Melania Cincea. Pete pe obrazul Justiţiei

Sunt trei dosare mari şi importante – importante nu doar pentru cei care îşi caută dreptatea, ci pentru noi toţi şi pentru imaginea României –, în care o mână de procurori şi judecători şi-au bătut joc de mii şi mii de oameni care aşteaptă să li se facă dreptate: Dosarul Revoluţiei, Dosarul Mineriadei, Dosarul 10 august. Aş adăuga Dosarul Gheorghe Ursu pentru că, dacă va fi menţinută prima sentinţă, revoltătoare, ar însemna că statul român infirmă regimul de teroare impus înainte de 1989 prin Securitate.

Dosarul Revoluţiei. Sunt firave speranţele că vom vedea actul de dreptate înfăptuit în acest dosar care a zăcut la Parchetul General aproape 25 de ani, fiind redeschis doar la presiunea CEDO. În anii care au trecut de la comiterea faptelor au fost, probabil, distruse probe şi au dispărut, din cauze biologice, şi martori, şi călăi. La patru ani de la redeschidere şi la un an de la trimiterea în judecată – cu Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii –, dosarul este încă departe de sentinţa definitivă. Sunt mii de oameni care aşteaptă dreptatea pentru morţii şi răniţii din Revoluţie, cei mai mulţi împuşcaţi după căderea regimului Ceauşescu: 862 de morţi şi 2.150 de răniţi asupra cărora, spun procurorii, s-a tras haotic sau în baza unor ordine militare contradictorii, pe fondul unei psihoze teroriste induse cu intenţie de exponenţii noii puteri instalate, prin diversiuni şi dezinformări. Dosarul Revoluţiei, care ne conferă o dezolantă unicitate în peisajului fostelor state comuniste din Europa, este acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul Mineriadei. În anul în care se împlinesc trei decenii de la barbariile comise în 13-15 iunie 1990, la care Puterea de atunci a recurs pentru a bloca drumul României spre Vest și pentru a o menține în sfera de influență a URSS, românii primeau oficial vestea că dosarul Mineriadei se reia de la zero. După doi ani în care fusese ţinut în cameră preliminară, la Curtea Supremă, judecătorul, invocând nereguli în actul de sesizare întocmit de procurorii militari, anunţa, în vara anului trecut, că îl retrimite la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul General. Ca în cazul dosarului Revoluţiei, şi aici este greu de imaginat că vinovaţii – Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Mărgureanu și Mugurel Florescu, puşi la un moment dat sub urmărire pentru crime împotriva umanităţii – vor răspunde; măcar pentru faptul că nu mai e foarte mult timp la dispoziţie pentru tragerea lor la răspundere. Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a contestat decizia retrimiterii dosarului la Parchet, însă o decizie clară nu fost încă luată.

Dosarul 10 August. DIICOT a anunţat ieri că l-a clasat parţial – clasare care, din fericire, poate fi contestată –, stabilind că niciun un șef din Jandarmerie, niciun şef din Ministerul de Interne nu răspund pentru acele violențe împotriva protestarilor paşnici, pentru gazarea a sute de oameni nevinovaţi. Au scăpat astfel de anchetă şi Ionuț Sindile, şi Sebastian Cucoș, şi Laurențiu Cazan, și Dan Mihai Chirică, puşi sub acuzare la începutul anchetei. Curând, vor putea ieşi la pensie, la care se va adăuga şi pensia specială… Păpuşarii represaliilor, politicieni ale căror nume au fost vehiculate a fi implicate în ordonarea violenţelor, nici nu au ajuns să fie cercetaţi penal. În dosarul DIICOT mai sunt anchetați doar câțiva jandarmi. Violențele la care s-a dedat Jandarmeria în 10 august 2018 au fost privite de Cancelariile şi instituţiile europene, de presa din Occident aşa cum fusese văzută Mineriada din iunie 1990. Rolul gărzii pretoriene a fost jucat, în august 2018, nu de mineri, ci de o instituţie a statului român, Jandarmeria, care a lovit şi gazat oameni paşnici ieşiţi în stradă pentru a cere respectarea democraţiei, a regulilor statului de drept şi a independenţei Justiţiei, călcate în picioare de la vârful Guvernului şi al Parlamentului. Dosarul se va întoarce la Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul General.

Dosarul Gheorghe Ursu. Cu câteva zile înainte ca România să marcheze 30 de ani de la căderea comunismului, la Curtea de Apel Bucureşti a fost decisă achitarea foştilor securişti-torţionari ai disidentului Gheorghe Ursu, Marian Pârvulescu şi Vasile Hodiş, asta deși procurorul de caz ceruse pentru ei închisoare pe viaţă. Celor doi, acuzați de crime împotriva umanității, pentru că în noiembrie 1985 l-au ucis în bătăie, în arestul Miliţiei, pe Gheorghe Ursu, le-a fost schimbată încadrarea în tratamente neomenoase și apoi au fost achitați. În opinia judecătoarei care a dat această sentinţă, Gheorghe Ursu nu a fost disident, torţionarii ar fi trebuit judecaţi în ’90, iar după 1965, în România nu s-a mai putut vorbi despre crime împotriva umanității… Dosarul se află acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

O mână de procurori şi judecători au umilit, iată, mii şi mii de oameni care au aşteptat, care încă aşteaptă să li se facă dreptate. Magistraţii care au tergiversat dosarele, care le-au adus în stadiul acesta, care au dat sentinţe în bătaie de joc sunt o ruşine pentru Justiţia română. Pentru acea justiţie pentru care am ieşit în stradă sute de mii de oameni să-i apărăm independenţa.

text publicat în premieră pe siteul PUTEREA A CINCEA