Melania Cincea. CCR, transformată în supra-actor politic

Prin decizia de ieri CCR îşi arogă, din nou, rolul de supra-actor politic. În plus, a marcat o premieră gravissimă: a luat o decizie bazată nu pe textul Constituţiei, ci pe declaraţii publice.

După noua nominalizare a lui Ludovic Orban pentru funcţia de premier, sesizarea CCR pe motiv de conflict de natură constituţională a reprezentat, alături de boicotarea votului de învestire şi suspendarea preşedintelui, unul dintre tertipurile luate în calcul de PSD pentru blocarea anticipatelor.

CCR a admis sesizarea formulată de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, social-democraţii Marcel Ciolacu şi Titus Corlăţean, susţinând că există un conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban pentru funcţia de premier. Considerând desemnarea acestuia ca fiind neconstituţională, CCR îi impune preşedintelui Klaus Iohannis să facă o nominalizare de premier care poate strânge o majoritate parlamentară.

Decizia a ridicat din start o serie de întrebări, care au adâncit suspiciunea că este una politică, nu una având la bază textul legii fundamentale. Ce articol din Constituţie prevede modul în care se formează o majoritate parlamentară – care este o acţiune strict politică? Nu există. Care articol din Constituţie obligă preşedintele să facă numirea unui premier după „canoanele” invocate acum de CCR? Nu există în Legea fundamentală niciun articol care să-i interzică preşedintelui  – actorul politic cu cea mai mare legitimitate electorală – să desemneze de mai multe ori un premier, chiar şi unul demis prin moţiune de cenzură. Art. 103 din Constituţie îi dă dreptul preşedintelui României să desemneze orice candidat propus de orice partid, în lipsa unui partid care să aibă majoritate absolută, iar PSD nu o are : „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.” Apoi, unde este conflictul de natură constituţională invocat de judecătorii CCR, din moment ce în Parlament a avut deja loc audierea candidaţilor pentru funcţiile de miniştri în viitorul Guvern şi din moment ce fusese programată şi şedinţa pentru votul de învestitură? Deloc întâmplător, probabil, CCR şi-a anunţat decizia cu puţin timp înainte de această şedinţă din Parlament, ceea cea dus practic la anularea ei.

La câteva ore după comunicarea deciziei CCR, însuşi preşedintele instituţiei, Valer Dorneanu – fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, fost preşedinte de Cameră a Deputaţilor ales de PSD –, a declarat că decizia a fost luată pe baza… declaraţiilor publice făcute de Ludovic Orban, care a menţionat că nu doreşte să fie învestit pentru a se ajunge la alegeri anticipate. „Ceea ce am reproșat noi ca și existență a conflictului, este faptul că persoana nominalizată, nu vorbesc aici de Ludovic Orban, vorbesc de candidatul care a fost propus, nu a fost propus pentru a coagula un guvern, ci a fost propus – cum declară candidatul – ca să pice, ca să fie rejectat. Deci sensul prevederilor constituționale este ca o propunere care se degajă să fie făcută cu scopul formării unui Guvern care să asigure continuitatea funcționării statului, a statului de drept.Practic Ludovic Orban a refuzat învestirea ca și candidat de prim-ministru desemnat. Tot ce a făcut a făcut în sensul să nu fie învestit”, a declarat Valer Dorneanu la A3. Adică, CCR a luat o decizie bazată nu pe textul Constituţiei, ci pe declaraţii publice. O premieră gravissimă.

Prin decizia de ieri, CCR reduce mult şansele declanşării alegerilor anticipate. Exact ce-şi doreau PSD şi acoliţii săi, ALDE, Pro România şi UDMR, din majoritatea parlamentară de strânsură, catalizată nu de proiecte de ţară comune, ci de ambiţii şi interese personale temporale şi de resentimente la adresa PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis. O decizie prin care CCR interferează în jocul politic. Din nou. A făcut-o şi în 2018, cu decizia referitoare la revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, invocând, atunci, un conflict de natură constituţională între puterea judecătorească şi cea executivă, când de fapt a fost un conflict politic între preşedintele statului şi ministrul Justiţiei, ambii parte a puterii executive.

Şansele declanşării anticipatelor au scăzut, deci, simţitor. Alegerile parlamentare la termen, din toamna acestui an, pentru ar putea fi momentul taxării la vot a actualei majorităţi parlamentare şi al schimbării acesteia. Acela ar putea fi momentul în care pot fi trimişi în Parlament oameni de bună-credinţă, care să genereze schimbarea actualei Constituţii. Printre destule minusuri generatoare de conflicte politice interminabile, actuala lege fundamentală îl are şi pe cel care conferă CCR, de facto, rolul de actor politic. Aici ar trebui „umblat” pentru ca rezolvarea unui conflict de natură constituţională între instituţii să nu poată fi făcută de CCR prin impunerea unei soluţii de rezolvare a conflictului, cum se întâmplă în ultimii ani, de când CCR emite decizii controversate ce vin mănuşă intereselor de la vârful PSD. De altfel, aceasta a fost tema unei discuţii publice şi în 2009, când a fost redactat Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România, în care se menţiona, între altele, că nu în toate situaţiile ajunse la CCR se poate face distincţie între conflictele juridice şi cele politice, pentru că majoritatea au o dublă natură. O discuţie care a murit în faşă, ca multe altele, care contraveneau intereselor unei majorităţi parlamentare toxice.

text publicat în premieră pe siteul PUTEREA A CINCEA