• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Melania Cincea. Sufocaţi de impostură
Melania Cincea. Sufocaţi de impostură
Home
Opinii

Melania Cincea. Sufocaţi de impostură

November 13th, 2020 [ Melania Cincea ] [ Melania Cincea ] Opinii comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Semidoctismul şi competenţa mascate de diplome nemeritate, inflaţia de de doctori, plagiatele de licenţe, de doctorate, de cărţi, colecţiile de diplome inutile şi nemeritate, CV-urile decorate cu informaţii mincinoase, falsele opere ştiinţifice scrise în puşcării, cu girul unor reprezentanţi ai mediului academic, sunt indubirabile dovezi de crasă impostură academică. Ajunsă atât de extinsă în societate, încât avem senzaţia că ne sufocă. 

 

Din 2012, de când în atenţia publică a fost adus primul caz de plagiat al unei teze de doctorat, plagiat comis de un om de la vârful statului –  e vorba despre fostul premier Victor Ponta, doctor în drept, girat de fostul premier şi mentor politic al său, Adrian Năstase  –, în presă au apărut constant probe indubitabile referitoare la zeci şi zeci de doctori care şi-au obţinut titlul academic prin fraudă. Indivizi pe care îi găsim în diverse funcţii ale statului, în instituţii-cheie, chiar în universităţi, toţi în poziţii bine remunerate, parţial datorită exact doctoratelor plagiate. Mulţi dintre ei sunt produsul aceloraşi instituţii universitare unde impostura, s-a dovedit, nu a fost doar tolerată, ci susţinută şi muşamalizată de la vârf.

Doctorilor impostori li s-a adăugat o altă categorie intrată în atenţia publică, anume a celor care scriu cărţi plagiind sau autoplagiindu-se. O fac pentru a trece fraudulos prin concursuri pentru grade universitare ori pentru abilitări, sau doar pentru a-şi decora CV-urile care le deschid uşi.

Au ieşit la iveală apoi politicieni semidocţi, agramaţi – unii puşi de partide pe liste şi votaţi de electorat să-i reprezinte în Parlamentul naţional şi în cel European, alţii propulsaţi tot de partide prin ministere şi chiar în Guvern. Când îi auzi vorbind, te revolţi în faţa modului în care stâlcesc limba română şi ţi-e jenă că te reprezintă.

Apoi, au fost aduşi în lumina reflectoarelor politicieni, înalţi funcţionari publici, şefi de instituţii care, potrivit CV-urilor loe, sunt multicalificaţi: în informaţii şi securitate naţională, în politică externă şi diplomaţie, după ce au trecut – majoritatea, în mod inexplicabil – prin universităţile şi colegiile SRI, MApN şi MAI. Devenise, la un moment dat, cutumă ca orice „Mitică Cias”, absolvent de Construcţii, Petrol şi Gaze sau Horticultură, care visa la o carieră politică în liga mare să obţină diplome de la aceste pepiniere academice. Orice om cu raţiunea nealterată se întreabă cum au fost admişi, cum au obţinut aceste diplome şi câţi “mărgăriţi” de calibru intelectual (sub)mediocru au trecut prin şcolile acestor instituţii de politică externă, de siguranţă şi ordine publică, de apărare şi de securitate ale României.

La concurenţă, în arena impostorilor intră şi cei care au absolvit, concomitent sau într-un timp foarte scurt, câteva facultăţi, masterate, doctorate, unii făcând şi cursuri postuniversitare. Cum au reuşit astfel de performanţe, cu ce cunoştinţe au rămas de pe urma unui astfel de maraton academic, ce competenţe reale au nu i-a întrebat nimeni când i-a propulsat prin funcţii de conducere sau pe locuri eligibile pe listele parlamentare. „Noi ştiam de impostori celebri – de Ponta, de Orlando Teodorovici, de Oprea –, dar problema este că eşaloanele doi şi trei sunt o nenorocire”, spune Valeriu Nicolae într-un interviu pe care l-am realizat pe tema incursiunii sale în impostura și încrengăturile din Parlament, adăugând că, din 460 de CV-uri analizate, mai mult de 250 vorbesc despre impostură. Le-a ales pe cele 100 cele mai spectaculoase şi le-a prins într-un volum: Nu tot ei! România în ghearele imposturii (Humanitas, 2020).

Aşa cum am scris într-o notă pentru această carte, liantul între CV-uri şi biografii trucate într-un fel sau altul – trambuline pentru cariere în politică sau chiar în sistemul de securitate al statului –, este impostura cu gir academic. Efecte ale acesteia sunt şi semidoctismul licenţiaţilor, şi incompetenţa drapată de diplome, şi plagiatele, şi girarea de false opere ştiinţifice scrise în puşcării ca pretext pentru eliberarea înainte de termen a unor infractori de drept comun, în general condamnaţi în dosare de mare corupţie. În comparație, șarlatania unui fost premier și a unui șef SIE care și-au trecut în CV cărți care nu sunt de găsit, adică pe care nu le-au scris, par glume…

Impostura a ajuns omniprezentă, chiar triumfă, pentru că e tratată cu clemență, chiar cu indiferență. Pentru că societatea se oripilează într-o prea mică măsură în fața unor astfel de derapaje morale – poate și pentru că, extinse insondabil, au cangrenat fibra morală a unei mari părți a populației. Pentru că există toxice şi solide lanţuri de complicități în instituții ale statului, chiar în justiție, între oameni al căror parcurs profesional e maculat în mod similar.

Procesul de însănătoşire – scoaterea la lumină a actelor de impostură este un prim pas – se anunţă lung şi anevoios.

text publicat în premieră pe siteul PUTEREA A CINCEA

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Cum și-a salvat Jordan Peterson viața folosind propriul „Antidot la haosul din jurul nostru”
Previous article Ioan T. Morar. Anti- rasiștii cu program redus
[ Melania Cincea ]

[ Melania Cincea ]

Melania Cincea este licenţiată în Jurnalistică și absolventă a două masterate: Managementul instituţiilor mass-media şi Studii Europene Comparate. Lucrează, din primul an de facultate, din 1995, în redacția Timpolis și este fondatoarea paginii Puterea a Cincea. (www.putereaacincea.ro). A colaborat cu România Liberă, cu Contributors și semnează articole de opinie în Revista 22. Este autoarea volumelor „Frăţia penal-academică. Cercetarea ştiinţifică din penitenciarele României: o investigaţie jurnalistică” (Humanitas, 2018) şi„Compoziţii pe dictafon” (Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2018).

Related Posts

Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română
March 6th, 2021

Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română

10 august 2018: capăt de drum
March 3rd, 2021

10 august 2018: capăt de drum

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze
March 1st, 2021

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Feodor Dostoievski: filosof al libertății Cultură

Feodor Dostoievski: filosof al libertății

Mar 8th, 2021
Lucian Croitoru. Inflația: se întâmplă din nou? Societate

Lucian Croitoru. Inflația: se întâmplă din nou?

Mar 8th, 2021
Virgil Iordache. Un model complet de universitate Debate

Virgil Iordache. Un model complet de universitate

Mar 8th, 2021
Noua lege a blasfemiei din Scoția Debate

Noua lege a blasfemiei din Scoția

Mar 7th, 2021
Câteva fragmente din „Gânduri către sine însuși”, Marcus Aurelius Cultură

Câteva fragmente din „Gânduri către sine însuși”, Marcus Aurelius

Mar 7th, 2021
Sergiu Klainerman: Nu există ceva numit „matematica albă” Debate

Sergiu Klainerman: Nu există ceva numit „matematica albă”

Mar 6th, 2021
Ioan T. Morar. Astronomie pentru poeţi şi capcane pentru postmoderni ALTFEL

Ioan T. Morar. Astronomie pentru poeţi şi capcane pentru postmoderni

Mar 6th, 2021
Teodor Baconschi. Afacerea de la Drept Societate

Teodor Baconschi. Afacerea de la Drept

Mar 6th, 2021
Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română Opinii

Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română

Mar 6th, 2021
Dimensiuni politice ale noii gândiri franceze Filozofie

Dimensiuni politice ale noii gândiri franceze

Mar 5th, 2021
Câteva fragmente din „Îndurare aspră”, de Sheldon Vanauken Filozofie

Câteva fragmente din „Îndurare aspră”, de Sheldon Vanauken

Mar 5th, 2021
Câteva intuiții matematice pentru noțiuni teologice (partea a II-a) Cultura

Câteva intuiții matematice pentru noțiuni teologice (partea a II-a)

Mar 4th, 2021
Vlad Topan. Prin scientism spre neo-păgânism. Sau despre milenarismul de rit ecologist Cultură

Vlad Topan. Prin scientism spre neo-păgânism. Sau despre milenarismul de rit ecologist

Mar 4th, 2021
Contribuţia lui Mises la înţelegerea ciclurilor economice Economie

Contribuţia lui Mises la înţelegerea ciclurilor economice

Mar 4th, 2021
D. P. Aligica: Relativ la chestiunea studentilor de la Drept Debate

D. P. Aligica: Relativ la chestiunea studentilor de la Drept

Mar 4th, 2021
Rolul comunităților vii sau teoria conservatoare despre ancorarea oamenilor în realitate Cultura

Rolul comunităților vii sau teoria conservatoare despre ancorarea oamenilor în realitate

Mar 3rd, 2021
A fi sau a nu fi liber Debate

A fi sau a nu fi liber

Mar 3rd, 2021
C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid Cultura

C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid

Mar 3rd, 2021
Câteva fragmente din „De ce, Doamne? O radiografie a suferinței”, de C. S. Lewis Cultură

Câteva fragmente din „De ce, Doamne? O radiografie a suferinței”, de C. S. Lewis

Mar 3rd, 2021
Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos (I) ALTFEL

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos (I)

Mar 3rd, 2021
Virgil Iordache. Monopolul unei abordări în etica academică este disfuncțional Debate

Virgil Iordache. Monopolul unei abordări în etica academică este disfuncțional

Mar 3rd, 2021
10 august 2018: capăt de drum Opinii

10 august 2018: capăt de drum

Mar 3rd, 2021
Încă un studiu arată, din nou, că lockdown-urile nu funcționează Debate

Încă un studiu arată, din nou, că lockdown-urile nu funcționează

Mar 2nd, 2021
De la monadologia lui Leibniz la identitatea personală Filozofie

De la monadologia lui Leibniz la identitatea personală

Mar 2nd, 2021
Câteva fragmente din „Chestionar despre creația artistică, lansat de Liviu Rusu”: răspunde Lucian Blaga Cultură

Câteva fragmente din „Chestionar despre creația artistică, lansat de Liviu Rusu”: răspunde Lucian Blaga

Mar 1st, 2021
T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze Opinii

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze

Mar 1st, 2021
Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români Opinii

Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români

Mar 1st, 2021
Sebastian Lăzăroiu. Ca un vaccin - Diana Șoșoacă Opinii

Sebastian Lăzăroiu. Ca un vaccin - Diana Șoșoacă

Mar 1st, 2021
Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul- Principii Generale Societate

Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul- Principii Generale

Mar 1st, 2021
Lebăda – întruchiparea grației sau alter-ego animalic al lui Popeye marinarul? Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea Cultură

Lebăda – întruchiparea grației sau alter-ego animalic al lui Popeye marinarul? Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea

Feb 28th, 2021
Tenebrosul drum al unei minți tinere Educație

Tenebrosul drum al unei minți tinere

Feb 28th, 2021
(video) Cafeneaua filosofică: O nouă traducere din Platon - dialogurile de tinerețe. Andrei Cornea în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida Cultura

(video) Cafeneaua filosofică: O nouă traducere din Platon - dialogurile de tinerețe. Andrei Cornea în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida

Feb 28th, 2021
Alexandru Lăzescu. Lumea, America şi BigTech Opinii

Alexandru Lăzescu. Lumea, America şi BigTech

Feb 28th, 2021
Luciditate marginală: Nicolás Gómez Dávila Filozofie

Luciditate marginală: Nicolás Gómez Dávila

Feb 28th, 2021
Letiția C. Tomașescu. Evoluția poziției Regatului Unit în arhitectura de securitate a Europei, după Brexit. Debate

Letiția C. Tomașescu. Evoluția poziției Regatului Unit în arhitectura de securitate a Europei, după Brexit.

Feb 28th, 2021
Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Édouard Balladur - Partea a II-a: Asociere, separare și regăsire. Preliminariile coabitării (1969-1986) Opinii

Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Édouard Balladur - Partea a II-a: Asociere, separare și regăsire. Preliminariile coabitării (1969-1986)

Feb 28th, 2021
Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti” Opinii

Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti”

Feb 28th, 2021
Noica și marxismul. O explorare Filozofie

Noica și marxismul. O explorare

Feb 27th, 2021
Chesterton și sensul educației Educație

Chesterton și sensul educației

Feb 27th, 2021
Melania Cincea. Academia de Studii Economice muşamalizează o ilegalitate într-un dosar de concurs la Catedra UNESCO, printr-o altă ilegalitate Opinii

Melania Cincea. Academia de Studii Economice muşamalizează o ilegalitate într-un dosar de concurs la Catedra UNESCO, printr-o altă ilegalitate

Feb 27th, 2021
Adevărul moral și conservatorismul constituțional Societate

Adevărul moral și conservatorismul constituțional

Feb 26th, 2021
Dumnezeul filozofilor Cultură

Dumnezeul filozofilor

Feb 26th, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.