimii ani.

Iar strategii republicani au fost îngroziți auzindu-l pe șeful statului că propune un astfel de act cu doar câteva luni înainte de alegeri.

Este nevoie de câteva explicații pentru înțelegerea a ce reprezintă și cum se petrece momentul de “încetare” de care vorbim.

Este de fapt un conflict bugetar între ramura legislativă și cea executivă a guvernului. Conflictul apare  când fie congresul nu emite o lege necesară, fie președintele nu semnează o lege emisă de guvern în domeniul de “însușire a fondurilor”. Cum legea care obligă la aprobarea de însușire fondurilor a fost votată în anul 1976 (Appropriation Act), numai de atunci încoace s-au petrecut astfel de ciocniri politice, cu toatele în număr de douăzeci. Dar în numai opt din ele s-a ajuns chiar la încetarea, pentru perioade variabile, a activității guvernului, celelalte rezolvându-se în ultima clipă.

Când guvernul american își încetează activitatea, acest lucru nu se întâmplă deodată și nu duce la paralizia totală a administrației. La început, salariații din domenii neesențiale (parcuri, monumente istorice, muzee) sunt trimiși acasă, pentru a fi rechemați când lucrurile se normalizează.

Niciodată nu s-a ajuns la închiderea școlilor publice, a ministerelor, a agențiilor de securitate sau a tribunalelor. Iar finanțarea forțelor de apărare rămâne neîntreruptă chiar pe durate mai mari.

Dar suspendările activității guvernamentale nu sunt un lucru bun și prețul politic plătit de cei care ajung să fie declarați adevărații vinovați pentru ele este mare.

În anul 1996, când Newt Gingrich era speaker al congresului (a treia poziție de putere în stat), el a primit blamul pentru suspendarea de 21 de zile a activității guvernului și acela a fost momentul de la care a plecat sfârșitul carierei lui politice.

În ianuarie 2018, conflictul dintre președintele de abia ales și democrații din congres a provocat o scurtă suspendare a activității guvernului, pentru care a fost făcut responsabil senatorul Chuck Schumer. Asta l-a costat capital politic, chiar din partea mediei care deobicei îl susținea.

În situația ultimelor zile, amenințarea lui Trump este luată de unii ca un simplu bluff, o manevră de negociator învățat să procedeze ca în târguielile aprinse și fără mănuși ale afacerilor.

Pentru alții, chiar dacă se va dovedi în cele din urmă că este numai o amenințare, fără intenția de a merge până la capăt, nu este cea mai inspirată cale de a obține ceea ce dorește cu ardoare: Zidul.

Și, odată cu el, împlinirea celei mai populare idei-lozincă cu care a obținut un succes atât de mare în campania de alegeri.

În fine, dacă s-ar întâmpla cu adevărat, forțarea lucrurilor printr-o suspendare a activității guvernului, fie ea de scurtă durată, l-ar putea costa mult pe Trump și și mai mult pe candidații republicani la alegerile din noiembrie.

Părerea mea este că zidul de la granița de sud se va face, la fel vor fi strict controlate celelalte granițe și mai ales punctele de frontieră din aeroporturi și porturi. Și asta se va întâmpla în primul rând din cauza faptului că aceasta este ceea ce vor cei mai mulți americani.

Dar in Statele Unite de azi mai există un zid, care nu a fost ridicat de Trump, dar care s-a înălțat într-un mod accelerat de la momentul alegerii lui, atât de neașteptată și șocantă pentru mulți. Este zidul care separă cele două Americi: pro și anti Trump.

În toată istoria ei, politica americană a fost populată de scandaluri, atacuri fără scrupule, fraude, partizanate rigide și schimbări drastice de evoluție a unor politicieni. Dar această agitată lume a conflictelor a fost întotodeauna pusă la loc și ținută sub control de sistemul constituțional de “verificare și echilibrare” (“checks and balances”) și de justiția americană.

Un număr de elemente noi au făcut din lumea politică americană  a ultimilor ani un domeniu în care intensitatea conflictelor a ajuns maximă, înverșunarea a atins puncte de refuz ale compromisului și înțelegerii și s-au adăugat participanți noi, în primul rând  media ideologizată și instituțiile statului care se amestcă în lupta politică, într-un mod care nu a fost întâlnit până acum.

Pentru Victor David Hansen (National Review din 31 iulie 2018) Statele Unite se află deja într-un război civil ideologic. El enumeră principalele elemente care au dus la această situație conflictuală: globalismul, radicalismul campusurilor universitare și ale liceelor, boom-ul tehnologic, imigrația ilegală, noul “rasialism”, facționalismul stânga-dreapta, politizarea și “înarmarea” (acțiunea de a distruge oponenții, nu de a-i convinge) a mediei, organizațiilor activiste, a unor instituții ale statului (departamentul de taxe, departamentul de justiție, agențiile de informații), promovarea unor concepte care atacă valorile tradiționale ale societății americane (schimbarea statutului căsătoriei, schimbările de sex, alterarea termenilor pentru denumirea sexelor, emanciparea sexuală anarhică), corectitudinea politică absurdă și depășirea unor bariere de stil și ținută în politică.

În condițiile de azi, nu e de mirare că se dezvoltă cu repeziciune varianta neomarxistă botezată democrația socialistă, al cărei program se poate rezuma simplu: statul implicat în toate, dreptul fiecăruia de a primi totul gratis numai pentru faptul că există.

Pentru Hansen, climatul politic american a depășit cu mult starea conflictuală acută a anului 1968 și conduce societatea americană spre un nou 1860, anul în care nerezolvarea diferendelor de către politicienii iresponsabili și orbiți a dus la catastrofa războiului civil.

Generația actuală are nevoie de zidul lui Trump tangibil, solid, de încredere și protector, dar are și mai mare nevoie de demolarea zidului interior, lăsat de toate părțile, egal vinovate, să atingă o înălțime amenințătoare.