Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română

Dosarele Revoluţiei, Mineriadei, 10 august sunt pete pe obrazul Justiţiei din România. Trei dosare istorice în care o pleiadă de magistraţi – care, şi ei, primesc sau vor primi uriaşe pensii speciale –, şi-au bătut joc de actul de justiţie, şi-au bătut joc de mii şi mii de oameni care aşteaptă să li se facă dreptate, şi-au bătut joc de imaginea ţării.

Dosarul Revoluţiei. Tergiversat, clasat, redeschis, iar tergiversat, iar clasat, iar redeschis. Nu are o sentinţă definitivă nici după 31 de ani de la data comiterii faptelor vizate de anchetă. Pentru ca acest dosar să fie redeschis – procurorii îl clasaseră în 2009 –, a fost nevoie de o decizie a CEDO, care a stabilit că, fiind vorba despre omor şi infracţiuni contra umanităţii, deci fapte imprescriptibile, ancheta trebuie continuată. Au urmat ani în care nu s-a mai auzit nimic despre anchetă. Pentru ca, în octombrie 2015, Parchetul General să decidă, din nou, clasarea lui. A fost nevoie de sute de plângeri din partea unor oameni care îşi tot caută dreptatea din decembrie 1989, dreptatea lor sau a părinţilor ori copiilor lor ucişi atunci, sprijiniţi în acest demers de președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieș. A fost nevoie din nou de invocarea legislaţiei CEDO şi de presiune publică pentru ca dosarul să fie redeschis, în august 2016. În aprilie 2019, Parchetul General trimitea dosarul în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În octombrie 2020, judecătorul decide însă să-l retrimită la Secţia Militară a Parchetului General, pe motiv că avea “vicii ascunse”, cerând refacerea unei părţi consistente din rechizitoriu. Aşadar, dosarul e încă departe de final.

Dosarul Mineriadei. Tergiversat, clasat, redeschis, iar tergiversat, reluat de la aproape zero. Nu are, nici el, o sentinţă definitivă la aproape 31 de ani de la data comiterii faptelor vizate. Pentru ca acest dosar să fie redeschis a fost nevoie de o decizie a CEDO. Obţinută de victime şi de urmaşi ai unor victime ale represaliilor din Piaţa Universităţii, sprijinite în acest demers tot de președintele Asociației 21 Decembrie 1989. În martie 2015, CEDO obliga Statul român să identifice vinovaţii de violenţele din 13-15 iunie 1990, ceea ce a dus la redeschiderea anchetei de către Parchetul General, în toamna aceluiaşi an. În 2017 dosarul era trimis în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a zăcut, aproape doi ani, în cameră preliminară. În mai 2019, judecătorii au constatat nulitatea rechizitoriului, dispunând retrimiterea dosarului la procurorii militari de la Parchetul General, ceea ce s-a întâmplat efectiv în decembrie anul trecut. Aşadar, şi acest dosar e încă departe de final. Ca în cazul dosarului Revoluţiei, şi aici este greu de imaginat că vinovaţii vor răspunde; măcar pentru faptul că nu mai e foarte mult timp biologic la dispoziţie pentru tragerea lor la răspundere.

Stadiul în care se află aceste dosare – aşa cum am mai scris recent –vorbește de la sine despre victoria sistemului ale cărui temelii au fost puse în Decembrie 1989: “Un sistem format din neo-comuniști și foști securiști, ale cărui temelii au fost puse chiar în Decembrie 1989, când au confiscat Revoluţia. Un sistem din care fac parte cei care au confiscat Revoluţia şi au luat puterea – anticeauşişti, nu şi anticomunişti –, dar și oamenii, şantajabili, pe care i-au plasat în poziţii-cheie din statul român pentru ca aceştia să închidă ochii în faţa trecutului lor, a abuzurilor comise în decembrie 1989, a crimelor la care au recurs pentru a pune mâna pe putere, să-i protejeze în fața legii ori să față legi pentru găști politico-penale.”

Dosarul 10 august. Plimbat între parchete, clasat parţial, redeschis, iar clasat, pare că va urma calea pe care au fost puse dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Asta, dacă decizia de ieri a Tribunalului Bucureşti – care a dispus clasarea definitivă a faptelor ce vizau implicarea şefilor Jandarmeriei şi ai unor şefi din Ministerul de Interne în coordonarea represaliilor din 10 august 2018 – nu va ajunge la CEDO. Momentan, decizia este contestată deja la Curtea de Apel Bucureşti. Aşa că mai există un licăr de speranţă că lucrurile nu vor rămâne aşa, că pentru reprimarea violentă a mitingului antiguvernamental din 10 august 2018 nu vor răspunde doar câţiva jandarmi care au îndeplinit, cu exces de zel, ordinele şefilor, ci vor răspunde înşişi cei care le-au ordonant să intervină în forţă împotriva manifestanţilor paşnici; adică, cei care transformaseră Jandarmeria în gardă pretoriană pentru Liviu Dragnea şi camarila sa politică, cerându-i să lovească şi gazeze şi oameni paşnici ieşiţi în stradă pentru respectarea democraţiei, a regulilor statului de drept şi pentru independenţai Justiţiei care erau călcate atunci în picioare de la vârful Guvernului şi al Parlamentului. Rspunderea judiciară a foştilor şefi din Jandarmerie şi din MAI şi, implicit, a celor la ale căror comenzi politice au răspuns se impune, mai ales că fost o acţiune la care au existat indicii de premeditare, presa menţionând ca dovezi în acest sens ascunderea indicativelor de pe căștile jandarmilor, pentru a nu putea fi identificați, şi falsificarea, în actele oficiale, a orei de intervenție în forță. La acestea s-au adăugat minciuni și manipulări oficiale în cascadă, menite să justifice represaliile și să blocheze ancheta să ajungă la cei au planificat şi dirijat violenţele, apoi, după deschiderea dosarului penal, încercarea MAI, condus atunci de Carmen Dan, să blocheze ancheta, clasificând informații-cheie necesare în dosar.

Rămâne de văzut dacă cei care au interese, directe sau indirecte, în anchetă vor reuşi să dicteze acestui al treilea dosar istoric post-decembrist un parcurs judiciar similar cu cel avut de dosarul Revoluţiei şi de cel al Mineriadei. Ieri au înregistrat o mare victorie.

text publicat în premieră pe siteul PUTEREA A CINCEA