Daca in jurul varstei de 20 de ani incepi sa citesti profesional si profesionist intr-un domeniu academic anume (sa zicem stiinte sociale) cu media de o carte pe saptamana (numarul este de fapt, asa cum stiu cei in breasla, subevaluat pentru ca specializarea in anumite discipline creaza eficienta de scala in lectura) vei ajunge in 10 ani sa fii familiar cu aproximativ 500 de lucrari. La 40 de ani te despart aproximativ 1000 de lucrari de un membru al publicului care este cultivat dar neprofesionist al breslei intelectuale. Plus o deprindere tehnica de a putea trece printr-o carte si a degaja, sintetiza si evalua in relativ timp scurt si cu relativa precizie argumentul central si pozitia ei in bibliografie si istoria ideilor. La 50 de ani te despart aproximativ 1500. La 60 de ani te despart aproximativ 2000…. Zeci, sute si mii de carti…
Oriunde pe acest parcurs al acestei traiectorii existentiale si profesionale poti sa contribui, prin rolul tau in diviziunea sociala si intelectuala a muncii, la mai buna intelegere de catre public a unui intreg univers de carti, autori, idei si argumente care, pur si simplu, prin destin si conjunctura existentiala, le-ar fi altfel necunoscute sau inaccesibile. Cum faci asta? Pur si simplu notand pentru el gandurile si judecatile tale pe marginea cartilor cu care ai sau ai avut de a face. E un mod de a contribui la societatea si comunitatea de limba si cultura in care destinul a vrut sa fiintezi…
De ce nu o facem mai des si mai cu sistem? Nu stiu. In ceea ce ma priveste, aici de fata, imi propun sa am in vedere sa rectific asta….